Jurnalul unei zâne

   Atunci când ne întâlnim cu piedici în drumul nostru, căutăm repede să arătăm pe cineva cu degetul.     Pentru că e mai uşor să ştim că nu suntem noi vinovaţi, că nu din cauza noastră s-a eşuat. Pentru că am fost limitaţi în a ne trăi pe noi, în a ne trăi drepturile, acum tot ce se întâmplă e despre cine vrei, numai nu despre noi. Şi pornesc într-o călătorie spre mine,neavând încă o hartă nici pentru raţiune, nici pentru suflet, nefiind pregătită să accept ceea ce descopăr în mine, pentru  că nu e despre roz şi pufos. Pornesc însă la drum cu multe aşteptări, care n-au ce căuta în această călătorie, dar pe care oricum le car în bagajul minţii mele. Şi-atunci cine-i vinovat când stau eu făcută ghem de deznădejde la marginea unui vis neîmplinit? Aşteptările mele... Nu e vorba de timp, de umbre sau de puterea necunoscutului, e vorba despre mine. Atunci când privesc în apa tulbure a destinului meu, mi-e greu să mă desluşesc, ici o părere preluată, colo cuvinte ucise din teamă

     Iubirea are multe căi, unele înţelese de noi, altele nu. Ne-am obişnuit să numim iubire ceea ce zâmbeşte, străluceşte, bunătatea, vorbele dulci, dăruirea. Suntem cumva dispuşi să înţelegem că iubirea reprezintă emoţiile pozitive, iar lipsa lor e ce vrem, numai nu iubire. Şi fix acolo, acolo este nevoie imperioasă de iubire.       Orice durere ascunde în spatele ei nevoia de iubire, de apreciere, de a descoperi un miracol între acele ruine sufleteşti. Despre iubire şi durere este cartea "Acolo unde femeile sunt regi" de Christie Watson . Este o carte tristă, care m-a făcut să plâng şi m-a copleşit până-n străfundurile fiinţei mele,  din cauza unei iubiri pe care mi-e greu s-o înţeleg. Este povestea unui băieţel de 7 ani, Elijah, un nigerian născut în Anglia. Elijah nu locuieşte împreună cu părinţii săi, tatăl său a murit atunci când el era foarte mic, iar mama sa se află într-un spital special pentru bolnavi mental. Elijah locuieşte la diferite familii, incapa

Doar o mamă știe ce înseamnă cu adevărat cuvântul mama. O mamă știe că atunci când bebelușul ei, pe la 7 luni sau pe la 2 ani, atunci când e gata el, spune "mama" el de fapt rezumă tot universul în acest cuvânt, mama fiind întregul univers. O mamă știe că atunci când nu mai poate, un pic totuși mai poate ea😉 Doar o mamă poate să-și sune neîncetat soțul  și să întrebe " cum vă descurcați?", atunci când a primit instrucțiuni clare de la adorabilul ei soț să plece să se relaxeze undeva. Doar o mamă știe că viaţa poate prinde sens de la un zâmbet, de la un pupic, de la o privire dulce. Tot doar o mamă se entuziasmează să le facă pe toate, că doar ea le face cel mai bine, să spele ultimele vase murdare atunci când ceasul bate ora 2, după miezul nopții, să se trezească cu o dispoziţie minunată, că doar de asta depinde dispoziţia copiilor, ştie că nu mai are nevoie de haine noi în garderobă, că rimelul cela de 3 ani e uscat şi tare ca un bolovan, de aceea

       Îl cunosc pe acest bărbat de mai bine de 6 ani. Mi-amintesc cu nostalgie și cu furnici pe piele de primele șoapte de iubire, de primele sărutări sub clar de lună, de emoțiile așteptării unui mesaj sau apel, de tristețea care mă năpădea atunci când ne despărțeam, fie și pentru câteva ore.        Nu voiam să-l las din brațele mele, îi adulmecam aroma din ceașca sa de cafea și mi se părea că a lui e mai gustoasă și sorbeam cu nesaț amândoi dintr-o ceașcă. Îmi treceam mâinile prin părul său și absorbeam fiecare privire pe care mi-o oferea. Petreceam timpul ținându-ne de mână până-n zorii zilei, iar într-o noapte am parcurs jumătate de oraș pe jos. A doua zi am avut cea mai plăcută febră musculară. Noaptea, când mă petrecea acasă, nu intram întreagă în apartament, o parte din mine era mereu cu el. Păreau să țină o veșnicie toate astea. Am avut timp să ne facem cele mai simple și cele mai calde jurăminte de dragoste, ne-am dăruit locuri în inimile noastre, am ridi

       Am parcurs multe distanţe în viaţă. Unele kilometrice, altele emoţionale, dar n-am ştiut să merg spre mine.       Am adorat bărbaţi, am invidiat femei, dar am uitat să-mi spun şi mie că sunt bună, frumoasă, că merit iubire. Am tăcut şi i-am lăsat pe alţii să vorbească cu gura mea, cu trupul meu, cu sufletul meu, în timp ce vocea mea se sufoca în prăpastia tăcerii şi a uitării de sine. Acum învăţ să mă iubesc şi simt cum mi se deschid uşile sufletului meu şi mă bucur că ma-ntâmpină lumina. E ca o speranţă frumoasă care-mi spune că sunt bună, frumoasă şi merit iubire. Sunt tare neîndemânatică în acest drum şi în toată această neîndemânare plânge de emoţia atenţiei o fetiţă mică, slăbuţă şi tare speriată. O văd cum i se îndreaptă spatele, cum i se ridică privirea spre cer... Undeva, nu din ochii mei de pe faţă, curg lacrimi, dulci şi duioase... Fetiţei i s-a spus că este minunată, mi-am spus mie şi m-am ţinut în braţe minute-n şir... P.S. puterea conectării cu sine e m

- Tu niciodată nu eşti alături atunci când am nevoie de tine! - Iar tu întotdeauna mă faci să mă simt ultimul laş de pe faţa pământului... - Vreau doar să fiu corect înţeleasă, vreau să mă îmbrăţişezi şi atunci când intru în rolul de victimă, să-mi spui că totul va fi bine. - Vreau să ştii că tot timpul mă gândesc la voi!          Aceasta este o parte a unei discuţii calme şi plină de explicaţii adevărate dintre mine şi soţul meu. Pentru că de cele mai multe ori nu ne auzim şi nu înţelegem ce spune fiecare din noi.  De parcă am vorbi limbi diferite, tot timpul ni se pare că celălalt are pică pe noi şi încearcă înadins să fie ursuz. ...iar cândva, la începutul relaţiei, ne vorbeam doar din priviri şi înţelegeam fiecare gest al celuilalt.  ...şi totul părea să ţină o veşnicie. Şi nu ştiam că iubirea e să menţii ce-ai construit , credeam că e de-ajuns un strop de parfum, o îmbrăţişare tandră şi magicile cuvinte " te iubesc"! Nu e de ajuns, e doar prima lu