Postări

Se afișează postări din 2015

Tratatul fericirii!!!

Singurătatea nu ne-ntreabă dacă suntem gata s-o primim, nu ține cont de dorințele noastre, nu-i pasă ca doare...vine şi intră în viețile noastre, vine stăpână peste noi.
Se aciuaiază exact în locul unde doare mai tare şi ne supunem. Îi aducem jertfe lacrimile noastre, şansele noastre pustiite de noroc, tristețea şi disperarea. Se hrăneşte şi creşte...imensă, ne pierdem în umbra ei!
Urlă chinuitor sufletul nostru căruia nu-i convine prizonieratul, dar fără glas, neauzit, în abis. Îi auzim ecoul prin încercările de creare a speranței, îi vedem umbra durerii în nopțile pline de insomnie, de întrebări şi plâns înăduşit în pernă.
Şi-ți pare că te prăbuşeşti, dar adormi...te trezeşti mai obosită, fără vlagă, pui la repezeală o mască veselă pe față...dar a ajuns să-ți trădeze şi ea starea, intimidată de strigătul de ajutor al sufletului...plângi...nu mai plângi! Esti hotărâtă să-i schimbi numele în "libertate"( ce nume frumos, te gândeşti ), nu mai cerşeşti cu sufletul întins. Îți …

Despre mame!!!

De fiecare dată când ies cu copiii la primblare sunt oprită de câte-un trecător care mă întreabă cum e?cum mă descurc?şi care neapărat mă şi felicită.
Eu, de când am devenit mamă, m-am schimbat foarte mult, şi fizic, dar mai mult ideologic, şi nu pot decât să-mi aplaud această schimbare, care e de bine, spre bine! Pentru mine un copil înseamnă mană cerească, doi deodată e de două ori mai multă mană!  Eu nu ştiu să fac diferența între cum e să creşti un copil şi cum e cu doi deodată. O fi mai uşor, o fi mai greu, depinde mult şi de copil, de atenția şi educația care-o primeşte.
Ştiu cun e cu doi deodată...recomand!!!
Ştiu cum e să naşti doi copii la un interval de trei minute; ştiu cum e să rămâi fără glas dupâ naştere; ştiu cum te simți atunci când a doua zi la 6 dimineața, după naştere, eşti făcută din cap până-n picioare cu ou şi oțet de medici, ba că nu dezbraci mai repede copilul, ba că abia te mişti; ştiu cum e să te doară pieptul tare de-ți vine să urli.
Ştiu cum e atunci când î…

Scrisoare pentru Moş Crăciun!

Aseară am fost la Mall cu dorința de a te prezenta copiilor mei. Te-am găsit doar desenat pe bannere şi făcut din plastic lângă o sanie strălucitoare. Nu puteam să le spun copiilor mei că tu eşti acela...îmi doresc ca prima voastră întâlnire să fie cu priviri ce transmit emoții, cu mâini care se salută, cu vorbele legendare "ho ho ho", asumându-mi consecințele întâlnirii voastre, plânsul speriat al copiilor mei!
Să ştii că cred în tine încă de la grădiniță, chiar dacă-mi inspirai multă frică. Aşteptam cadourile tale, pe tine mai puțin...
Am crezut în tine şi atunci când eram mai mare şi l-am recunoscut pe vecinul nostru sub barba ta...mama ne spunea că Moşu nu apucă să vină pe la toți, dar ne transmitea neapărat darurile prin prietenii săi. ( nenea Ilie Cazacu era intermediar).
Şi acum cred în tine...pentru că în ajunul sărbătorilor găsesc oriunde feeria ta, în mandarinele dulci, în luminițele sclipitoare de-afară, în brăduții de diferite culori şi modele, în rafturile pline…

...umbrele trecutului...

Au fost vremuri când am trăit mult prezent în trecut,cànd am dat multa energie unor cărări uitate...ale dragostei.
Am prelungit imaginar unele discuții care nu şi-au avut atunci sfârşitul. Am fost plină de mândrie acolo unde cerşeam iubire, prin umilință. Am rostit monologuri pe urmele tăcerii. Am încălzit o inimă rece...am păşit pe aleele durerii doar să nu mă ştiu singură...paradoxal nici fericită.
Am dat mult prezent singuratic unui trecut dureros. Puneam sare pe răni care se cereau închise. Am luptat, nu, m-am luptat cu mine însămi, m-am văzut cu sabia în piept şi nu am cedat nici atunci amintirilor. Credeam că-s urmărită de acele umbre din trecut, că mă cheamă înapoi într-un dans al iubirii...dar doar căram după mine râuri de lacrimi, regrete, muşcături de buze, cuvinte înfundate, suferință...mi-am ştampilat intrarea fericirii meritate prin crearea unui viitor frumos dintr-un trecut dureros.
Am iubit şi nu m-am iubit deloc...m-am ținut scai de un om care mă uitase, de un om care-…

Aşchia nu sare departe de trunchi!

