Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2020

Și a fost noapte.../ Aureliu Busuioc

Imagine
💯Mi-am propus să citesc cel puțin o carte pe lună a unui scriitor autohton. #citescscriitoriautohtoni
📖Prima de acest gen din 2020 e "Și a fost noapte..." de Aureliu Busuioc, 📖o carte ca un buchet de flori de câmp, o carte ca amintirea primului sărut sau al unei melodii vechi de dragoste. ♥️Dragostea dintre ofițerul austriac și fiica unui bărbat devenit dușman al poporului, deportat de ruși, din cauza ideilor sale anticomuniste, devine atât de puternică încât rezistă anilor, kilometrilor, dorului, tristeții și singurătății.
.
.
✍️Aureliu Busuioc scrie această carte în ultimul an al vieții sale și la cei 80 de ani ai săi el știe că cel mai măreț sentiment al inimii, cea mai mișcătoare forță a vieții este dragostea. E o lecție importantă pe care ne-o transmite acest maestru al peniței. ⏺️"Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă..."⏺️
.
.
☑️Evenimentele se desfășoară pe fundalul celui de-al doilea război mondial, într-un sat din Bulgaria, astfel încât autorul …

Marusia / porția de proză scurtă

Imagine
Marusia s-a așezat la masa de lângă fereastră. Lumina lunii bătea în geam și intra timid în casă printre perdelele albastre, subțiri și spălăcite, cusute de bunica Sașa. Marusia nu renunța la lucrurile vechi pentru că ele aveau puterea de a-i reînvia pe cei dragi, plecați în văzduhul albastru.
Aceste perdele subțiri, care se legănau sub muzica vântului atunci când fereastra era deschisă, îi aminteau de bunica Sașa, cum o ținea pe genunchi și îi cânta doine.
Țolul colorat din tindă îi amintea de bunica Iulia, care-i spunea povești despre război și despre Dumnezeu, despre șezători și serile de dans de la clubul din vârful satului. Când Marusica era mică, bunica Iulia o lua întotdeauna la biserică. Era absorbită de vocea în unison a celor cinci femei care-l cântau pe Domnul, de flăcările galbene și albastre ale lumânărilor subțiri de ceară și era întotdeauna uluită de îngerul mare, aproape real, pictat pe întreaga cupolă a bisericii, care ținea candelabrul decorat cu băsmăluțe brodat…

Ochi-de-pisică / Margaret Atwood

Imagine
🤔Îmi vine destul de greu să vorbesc despre o carte care mi-a plăcut foarte mult. 💯Mi-e frică să nu-i diminuez din frumusețe, să nu-i știrbesc din inteligență și complexitate. Nu am citit "Povestea slujitoarei", dar dacă e la fel de minunată ca "Ochi-de-pisică" atunci mă închin în fața talentului scriitoarei Margaret Atwood.
.
. ♥️Scrie hipnotizant♥️. Nu am putut lăsa cartea din mână. Mai mult de-atât, eu nu am fost cititoare, eu am fost personajul central, eu am fost Elaine care cutreiera pădurile împreună cu părinții. Eu am fost Elaine care-și dorea să prietenească cu alte fete. Eu am fost Elaine care s-a speriat și a suferit de puterea fetelor. Eu am fost Elaine care a fugit din oraș..., dar n-am putut să fug nicăieri de mine. Orașul locuia mai departe în mine.Fetele erau acolo, în mintea mea, uneori în fața mea, alteori în spatele meu. Și n-am avut curaj să le spun durerea pricinuită.🖼️ Dar am pictat.🖌️ Am pictat durerea mea, jumătăți de femei, femei că…

De ce scriu despre cărți?

Imagine
Mi-am deschis blogul în 2015 din pură curiozitate. Habar nu aveam ce teme voi aborda, dar știam precis că voi scrie. Mi se părea că, în sfârșit, iubirea mea pentru scris va trece granița fină dintre intim și public și mă entuziasma acest termen "public". Înainte de asta nu apăruseră decât câteva texte și interviuri de-ale mele într-un ziar, dar cumva depășisem de mult timp această plăcere,  care la momentul publicării era o plăcere necesară, rezultatele practicii mele de jurnalist.

