Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2018

Cum m-am cunoscut pe mine

Imagine
Mi-a fost frică întotdeauna să fac alegeri, de fapt le făceam în capul meu, dar mai greu mi-era să le pronunț, să le apăr.
Astfel încât, de cele mai multe ori m-am supus alegerilor altor oameni, atât de mult încât credeam că-s ale mele.

      În timp ce în mine mocneau unicitatea și asumarea. N-am știut atunci aceste lucruri, revolta mea interioară se strecura în capul meu, în gesturile, gândurile, emoțiile mele și mă prindeam cum zâmbesc fățarnic oamenilor, în timp ce nu eram de acord cu ei.
Unica mea ieșire din situație a fost fuga,  un buton preferat de o parte a creierului în situațiile de stres.
Fără să știu că fuga și frica de oameni e fuga și frica de mine.

Am fugit mult, am evitat să ies în față, să fiu creativă, să fiu eu. Mă apăram de eșec, or frica ucide mai mult în noi decât eșecul în sine.
M-am regăsit câte-un pic. Am adunat bucăți din mine împrăștiate prin toate colțurile minții, dar mai ales sufletului meu. Nu mi-a ieșit puzzle-ul. Am renunțat. La mine.
Am încercat…

Cuvintele ei puține ascund o lume mare în suflet

Imagine
Se urcă în microbuz cu zâmbetul pe chip, chiar dacă afară plouă, e frig, are vreo 3 sacoșe pline cu de-ale gurii și o bătrânețe grea în spate.
Poartă basma, deasupra altă basma, mai groasă, fix ca bunica, un palton trecut prin multe toamne și ierni și de la ea miroase a portocale. Poate că o așteaptă nepoții acasă. 

Se așază pe scaunul din față și se uită peste parbriz, vorbind cu gândurile ei.
Are ochii mari și luminoși, chiar dacă-mi închipui că au vărsat multe lacrimi.
N-o cunosc, dar simt că emană o energie liniștită, soră cu speranța, care dac-ar vorbi probabil ar spune "va fi bine, trecem noi și peste asta".
Coboară peste 2 stații, cu sacoșele pline, cu bătrânețile după ea și-i spune șoferului: "ei hai, mulțumesc mult, o zi bună și sănătate!"

Și eu zâmbesc și mă gândesc la ea, cu bucurie și recunoștință. 
Și scriu despre ea pentru că, prin puține cuvinte, i-am văzut lumea mare din suflet.

Sursa foto Pixabay

Jurnalul unei zâneeste și pe Facebook. Te aștept ș…

Parentingul este, în primul rând, despre părinte

Imagine
Am observat că multe mame sunt speriate de cuvântul parenting. Și nu neapărat de cuvântul în sine, cât de ceea ce semnifică el.
   Din punctul meu de vedere, de mamă, parentingul este mai întâi despre părinte, abia apoi despre copii.
Copiii preiau comportamentul părinților, atitudinile lor, gesturile și felul cum se raportează aceștia la lume.
Parentingul nu este despre a educa copiii, cât despre educația părinților.
El înseamnă felul în care le vorbim copiilor noștri, în care îi valorificăm, fie le descoperim și respectăm propria valoare, fie îi valorificăm în funcție de comportamentul lor, notele, abilitățile pe care am vrea să le aibă.
Și anume aici intervine parentingul, această artă de creștere a părinților, ne orientează spre modul în care ne privim copiii. 

Toți copiii sunt diferiți, la fel ca și părinții. Există multe curente de creștere a copiilor, recunosc că ar fi, poate, mai ușor să existe un îndrumător universal, așa ca o carte de rețete. Cu toate că nici măcar cartea…

Cititorul sau despre cum ecourile războiului rămân veșnic în sufletul omului

Imagine
"Cititorul" de Bernard Schlink este o carte despre o poveste de iubire, mai mult sau mai puțin obișnuită. Zic asta pentru că diferența dintre cei doi iubiți este de 20 de ani. El are 15, iar ea 35.
Ea este taxatoare de tramvai, el este elev.
Se întâlnesc întotdeauna la ea acasă și au de fiecare dată același ritual. Ea îi face lui baie, apoi el îi citește ei cărți.
La un moment dat, relația lor i-a sfârșit. Hanna dispare din oraș exact în momentul când i se oferă o avansare.
Iar el rămâne cu amintirile despre Hanna, despre ei doi, rămâne cu întrebări, dar și cu un sentiment neconfortabil de trădare.
"I-am dăruit cămașa de noapte de mătase. Avea culoarea vinetei, bretele subțiri, lăsându-i libere brațele și umerii, și era lungă până la glezne. Strălucea și scânteia. Hanna se bucură, râse și era numai lumină. Se privi de sus în jos, se învârti, dansă câțiva pași, se privi în oglindă, examinându-și puțin imaginea, și dansă mai departe. Și aceasta este una din imaginile…