Vrem să avem copii cuminți, ascultători, plini de bunătate, empatici, zâmbitori...da! Le citim poveşti şi le explicăm morala, arătăm cu degetul spre exemple demne de urmat, ne supărăm când nu vor să ne îmbrățişeze...
...pentru că copiii mei nu vor fi aşa cum vreau eu să fie ci vor fi aşa cum sunt eu. Morala din poveşti de fapt e pentru mine, lor le dăm Feți Frumoşi şi Elene Cosânzene...că Baba Hârcă e rea asta înțeleg singuri atunci când îi văd chipul desenat în carte...ş-apoi n-am întâlnit pe nimeni să spună că vor să fie ca Baba Hârca sau ca Balaurul cu şapte capete, toți vor să fie Aladin, Spider man, Cavalerul pe cal, Alba ca zăpada.
...cresc prin mine...ştiu că uneori se umplu până-n tălpi de timiditate, alteori îs foarte curajoşi, vor fi în unele situații empatici cu toată lumea, în altele vor păşi peste tot cu ochii închişi , vor fi plini de iubire şi cuvinte frumoase, tot ei la furie vof fi ghem de nervi spunând vrute şi nevrute...vor tinde să fie mai buni, mai luminoşi, uneor…

Ne-nsănătoşim îmbolnăvindu-ne!

Am alergat prin ploaie cu picioarele goale, am lins țurțuri de gheață, am mâncat zăpadă, am băut apă rece, am mincat smoală, zamască cu o plăcere nebună, am mincat mere, pere, prune, piersici, struguri verzi şi nespălate...m-am scăldat în iaz unde se scăldau vacile, gâştele sau caii...am băut lapte crud...am băut câte-un pic de vin rosu împotriva radiației, iar iarna câte-oleacă de izvar împotriva virozelor şi nu mi-a fost nimic, chiar dimpotrivă eram mai sănătoasă.
Am răcit şi noi,ca toți copiii, dar eram tratate băbeşte. Eram răguşite-gata!aveam un ciorap în jurul gâtului plin cu cartofi răzuiți, încălziți pe tigaie; tuşeam- țineam fața la aburi; picioarele ne erau frecționate bine cu troinoi şi oțet, pe spate avem gărăşele. Atât!!! Şi peste 2 zile eram din nou în banca şcolii, sănătoasă tun!
Ştiți ce a făcut mama mea când sora mea mai mică a făcut pneumonie pe ambele părți? A mers la doctor. De acolo au trimis-o la spital. Când mama a văzut că fetița ei de 4 luni era injectată în c…

Ochii sperie - mâinile bucură!!!

Imagine
Trăind într-o eră în care hand made-ul este în plină înflorire, mi-am zis să incerc şi eu ceva. Aveam mai multe idei în cap, totuşi m-am oprit la croşetat. Pentru că nu am croşetat niciodată, am mers la librărie, mi-am cumpârat o carte cu explicații scrise şi imagini şi noaptea când toți dormeau invățam. Mi-am cumpărat ață şi croşetă şi am început să experimentez de la ochi de lanț pànă la o margaretă cu şase petale. Până a fost gata margareta am despletit-o şi despletit-o, până mi-a ieşit ca pe carte. Apoi m-am apucat de un mileu, pe măsura ce creştea fiecare motiv eram tare mândră. Şi pe el îl croşetam noaptea, avea ale lui 30 minute înainte de somn. Astăzi l-am terminat. Când l-am văzut gata mi-am zis că acesta e mileul meu care trebuia să fie gata acum 15 ani. De ce? Deoarece atunci la lecția de muncă nu mi-a plăcut să croşetez şi am prezentat mileul vecinei mele. Mi-a fost jurizat cu nota 9 în catalog şi numai acum a venit timpul să merit acel 9. De ce vă spun toate astea? Am co…

Coronița pierdută...

Mi-am zis de ce n-aş fi prințesă?! Părul prins coc, şorțul galben mirosind a borş roşu, mătura din mână pot fi oare impedimente? Se pare că nu atâta timp cât creierul meu debitează astfel de idei.
Toate femeile sunt prințese!!! Simbol nu e coroana de pe cap ci coroana sufletului, noblețea noastră. Şi nu-i obligatoriu să fim prințese din regi, eu sunt prințesă din țărani, alta e prințesă din cizmar, alta din deputați şi tot aşa. Important e să ne fie măreț, strălucitor, dumnezeiesc castelul sufletului. Acolo stă adevăratul sânge regesc. Eu nu sunt chiar aşa de strălucitoare că mai scap şi stres, nervi, ciudă, invidie, bârfe...castelul meu e-n reparație interioară, pe la exterior e frumos, colorat, pe dinăuntru mult de lucru. Sârguincios, lucrez zilnic la renovarea lui.
Orice femeie poate fi prințesă, doar că nu ne arde acum de ranguri cnezeşti. Când ai de hrănit câteva guri, şi nu mai ştii ce să le dai şi de unde să le dai nu-ți arde de prințesa sufletului...când eşti jignită, lovită, …

Parfumul meu...

