Postări

Se afișează postări din 2023

Scrisoare în oglindă

Imagine
 Mi-e dor să scriu. Îmi imaginez uneori că am toată ziua la dispoziție doar pentru scris și mă dor degetele seara și-mi place această durere.  Mi-e dor să scriu. Despre mine, despre cărți, despre tăcerile grăitoare dinlăuntrul meu. Dar zilele par să se fi scurtat imposibil de mult. Timpul nu este nici liniar, nici circular, pare să fie ciopârțit în minute aruncate cu care mă iau la întrecere. Care pe care?  Uneori devin stăpânul acestor minute și mă strecor printre timp de parcă el nu ar avea nici început, nici sfârșit. De parcă timpul ar fi o perdea transparentă prin care văd veșnicia. Dispar secundele, orele, anii. Timpul se transformă în verbul a trăi (momentul) și atât.  Alteori, poate chiar de cele mai multe ori, sunt prizoniera acestui timp cu viteza lui nebună, de neatins.  Mi-e atât de dor să scriu încât atunci când dedic timp scrisului gândurile mele sunt legate, înnodate, dezmembrate, dezgolite. Mă încearcă o senzație ciudată tare că am uitat să scriu. Am uitat cum e să pun p