Când am început să public pe blog primele texte eram, într-un mod fascinat de pueril, devotată actului de a scrie. Acesta era pilonul plăcerii mele.
Foarte curând însă lucrurile s-au schimbat. Au venit primele aprecieri, comentarii și după un timp relativ scurt am început să fiu dependentă de aceste reacții virtuale. Cred că vă puteți da seama cu ușurință ce se întâmpla cu mine dacă nu-mi primeam "meritele cuvenite".
 Asta și este marea provocare problematică a online-ului, începi să…

La răspântia dintre trecut și prezent

Imagine
Cândva am fost de plastilină. O fetiță scundă, slabă, cu pieptul încă plat în timp ce pieptul altor fete era atracția principală a băieților la orele de educație fizică, în timpul alergărilor. Niciodată nu ridicam spatele drept, îl lăsăm să cadă un pic între umeri, așa mi se părea că sunt mai puțin vizibilă. Nu-mi plăcea să fiu văzută. Odată veneam de la școală, eram încă la școala primară și la un moment dat a început să mă doară burta foarte tare. M-am băgat sub un burlan să-mi fac treburile. Un bunic m-a confundat cu nepoțica sa și a alergat să vadă ce face ea acolo. Doar că acolo eram eu și m-am speriat foarte tare. Cred că și de acolo un pic mi se trage dorința mea de a fi invizibilă.
Maturizarea mea adolescentină a început cam haotic. În timp ce pieptul încă-mi rămânea plat, fața era plină de semnele maturizării, care definitiv nu au trecut nici astăzi. Sunt mereu în proces de creștere și schimbare. Bine, acum pieptul nu-mi este plat. După ce am alăptat doi haiduci, piep…

Mai este loc pentru cărți în era digitală? Din experiența personală

Imagine
Într-o cultură a lumii virtuale e destul de greu să rămâi ancorat în realitate, e destul de greu să rămâi autentic, chiar dacă majoritatea oamenilor își propun să fie, în special, autentici, să fie ei înșiși.
În online depindem de ceilalți și ajungem să filtrăm atât de mult realitatea astfel încât să placă la cât mai multă lume, chiar dacă practic nu avem de câștigat din asta. Mă rog, iese victorios ego-ul nostru, care la fiecare nouă "realizare" și-o dorește pe următoarea.
Și toată această incursiune în online necesită TIMP! Eu am făcut un experiment timp de trei zile. De fiecare dată când voiam să verific din nou telefonul, după ce l-am verificat acum 10 minute, deschideam cartea să citesc. Am reușit astfel să termin o carte în 2 zile, plus cititul de seară bineînțeles. Asta că mă tot plângeam că abia seara pot și eu să mă apuc de citit.

Am realizat cât de mult pot să citesc în timpul zilei. În pauze. În timpul în care de obicei stau cu ochii în telefon.
Normal că nu e at…

Lecții de magie / Elizabeth Gilbert / O comoară

Imagine
Am savurat această carte ca pe un sărut din anii adolescenței - pe furiș, cu poftă, entuziasm și credința că iubirea aceea va dura toată viața. E un sentiment pe care tot mai rar îl simt în ultimul timp. Înainte eram atât de încrezută că nimic nu mă mai poate mira în această viață. O idee absolut greșită, evident. Viața e o mirare continuă și un șir infinit de curiozități. E minunat că am ajuns să-mi schimb dictonul vieții. Modestă sunt, dar totuși sunt mândră de progresul meu.
Nu vreau să sune orgolios, dar adevărul e că sunt convinsă că am un dar de la Dumnezeu, dar am și foarte mulți taracani în cap care-mi spun că nu sunt talentată la nimic, sunt plină de îndoieli și frustrări, ceea ce fac nu aduce nimic nou sub soare și bla bla bla! Și cu cine credeți că țin eu? De râs și de plâns😭. Normal că sunt fidelă taracanilor mei, adevărul e că au avut de multe ori dreptate, dar mai presus de toate astea, așa mi-am dorit eu să cred. Justificarea perfectă pentru fiecare lucru nefăcut …

Tata. Ce se ascunde sub armura de fier.