Pentru că sunt mamă nu am uitat să fiu femeie, pentru că nu am timp să mă machiez nu uit să-mi înnoiesc trusa de cosmetică, pentru că mai des sunt în pantaoni sport nu uit să-mi cumpăr câte-o rochie. Pentru că feminitatea e-o-nțelepciune! Am ajuns greu s-o înțeleg, dar nici nu mai renunț la ea!
Am crezut că dacă sunt femeie după gen, eram Femeie. Dar eram doar după gen feminină. Feminitatea mea era foarte departe, s-a depărtat atunci când ieşeam din casă abia trezită din somn, s-a depărtat atunci când purtam părul murdar, atunci când mi-era lene să-mi calc gulerul la cămaşă, a fugit de mine când mă certam în pantofi cu toc, s-a ascuns de mine atunci când aveam bretelele murdare la sutien. S-a depărtat simțitor de mine, greu am cucerit-o!!! Oameni străini mie m-au învățat s-o cuceresc, oameni care acum îmi sunt prieteni foarte buni!!! Persoane care se iubeau, care-şi hrăneau atât de gingaş personalitatea, încât rămâneam flămândă... Femei care mi-au arătat lumea feminității, care la ori…

Visurile mamei mele...

Când am fost mică mi-am dorit o păpuşă, părinții mi-au cumpărat-o. Apoi am visat să mă fac actriță, părinții m-au înscris la un cerc dramatic, unde am jucat-o pe Ruxanda din "Frunze de dor". Mi-am dorit să învăț să desenez, am frecventat o vreme Scoala de pictură, până mi-am dat seama că nu am răbdare să fac cerculețe, trihnghiuri etc; vroiam să pot deodată desena oameni, animale.
Mi-am dorit să fac jurnalism, am o diplomă de la facultatea de jurnalism.
Ca să ajung unde-mi doream eram mereu susținută de părinți, atât moral cât şi financiar, gândidu-mă că aşa e la toți. Şi da, nu am avut întotdeauna ce mi-am dorit, poate nu chiar atunci, dar în esență am mers pe dorințe şi împliniri. Mă refer la din astea mai mărețe, din astea bazate pe capricii nu prea mi s-au împlinit, pentru că se simțea şi la noi mirosul sărăciei în buzunare.
Mama mea a rămas fără mamă când era în clasa a 2! Ea se ruga să le poată reuşi pe toate, plus că mai avea vreo 4 frați mai mici. Le-a reuşit pe toat…

Toate la timpul lor!

O cunosc bine pe această femeie, de mult timp, de când era o copilă mică, zâmbitoare, în iubita rochiță roz cu buline albe.
A crescut repede şi i-am fost mereu aproape. M-am bucurat pentru ea când a luat locul 2 la olimpiada la limba franceză, i-am spus "felicitări" când s-a văzut cu bacalaureatul dat, chiar dacă de emoții slăbise câteva kilograme, am susținut-o la prima sesiune. Am fost lângă ea şi atunci când plângea în pernă în urma primei iubiri neâmpărtăşite, mi-a citit toate poeziile pe care le scria.
Nu am dat-o în vileag atunci când mințea...
Mi s-a plâns de multe ori că nu prea este curtată de bărbați, îi alinam durerea interioară spunându-i " cine-ți va fi sortit te găseşte şi după sobă". Mult timp credea cu înverşunare în cuvintele mele, dar după o relație bolnavă care i-a ucis veselia, optimismul, curajul, a început să se ascundă. Se izola după cărți, după zâmbete, după singurătate...dar nu se mai plângea. Era alta, dar era mai rece, mai agresivă, era s…

Care-o fi scutul în fața durerii?

Durerea mă face mută...tac în fața ei ca sclavul în fața stăpânului său, şi nu că ar fi o preferință,e reacția minții mele...
Şi nu contează dacă e durerea mea sau e vorba de altcineva, dar ea mă face prizonieră tăcerii şi fricii. Frică,care pătrunde în toate celulele nervoase şi ne închide sub carapacea sa, ne umplem de un plâns al inimii şi ne doare...
Şi-am plâns de-atâtea ori înăuntrul nostru...
Gândurile vorbesc în aceste momente şi nu ne bucură, crează scenarii de care ne temem să nu prindă viață... Şi-n astfel de momente nici bătrânul "totul va fi bine" nu ne salvează, nu-l prea vedem; îi mai vedem doar rivalul...
Şi nu are nici o importanță dacă durerea loveşte Parisul, Bucureştiul sau Moscova...ea este şi se arată tot mai des în ultima vreme...şi astea-s exemple de care auzim, chiar daca am încetat să mai privim ştirile...durerea este pretutindeni, sub orice formă...din păcate...este şi acolo unde nu ştim noi...
Aprindem lumânari în suflet, lumânările speranței le …

Câte le poate o MAMĂ!!!

