Visurile mamei mele...

Când am fost mică mi-am dorit o păpuşă, părinții mi-au cumpărat-o. Apoi am visat să mă fac actriță, părinții m-au înscris la un cerc dramatic, unde am jucat-o pe Ruxanda din "Frunze de dor". Mi-am dorit să învăț să desenez, am frecventat o vreme Scoala de pictură, până mi-am dat seama că nu am răbdare să fac cerculețe, trihnghiuri etc; vroiam să pot deodată desena oameni, animale.
Mi-am dorit să fac jurnalism, am o diplomă de la facultatea de jurnalism.
Ca să ajung unde-mi doream eram mereu susținută de părinți, atât moral cât şi financiar, gândidu-mă că aşa e la toți. Şi da, nu am avut întotdeauna ce mi-am dorit, poate nu chiar atunci, dar în esență am mers pe dorințe şi împliniri. Mă refer la din astea mai mărețe, din astea bazate pe capricii nu prea mi s-au împlinit, pentru că se simțea şi la noi mirosul sărăciei în buzunare.
Mama mea a rămas fără mamă când era în clasa a 2! Ea se ruga să le poată reuşi pe toate, plus că mai avea vreo 4 frați mai mici. Le-a reuşit pe toate. În clasa a 2 se trezea de cu zori, mulgea 3 vaci, pregătea de-ale gurii la focul cuptoraşului. Îi hrănea pe toți, îi ducea la grădiniță şi apoi se ducea la şcoală.
Apoi s-a făcut cu o mamă nouă, mamă vitregă, care era mai mult vitregă decât mamă, iertată fiindu-mi adresarea directă. Atunci mama mea şi-a dorit căldura maternă. Mamă fie-ți cu bănat, dar nu a fost să fie. Cu siguranță căldura maternă nu se ascundea în gaura celor câțiva covrigi mucegăiți pe care vi-i dădea la sărbători, încă o dată iartă-mă doamnă  de această adresare directă. Această mamă nouă a mamei mele cucereşte înălțimile astrale şi nu port deloc pică pe ea, vreau să cred că înainte de a li se alătura îngerilor a avut câteva remuşcări şi s-a dus cu inima împăcată.
Apoi mama mea şi-a dorit o păpuşă, cât de mică dar s-o aibă. A avut-o, în clasa a 9, sub pomul şcolii a găsit-o şi se întreba ce să mai facă acum cu ea.
Şi-a dorit să mearga la "tehnicum" să facă carte, "parale" nu erau pentru această dorință a mamei în punga familiei.
S-a căsătorit, până la 30 de ani avea 4 copii, cărora le-a dat totul, pentru că ştia cum e altfel. Nu-şi dorea acel altfel pentru copiii ei.
Şi-a dorit să facem carte. Slavă Domnului, toate avem universități absolvite.
Apoi mi-a mai povestit ceva foarte intetesant:" mi-am dorit să pot croşeta, mi-am dorit să pot scrie, mi-am dorit să fie întotdeauna curat şi frumos în casa mea, mi-am dorit, pe ascuns, să fiu feminină. Dar am ținut veşnic sapa în mână, am făcut toată viața curat în casă, dar covoarele vechi şi şterse nu lăsau să se vadă curățenia, mi-am bus baticul pe cap şi am uitat să-l mai scot, iar de citit nici nu m-ai zic nimic, nu am avut timp să privesc televizorul, d-apoi....Dar ştii totuşi visurile mele au prins viață , prin copiii mei, tu citeşti şi scrii, Rodica croşetează foarte frumos, la Tania e întotdeauna curat în casă, Lena e feminină!"
Am rămas fără cuvinte! Visurile ei le sădise în noi cu atâta iubire încât ele s-au realizat!
Ea le poate face pe toate, doar că îşi asumase alte principii, mai primordiale.
Se pare că totuşi visurile noastre se împlinesc atunci când avem timp să le-admirăm şi iubire să ne mândrim de realizarea lor.
Povestea mamei mele mi-a dat mult de gândit...
Şi totuşi mai devreme sau mai târziu, toate prind viață!
Ea a crezut şi a aşteptat atâta timp!
Mulțumesc MAMA!!!