Imagine
În martie tata a suportat o intervenție chirurgicală la apendice - "o operație foarte simplă". Doar că această "operație simplă" a dus la alte două intervenții, ultima fiind efectuată de curând.

Textul acesta nu este despre medici, medicină sau spitale, e doar despre tata pe care n-am cum să nu-l plasez între evenimente pentru a povesti ceea ce vreau să spun.

Din martie tata a umblat doar pe la medici - pansamente zilnice, durere și o rană deschisă. Altă rană, nu cea de la apendice, acolo totul s-a prins binișor.

Când a venit pentru o consultație aici în oraș l-am văzut pe tata speriat, temător și vulnerabil. Așa mi s-a părut, cel puțin. L-am văzut cu fricile la vedere. Frici pe care i s-au consolidat bărbăția, duritatea, fermitatea.

Ciudat și impresionant în același timp cum facem din vulnerabilitățile noastre sabie, nu scut!

Printre coridoarele pline cu oameni ne făceam loc spre cabinetul medicului. Tata s-a așezat pe un scaun liber. Mi-a făcut semn din cap să mă…

Să nu mă părăsești / Kazuo Ishiguro

Imagine
Ultima lectură din 2019 a fost Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro și a devenit și una dintre cele mai iubite cărți. E prima dată când îl citesc pe autor, dar această carte mi-a făcut o poftă să-i citesc toate celelalte cărți.
 Încă de la prima carte publicată, la 28 de ani, Amintirea palidă a munților, autorul a obținut premii prestigioase în domeniul literaturii, iar în anul 2017 primește Premiul Nobel.
Să nu mă părăsești, din punctul meu de vedere, pare o hiperbolă a existenței umane. La început, cartea mi-a lăsat un gust de dramă, iar apoi, mișcându-mă prin labirintul din spatele cortinei, am descoperit o carte magistral scrisă despre destinele, luptele și speranțele oamenilor în viața de zi cu zi. Tot un fel de dramă. Negru pe alb, cartea ne spune povestea copiilor născuți în laboratoare pentru donarea organelor. Da, știu, nu este cea mai frumoasă sau optimistă carte, cum vă spuneam, citirea cărții lasă un gust amar, dramatic.


Și atunci ce m-a impresionat la carte?

Am văzut, dinc…

Magia cărților - ce se află dincolo de cuvinte?

Imagine
Am o relație specială cu cărțile, le iubesc de când mă țin minte și citesc cu nesaț poveștile scrise de oameni talentați și îndrăgostiți de literatură.
Spre fericirea mea, nu am avut nevoie să creez o legătură cu lectura sau să încerc diferite ritualuri pentru a face din citit o ocupație, dacă nu zilnică, atunci obișnuită. Iubesc cărțile de când mă știu, așa cum altcineva iubește pictura, moda sau gimnastica. Cărțile au fost întotdeauna pentru mine un scut în fața realității. De când mă știu sunt o persoană timidă, iar cărțile, și apoi scrisul, au fost evadările mele în alte lumi, lumi pe care le-am inventat sau pe care le-am furat din cărți. Am fost de sute de ori personaje de poveste, în lumea mea, în caietele mele, în gândurile mele.
Și nu spun toate astea ca să mă laud, dimpotrivă de multe ori m-am simțit nelalocul meu datorită creativității care mă întregește. Părinții mei sunt oameni practici, de la sat, simpli, iar când o vedeam pe mama duminica cu o carte în mână trăiam emoții…