Mama mea a crescut 4 fete, a construit cu tata cot la cot o casă, de când o țin minte se trezeşte la 5 dimineața şi se culcă la miezul nopții. Are mâinile trudite, crăpate...lucrează în sudori şi iarnă şi vară.
A uitat să-şi mai cumpere o rochie nouă de mult timp...mai întâi îmbrac copiii, pe urmă...
Nu a uitat niciodată să ne pună cina nici caldă nici rece, să ne taie din pâinica coaptă şi să ne bucure cu vreun desert.
Am început să mă gândesc la aceste lucruri atunci când am stat şi eu mamă. Am început să mă întreb când le reuşea pe toate. Am primit multă iubire de la ea...şi acum primim doza necesară de a ne îmbărbăta şi de a ne calma frica în fața provocărilor vieții...obosită, cu sapa în spate, cu o mie de griji în spate, ne zâmbea când ne vedea şi ne îmbrățişa calduros. După câteva nopți nedormite din cauza durerilor de dinți ne aştepta cu masa plină de bunătăți şi cu sufletul curat şi plin de iubire.
Şi-a înghițit în sec de multe ori dreptatea din frica de a nu dărâma stereotip…

De pe Venus pe pământ!!!

Aşa am fost şi eu...aşa am gândit şi eu...deaceea nu mă supăr. Planeta venusiencelor e un paradox specific nouă, gândim într-un fel până la maternitate si o dată cu apariția copiilor noştri suntem altele. Îmbucurătoare această schimbare ținând cont de eroismul nostru teoretic, care se spulberă după naştere.
Şi eu m-am ținut deşteaptă, şi eu săream veşnic cu sfaturi, şi eu am fost ca tine!
Am spus că un copil poate să plângă doar dacă îi e foame, frig sau somn, nicidecum fără motiv. Cred că sora mea ține prea mult la mine pentru că nu mi-a reproşat nimic când îi spuneam aceste teorii, când îi plângea cea mică.
O întrebam mereu de ce cumpără aceleaşi păpuşi doar în rochii diferite.
O certam de ce nu se odihneşte cât doarme aia mică, dar aleargă de la aragaz la dulapul cu haine, când cu mătura în mână, când cu un lighean de haine spălate, apoi se plânge că-i obosită şi nedormită.
Am judecat mamele copiii cărora făceau scene de isterie în magazine. Le întrebam în mintea mea de ce nu se …

Un om al străzii cu o inimă MARE!

Uneori un simplu gest, o privire sau o faptă bună ne pot lumina ziua, ne-o pot umple de speranță şi viață, ne poate alunga umbra nopților nedormite şi ne poate stimula să fim mai buni,să facem bine, să ne dorim să trăim fiecare clipă care trece.
Şi niciodată nu te aştepți de la cine vine gestul care te poate schimba într-o clipă. Şi Dumnezeu ne aminteşte mereu de bine, prin oameni simpli, prin exemple banale, prin paşi mici, doar că nu avem timp să căutăm printre egoism şi aspirațiile unui ego încrezut aceste mici detalii...
Astăzi mă primblam cu copiii afară, profităm din plin de această generozitate a soarelui, printre frunzele căzute dădeam cu piciorul de nuci, căzute şi ele din copaci.
Ca să nu se plictisească copiii mei, am început să căutăm nuci, când găseam îi rugam pe ei  să le ducă lângă maşinuțele lor. Le-au plăcut foarte mult această ocupație, iar dacă nu găseam nuci, era vai de urechile mele pline de scântecele lor. Am trucat în jocul nostru şi găseam nuci pe care le mai g…

Mamă şi tată!!!

Dragul meu soț,
poate nu o să citeşti niciodată această scrisoare, dar o cunoşti perfect, ți-am spus de-atâtea ori aceste lucruri...
De aproape 2 ani suntem mai mult mamă şi tată şi mai puțin soț  şi soție...şi asta e minunat, pentru că suntem nespus de fericiți în aceste roluri care ne învață pe noi şi nu invers, ca la teatru.
Doar că uneori mi-e dor de pieptul tău pe care adormeam înainte, mi-e dor să stau pe genunchii tăi, mi-e dor de-acele hoinăreli pline de hohote, declarații şi visuri...
Dar acum suntem mamă şi tată...şi vreau să ştii că acele sărutări pe care mi le dai dimineața, înainte de plecare sunt cele mai dulci, cele mai pline de iubire şi chiar dacă ele reprezintă intimitatea care ne-a mai rămas, e o intimitate perfecta, care ne uneşte mai puternic decât o tăvăleală intimă sub plapumă!
Eşti tare nostim când te joci cu băiețeii, când le cânți strofe inventate, când îi înveți să bată mingea cu piciorul, când le gâdili tălpile, când te ascunzi după uşă...eşti aşa de serios…
Suntem pictorii propriei sorți, suntem muzica propriilor versuri, suntem creatorii măreți ale destinelor noastre. Şi totuşi...nu întotdeauna iese ceea ce ne dorim, şi în astfel de momente spunem că mă rog aşa ne este sortit.
Trebuie să întâlnim persoana potrivită ca soarta să ne întâmpine cu daruri! Iubirea trebuie sa fie reciprocă, prietenia - fără interese, zâmbetul neforțat, armonia ta cu sufletul tău. Deaceea şi facem cunoştință des cu persoane noi, una din ele este cheia succesului nostru, ne poartă noroc!!! Şi suntem atât de liberi cu oamenii potriviți, ne spunem părerea fără frică celor care ne poartă noroc, glumim frumos, râdem ca un copil, ne uşurăm parcă de modernismul care-l afişăm mereu. Suntem noi înşine!!! Suntem alții, mândri, mulțumiți, armonioşi!!!
Pentru că rar mai suntem aşa...am pus masca indiferenței şi înaintăm în grabă...încotro? ne grăbim zilele?
Existăm şi e greu, existăm şi visăm să trăim...cu siguranță nu ne arde de armonie. Dar...ne ocolim norocul...nu avem…

