Jurnalul unei zâne

Între cer și pământ este o carte răvășitoare, din toate punctele de vedere. O carte ca o hartă a sufletului și destinului omenești. M-am îndrăgostit iremediabil de această carte, pe parcursul lecturii reciteam pasajele subliniate și nu mă mai săturam de frumusețea cuvintelor prinse cu panglici de mătase, în propoziții unse cu balsam, poezie și suflet. Ce se află între cer și pământ? Omul. Viața. Destinul.  Omul , prins în lupta pentru existență, uită că Viața e numai una, că Viața trece aidoma unui tren în gară, aidoma unei ploi, a unei primăveri, iar Destinul , lăsat la voia întâmplării, cerșește hrană spirituală la porțile ferecate ale sufletului. Privim spre oameni, le vorbim, îi ascultăm într-un ritm alert. Nu savurăm privirile admirative, nu ne ungem rănile cu vorbele calde, din inimă. Ne grăbim. Să trăim. Lipsindu-ne existența de importanță. "Vorbele au, unele, darul să schimbe lumea și puterea să ne mângâie și să ne șteargă lacrimile. Unele vorbe sunt gloanțe, alte

    Omul se plimbă prin viață,     Omul aleargă de la start la finișul de care nu se bucură, de fapt, niciodată     Pentru că îi apare în fața ochilor, sclipitor, un alt finiș    Și începe din nou să alerge    Intră în competiție cu ceilalți, iar    Pe sine se lasă deoparte    Uitat de iubire, alinare și tihnă    Doar Dumnezeu, cu mâna sa caldă și lecuitoare    Îl mângâie noaptea în vise sau ziua, în timpul unei mici cedări,    Dar omul e ambițios    Și nu cedează, el doar aleargă    Risipindu-se în nori de praf visurile și credința din sufletu-i blând.    Se oprește pentru o clipă și lansează în cer un zmeu din promisiuni   Să iubească, să spere, să creadă, să zâmbească, să nu-i pese.   Pentru că e ca la monede   Două părți,   Întuneric și lumină, iar întunericul   Nu mai sperie atunci când în ochi luminează speranța și iubirea.  Pur și simplu, fără motiv.  La fel cum Dumnezeu iubește omul fără motiv  Și totuși pentru o mie de motive.  Mângâie capul omului, îl ia