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici

Imagine
Căutăm întotdeauna departe ceea ce se află chiar lângă noi. Vrem mereu altceva, mai mult decât avem nevoie și uităm să mulțumim pentru ceea ce avem. Să ne bucurăm de ceea ce avem.
       Amânăm întotdeauna fericirea fără să știm durerea întâlnirii cu "prea târziu". Cu toate că nici prea târziu nu este târziu să fii fericit.
Păstrăm amintiri care nu ne lasă să pășim pe ușa viitorului. Mai mult decât atât, nu ne lasă nici să fim în prezent cu toată ființa noastră. Păstrăm amintiri pline de frici, regrete, rușine, ură, invidie, răzbunare. Când ar trebui să ținem minte amintirile frumoase din trecut, zâmbetele pe care le-am primit, îmbrățișările calde, serile petrecute cu familia. De aici sufletul își ia frumusețea. Din gândurile și amintirile noastre.
Am citit dintr-o răsuflare cartea "Cel mai frumos loc din lume e chiar aici" de Care Santos și Francesc Miralles pentru că e despre frumusețea sufletului uman, frumusețea lucrurilor simple, dar mai ales e despre direcția…

Cum este iubirea până la "și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți"?

Imagine
Iubirea presupune întotdeauna o relație, fie că e vorba de iubirea frățească, părintească, prietenească sau iubirea dintre un el și o ea. Și orice relație funcționează cu iubire, aceasta însemnând mai mult decât să spui "te iubesc".
    Noi, oamenii, ne jucăm de-a iubirea fie cu ajutorul cuvintelor, fie cu faptele. Dar mai mult decât atât, iubirea înseamnă emoție.
Nu în zadar, noi de multe ori spunem despre unii oameni că nu-i credem atunci când ne fac declarații de iubire, pentru că noi SIMȚIM.

Da, prima dată ne putem lăsa seduși de lirismul fermecător al cuvintelor, ne putem emoționa de faptele demonstrate, dar, cu trecerea timpului, sufletul nostru cere emoții. El cu asta se hrănește. Altfel, el devine mic și insignifiant pentru noi. Ceea ce duce la înstrăinarea de noi înșine. La o ruptură devastatoare.
Din propria căsnicie am învățat că iubirea este emoție. În toate culorile și dispozițiile posibile. 

Poate fi sau nu rezistentă în funcție de rezistența noastră în fa…

Ce învață copiii din relațiile noastre cu ceilalți?

Imagine
    Fiecare părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copiii săi. Este adevărat, cu toții ne dorim copii fericiți care într-o zi vor deveni adulți încrezători în forțele proprii, curajoși, respectabili, deștepți, stabili emoțional, descurcăreți și fericiți.
      În acest sens, avem grijă să-i înscriem la diferite activități, să-i învățăm să citească de pe la 3 ani, în 3 limbi, să le cumpărăm tone de jucării Montessori, cu care nu prea au timp să se joace și îi învățăm cum să se comporte cu ceilalți, fără să ne dăm seama.
Dintr-o parte pare minunată această abordare a educației copiilor a părintelui modern.
Doar că mai există și cealaltă parte a bățului - copiii sunt și vor fi ceea ce suntem noi, nu ceea ce le spunem. Citisem undeva despre cum o mamă, o femeie divorțată, încerca să relaționeze cu fiul ei de 5 ani și-i povestea chestii haioase din viața ei. Ea a rămas șocată atunci când fiul ei a început să plângă și i-a spus ceva de genul "mami, eu știu că ești tristă". C…

Lecții despre scris de la Haruki Murakami

Imagine
Cartea "Iubita mea, Sputnik" are în centrul atenției povestea lui Sumire, o tânără de douăzeci și doi de ani ce visează să devină scriitoare. Cine încă nu a citit recenzia o puteți citi aici.
În carte sunt o mulțime de idei prețioase despre scris, anume despre ele vreau să scriu în această postare. Par simple la prima vedere, dar importanța lucrurilor mari stă în simplitatea lucrurilor mici. Mai ales că Murakami e japonez.
Tind să cred că aceste lecții despre scris pe care le relatează Sumire prietenului ei, K, sunt de fapt ideile lui Haruki Murakami.

1. Prospețimea și sinceritatea textelor. Eu nu iubesc textele mecanice, reci, indiferent de informația pe care o transmit. Și eu simt, atunci când citesc, cuvintele care s-au născut din emoții, din suflet și apreciez asta enorm.

2. Nu imita stilul nimănui. Fiecare om care scrie are o voce proprie, iar asta oferă autenticitate textelor. Tindem să ne comparăm mereu cu alții și credem că cineva face o treabă mai bună decât noi…