Chişinăul în haine de sărbătoare!!!

Prima întâlnire cu tine a fost în clasa a 5, m-ai impresionat la prima vedere. Tu aveai semafoare, pe care le văzusem doar în abecedar, pe străzile tale circulau " autobuze cu pachioaşte ", văzusem doar la televizor şi eram tare curioasă la ce folosesc acele curele, când tanti Lida( ghidul meu) îmi spusese că se numesc troleibuze şi merg cu lumină, mai tare mi-a întunecat mințile, dar timiditatea mea în plină înflorire m-a făcut să nu mai cer explicații.
Ce învingătoare mă credeam când am trecut drumul prin subterană, parcă ieşisem dintr-un tunel, victorioasă după vreo luptă. Mergeam la circ!!! Cred că atunci m-am îndrăgostit de tine, tu erai oraşul din cărți, erai luminos, aveai elefanți adevărați...oraşul la care am început să visez. Despărțirea de tine a fost dureroasă, dar şi aşteptam cu nerăbdare să le povestesc părinților, surorilor, mai ales colegilor, despre tine, să le arăt în carte clovni şi să le spun că i-am văzut pe-adevăratelea, că tu ai de toate, cât eşti de f…

Un da indoielnic modernismului

Trăim într-o eră în care modernismul revoluționează în fiecare oră şi ne credem mai civilizați, mai aproape de țările înaintate cu mult înaintea noastră. O lume plină de posibilități pe placul fiecăruia, după buzunarul fiecăruia, ne stimulează să avem ce ne dorim cu orice preț şi aici greşim fatal oferind orice preț. Pentru  că frumusețea cumpărată prin bisturiu nu e frumusețe, e doar o aparență distrugătoare a acesteea; sănătatea obținută prin îndopări de medicamente e doar modalitatea de a depinde de ele, fața de masă imaculată a unui organism otrăvit; fericirea banilor e doar depărtarea de credință şi transformarea nevoilor în mofturi, iar transformarea oamenilor într-un morman de egoism şi indiferență; şi cea mai dureroasă schimbare vine din dependența noastră de gadgeturi, de lumea digitală care creşte şi educă roboți. Lista mea ar putea continua bineânțeles, dar am un alt mesaj de transmis.
Totuşi această accesibilitate a oricui şi a orice lasă cicatrici pe viață, durere în sufl…

Copiii noștri sunt salvarea noastră!

Orice scop atins este o realizare,orice facem cu dăruire este o victorie, o victorie a noastră, care ne face mai buni, mai frumoși și mai încrezuți. Noi suntem obișnuiți să clasificăm realizările în mici și mari, cu toate că o REALIZARE este deja ceva mare, ce înseamnă realizări mici? toate realizările sunt frumoase, sunt mărețe indiferent de cât de ușor sau greu am ajuns la final, indiferent dacă realizările noastre s-au format în timp scurt sau într-o perioadă mai lungă de timp, toate sunt realizările noastre cu care ne mândrim, sau cel puțin ar trebui s-o facem. De când am devenit mamă, văd lumea cu alți ochi și clasific oamenii după alte criterii, învăț să trăiesc din emoții și cultiv cu sârguință răbdarea, care atât de mult îmi lipsea înainte! E fascinantă metamorfoza mea interioară datorată maternității, în fiecare zi învăț ceva nou, în fiecare zi găsesc noi posibilități de a fi mai puternică, mai energică, în fiecare zi cresc împreună cu copiii mei. În fiecare zi bifez noi realiză…

Povestea verighetelor noastre!

Astăzi am să vă spun o poveste frumoasă de iubire, reală, o poveste ce a legat 2 inimi într-un tot întreg pentru totdeauna! Totul a început într-un februarie călduț și noroios. Era exact după ziua îndrăgostiților, de data aceasta eram fericiții aleși  ai lui Cupidon! Pe de o parte căutam în orice bărbat care-mi făcea cu ochiu, un trimis al lui Cupidon, iar pe de altă parte, singură și pe alocuri dezamăgită, nu mai credeam în solii iubirii, credeam că bărbații nu-s botezați de Eros ci de Bachus! Eram mai demult ochiți de soartă, fiindcă lucram în același holding de 2 ani, doar că drumurile nicidecum nu ni se intersectau, dar cum se spune totul ni se întâmplă la momentul potrivit. Așa că, la timpul potrivit s-au întâmplat toate. Pe undeva, pierzând speranța, am început povestea fără entuziasm, chiar dimpotrivă, lejer și cu gândurile departe. Totuși , acum cred că anume această lejeritate, pe care am mizat ambii, ne-a adus până aici, acea lejeritate a aprins iubirea dintre noi și tot ea con…

5 minute de spiritualitate!

Ieri, fără să planific am avut parte de o seară sacră, am pășit în unul din sălașurile unde dăinuiește Dumnezeu, în bisericuța noastră nou-nouță! Am întâmpinat icoana sfintei Matroana și moaștele ei și am atins acele relicve sfinte. Am creat o simbioză uitată, cu credința. Cred în Dumnezeu, cred în miracole, dar o simplă intrare într-un lăcaș sfânt întărește această credință! Poate fi și puterea minții, dar acasă nu-mi vine așa iluminare duhovnicească. Acolo, înconjurată de icoane, de privirile milostive ale sfinților, de romantismul sacral al lumânărilor aprinse, de ochii lui Isus care se uitau fix la mine, mi-am regăsit o liniște, existentă în mine, dar flămândă. Această liniște a explodat în mii de răspunsuri pozitive, în emoții calde, mi-a reamintit de existența iubirii fără margini, a reconturat dovada eternității. Pe moment parcă eram în altă lume, chiar m-am lăsat purtată de acea atmosferă sfântă, dar a fost așa doar o frântură de secundă, pentru ca gândurile mele obișnuite să …

Ce tineri îs bătrânii!!!

Nu e de ajuns că timpul are proprietatea de a nu se mai întoarce, dar mai și trece galopînd ca un cal neîmblânzit, și nu apucăm bine să ne luăm rămas bun de la jucării, că devenim părinți, bunei, străbunei. Ca să nu fie chiar așa tristă ideea trecerii timpului, fiecare din noi crează propriile decoruri timpului său. Cred că aceste decoruri este cel mai frumos răspuns pe care-l putem oferi ireversibilității timpului, dar este și energia care ne va înviora bătrânețile. Aveam o frică enormă de timp, iar la fiecare zi de naștere, mai ales după 25, rațiunea mea intra în depresie. Nu puteam nicidecum să renunț la fustița roz și la tricoul cu Mickey Mouse, nu puteam să las tenișii în favoarea pantofilor cu toc, nu eram de acord să duc responsabilitățile vârstei în spate, mai ales că abia prinsesem gustul libertății și banilor proprii. Nu puteam să nu fiu veșnic tânără, trebuia  să fac ceva urgent! Schimbarea urma să vină din mine, dar când? timpul îmi dăruia generos ani, aveam 27 când încă ma…

Lenuta, La Multi Ani!!!!

Lenuta este mezina casei, ajutorul de nadejde al parintilor si soarele care incalzeste si lumineaza casa parinteasca, pentru ca noi, ceilalti copii ne-am aciuat la casele noastre. Astazi este ziua ta de nastere, a 22 aniversare, ce repede zboara timpul, parca mai ieri te luam de la gradinita, iar astazi esti fata mare deamu. 22 de ani este o virsta foarte frumoasa, o virsta tinara si plina de ambitii, o virsta care ne fardeaza cu ideea libertatii si independentei propriei persoane. suntem rebeli si plini de sine, visam, cream, gresim si invatam. Acesta e si specificul acestor virste care , prin experienta, ne duc la intelepciunea celor 30 de ani, deaceea trebuie traiti cu fast si umpluti cu multa iubire si cunoastere, mereu pasind inainte, poate nu intotdeauna pasi corecti, dar anume asta te va crea mai departe. E virsta ta, e dreptul tau sa-ti alegi calea si sa-ti modelezi soarta. Cu totii am trait experiente personale sub ochii tai, care te-au facut sa intelegi altfel lucrurile si s…

Nostalgicul 1 Septembrie!

Eu țin minte primul meu întâi septembrie, la Şcoala Primară din or. Teleneşti. Era în toamna anului 1991, aveam şase ani şi jumătate şi o tonă de emoții. Chiar țin minte când dna Galina Leontievna Dulghieru, prima mea învățătoare, venise acasă la noi să se prezinte, încă din vară, mama a vorbit cu dumneaei şi a rămas să ne revedem la aşteptatul intâi septembrie. Eu le pândeam de după peretele casei, ruşinoasă am ieşit când mama m-a strigat să mă arate învățătoarei, doar o auzeam, pentru că privirea-mi înghitea pământul de sub picioare. Din ziua când mama îmi cumpărase ghiozdan, caiete, stilou cu cerneală, creioane colorate, doua banturi albe aşteptam cu sufletul la gură 1 septembrie. Şi iată-mă-s în uniforma maronie pe care am prins-o şi am purtat-o patru ani, cu şorț alb, cu două banturi mari albe, cu noul ghiozdan în spate şi cu un buchet de flori din grădina vecinei. Aşa a fost primul meu întâi septembrie. Îl țin minte şi mi-e dor... Țin minte toate celelalte, unice 1 septembrie, car…

LA MULTI ANI Moldova Mea din Lumea Intreaga!!!

Moldova este tara doinelor, tara mirosului de paine pe vatra, tara graului aurit, tara credintei, tara strugurilor, tara oamenilor dragi, tara femeilor gospodine si tara barbatilor puternici. Cand ma gandesc la Moldova o vad anume asa si o iubesc...o iubesc in pofida faptului ca este si cealalta parte a monedei, unde gasim saracie, lipsa educatiei, drumuri de tara nu doar in sate, oameni necinstiti si hoti, hoti care ne fura nu naparat material, dar si spiritual, ne fura ceea ce prin sudori au capatat stramosii nostri, credintele, religia, valorile, datinile si sarbatorile.
Dezamagiti, oamenii isi parasesc casutele cu sobe calde si pleaca printre straini sa-si castige painica, sa creeze conditii de bun trai copiilor, sa urmeze scoli celebre. Moldova este imensa si nu neaparat geografic, dar sufleteste. Sufletul Moldovenilor este in lumea intreaga, fiecare cand pleaca de acasa isi ia cu el o bucatica de Moldova si isi creaza propria Moldova in Spania, Rusia, Franta, Canada etc…

Ipostaze fantastice

Cu ceva ani in urma nu prea eram cu gatitul, nici nu ma vedeam in sort de bucatarie petrecindu-mi timpul. Visam la un sot care iubeste sa gateasca si sa ma alinte cu cine romantice, intr-atit eram departe de iubirea fata de aragaz. Dar va spun drept fetelor, in interiorul nostru traieste o mica bucatareasa, la alte femei chiar bucatari sefi, si vine o zi cind se emancipeaza aceasta bucatareasa si isi cere pe deplin toate drepturile. Bucatareasa din mine se cerea pusa la lucru ca niciodata, eu - femeia ramineam tablou de mine insami. Manifestul ei a inceput in timpul concediului de maternitate. Era atit de activa, incit mai toate gindurile mele erau indreptate spre noi recete si sfaturi culinare. Nu am avut incotro, a iesit la iveala acea mica bucatareasa si am inceput o noua prietenie, de data aceasta cu aragazul. Ca sa concretizez unele detalii, vreau sa adaug ca pina la momentul imbracarii din proprie dorinta a sortului de bucatarie, gateam foarte rar si sa nu va inchipuiti ca sot…

Autosugestia - FORTA care ne conduce

Nu am sa deschid un secret daca am sa spun ca toate evenimentele care se deruleaza in viata noastra poarta amprenta gindurilor noastre si atitudinii noastre fata de situatia respectiva. Stiu ca sunt multi sceptici care refuza sa creada ca viata noastra sta in gindurile si vorbele noastre, iar energia ei este egala cu dispozitia noastra si sunt in drept egal sa creada asta, fiecare are dreptatea lui. Eu totusi, sunt de alta parte a baricadei, eu sunt convinsa ca tot filmul vietii mele este regizat de regizorul vietii mele- de mine. Sunt foarte incintata ca scenariul e in mainile mele, sunt foarte recunoscatoare propriei constiinte ca a acceptat aceasta versiune si sunt foarte sirguincioasa in scrierea scenariului vietii mele.  Si nu o data m-am convins ca mi se intimpla exact ceea ce vreau, mi se deschid usi, ce pareau strins inchise, imi zimbesc oameni carora le transmit buna mea dispozitie. Autosugestia este o chestie foarte interesanta, ea ne creaza pina la urma. Problema ei sta in fa…

15 ANI de prietenie!!!!!!

Prietenia a devenit un lux in zilele noastre, pentru ca ne-am imbibat mult egoism in mintea noastra si suntem reci la ce este impersonal noua. da, avem un sir nesfirsit de prieteni pe retelele de socializare, dar macar uneori ne intrebam unii pe altii ce facem sau cum ne simtim?  Traim intr-o epoca ultramoderna, suntem usor accesibili unul altuia, suntem pe toate retelele de socializare, sa trimiti mesaje e distanta de un click doar si totusi am incetat sa prietenim, sa ne sfatuim, sa ne sustinem, sa ne deschidem inima. Am prins vremea frumoasa a scrisorilor scrise de mina, am trimis si am primit, scrisori pline de viata, pline de emotii, scrisori lungi si sincere, fara vreo ocazie speciala, doar asa , de dor...cu dor! Ne-am cunoscut in toamna anului 2000, fiind copii, necunoscind inca ce este mindria sau egoismul, nestiind ca prietenii se divizeaza in saraci si bogati, am legat o prietenie adevarata, calda, de suflet. Mai mult de suflet totusi, pentru ca la un moment dat fiecare si-a …

La multi ani taticule!!!!!

Astazi este ziua tatalui meu, ziua cind ne adunam gramajoara acasa si sarbatorim, povestim, ne amintim si ridem. Tatal meu a fost vizitat la nastere de zina norocului pentru ca numele care-l poarta, Ilie, e sfintul care se sarbatoreste astazi, e dubla sarbatoare in casa noastra. De altfel felicit toata lumea care poarta acest nume.      Ii multumesc tatalui meu pentru mine, pentru familia mea si pentru faptul ca ne-a purtat mereu grija. Tata e stilpul familiei, el ne invata sa fim puternici, ne indruma mereu spre drumul real al vietii Tatal meu este puternic, mindru si ne iubeste pe toate " fetele mele", ne iubeste prin grija, prin munca, prin atentie si prin ajutor. Tata iubeste munca si activitatile casnice exterioare, cu toata ca timpul i-a furat si atentia necesara si rabdarea, iar la schimb timpul i-a oferit oboseala si stres. Chiar daca intre noi rar se leaga dialoguri de suflet imi inchipui ca oboseala si nedreptatea ii pecetluiesc existenta, si-ar dori sa fie remun…

O viata avem

Dragostea ne inalta si ne deschide ochii sufletului, doar prin dragoste ajungem sa intelegem sensul vietii, doar dragostea ne apropie de absolut si doar prin dragoste obtinem eternitatea. Dragostea are multe posibilitati, dupa mine DARUIREA este cea mai importanta. Prin daruire mentinem focul dragostei aprins, doar daruindu-ne intram in dansul luminilor sufletesti si prin acest vals al iubirii aducem bucuria, fericirea, feeria si frumusetea impreuna, iar acest tandem ne da aripi cu care zburam tot mai sus pina ce tu nu mai esti tu, ci esti insasi iubirea, esti pasarea menita sa daruie iubire, esti copilul naiv si curat, esti forta magica a timpului, tu nu-l controlezi pentru ca el este vesnic, tu esti intregul univers.
Da, acest dans se termina si ajungi din zbor cu picioarele pe pamint, dar asta doar in lumea fizica, rationala, pentru ca in sufletul tau tu dansezi mereu, atita timp cit iubesti!!!
Am citit recent ca oamenii nu cauta fericirea, ci siguranta si nu stiu ce sa cred, dar ma…

Mesaje nerostite!!!!!!!!!!!

Ca sa intelegi oamenii nu e neaparat sa fii psiholog, dimpotriva oamenii sunt o sursa inepuizabila de cunoastere si invatare, tot astfel si copiii,de la ei invatam foarte multe inca de la concepere, iar odata cu aparitia lor cunostintele noastre infloresc de la o zi la alta.         Pentru mine, copiii mei sunt cea mai buna si cea mai corecta sursa de intelegere si formare a principiilor de educatie si dezvoltare. Ma stradui sa citesc carti de psihologie pentru copii, da, recunosc, sunt multe idei noi, interesante,pe unele chiar le preiau in practica, dar totusi cea mai veridica si cea mai utila carte sunt copiii. E o carte deschisa, pe care o citesti toata viata si care ne invata atitea lucruri interesante, pe care nici o alta scoala nu o intrece. Cind inca se aflau in pintecele meu, copiii mei mi-au facut cunostinta cu o stare cunoscuta tuturor gravidelor - toxicoza. Sincer va spun, initial am luat asta ca pe o boala, ma plingeam de toxicoza, ma transformasem intr-o femeie …

Ajungem oare la lumina?????????

Nu imi place deloc sa scriu despre politica, pentru ca de mai multi ani traiesc intr-o continua dezamagire fata de ea, doar ca deja sunt exasperata de atita show ieftin si de atitea declaratii de averi de milioane.Pe cuvint de cinste, parca politicienii ar fi cei mai muncitori de la noi din tara, declara case, masini, salarii de 14000 lei, pensii de 9000 lei, dar noi? noi cine suntem,  oare nu tot lucram in sudoarea fruntii pentru 2000 lei? asti-s bani? si la noi acesta se considera salariu mare, prin sate si prin centre raionale salariile is mai mici!!!!! incontro mergem? iar ei umbla dupa ei cu garzi de corp, reinnoiesc masinile, reinnoiesc uniformele, dar fapte - ZERO!!!!!
Sunt atitia copii care nu au vazut in viata lor banane si nu cunosc gustul bomboanelor, nemaivorbind de cascavaluri sau mezeluri, IOC!!!!!
De ce oare atita discriminare? Ma doare sufletul pentru oamenii saraci, pentru parintii mei care muncesc din greu pentru citeva hirtii cu 2 zerouri, mi-e mila de copiii ca…