Postări

Se afișează postări din 2019

Fiecare zi - o binecuvântare, fiecare om - o oglindă!

Imagine
Zi de zi interacționăm cu alți oameni, fie ei prieteni, colegi, membri ai familiei, persoane noi, vânzători, taxatori etc. Și dacă începi să pui lucrurile cap-coadă, îți cam dai seama că nu e nimic întâmplător în viață. Cu atât mai mult oamenii cu care interacționăm.
    De ceva timp încoace mi-am propus să analizez lecțiile din spatele culiselor, nu situațiile propriu-zise pentru că noi, aproape întotdeauna, vorbim despre noi atunci când vorbim despre ceilalți, suntem supărați pe noi atunci când suntem supărați pe ceilalți, suntem agresivi atunci când de fapt, simțim frică sau nesiguranță. Cu cât ne simțim mai vulnerabili, cu atât vrem să părem mai invincibili. Nevoia de liniște pe care o simțim ne face să căutăm zgomotul în exterior, să ne concentrăm pe el, evitând discuțiile cu noi înșine. Și apoi e-atâta gălăgie în viața noastră încât și liniștea propriu-zisă ni se pare zguduitoare.
Și nu e deloc ușor să te cunoști pe tine însuți pentru că nimeni nu ne învață asta. Multă lume…

Tu ce-ți amintești din copilăria ta? Răspunsurile sunt piloni importanți în relațiile cu proprii copii!

Imagine
Ne plimbam pe aleile parfumate și colorate ale grădinii botanice, sub lumina galben roșiatică a unui soare care se pregătea să se ascundă după deal.
 Ei doi fugeau înaintea noastră, noi pășeam încet în urma lor și schimbam zâmbete și priviri  de îndrăgostiți între noi.
Printre râsetele și șoaptele lor își face loc un plâns zgomotos, foarte cunoscut. Printre suspine înțeleg că el a fost lovit, întâmplător (asta am înțeles eu un pic mai târziu), de bățul-sabie al celuilalt viteaz.
Încep să-i explic că în timp ce se jucau cu multă vitejie și se roteau în toate punctele cardinale ale aleii, "sabia" fratelui său l-a lovit, dar nu intenționat. Intenționat, îmi zice el, pe un ton din ăla căruia mi-e greu să-l argumentez. Intenționat, îmi mai repetă o dată în caz că n-am înțeles. S-a simțit neînțeles odată ce tot continuam cu explicațiile de om mare.

M-am uitat în ochii lui, pe jumătate triști, pe jumătate revoltați și mi-am zis în sinea mea că el nu are nevoie acum de nicio jus…

Șoaptele inimii

Imagine
Am căutat în oameni idealurile mele. Când ei au plecat, au plecat și visurile mele. Le vedeam cum se duc târându-se, zdrobindu-se de asfaltul rece, în așteptarea unui singur cuvânt de-al meu. N-am rostit nimic. Am căutat alți oameni, am inventat alte vise.  Am trăit aceleași despărțiri dureroase. Aceleași rupturi din propria ființă. Și am lăsat de fiecare dată impresia că sunt întreagă și împăcată cu mine. Oare pe cine mințeam mai mult? Oare cea mai mare minciună nu e cea care ți-o spui ție?
Am încercat să conving oamenii că am dreptate sau că sunt bună. Sau că merit iubirea lor. Să mă justific în permanență. Dacă cumva reușeam să-i conving de asta, mă iubeam și eu pe mine. Așa credeam, altfel nu aveam curajul să știu cine sunt decât văzută prin ochii lor. Și-am început să simt frică față de oameni, din teama de a nu-i dezamăgi. Undeva în dezamăgirea lor, trecătoare și impasibilă, îmi permiteam să plâng cu lacrimile mele, atât de adânc ascunse încât tresăream la fiecare fir de rouă care…

Doar noi înșine ne putem elibera mințile / Învățare / Tara Westover

Imagine
Mi-a luat mulți ani să înțeleg căfiecare om este unic și că unicitatea, personalitatea sunt ceea ce ne definește existența, modul de trai, felul în care acționăm și felul în care ne vedem și ne auzim, poate unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții. Să știi cine ești, dincolo de numele și prenumele tău.
Paradoxal și cumva amuzant mi se pare acum modul în care am perceput unicitatea. Mi se părea că unic este congruent cu strălucitor, popular, celebru, bogat, cu posibilități. Cred că cumva acest termen a fost folosit atât în școli, în mass-media, în digital media în astfel de contexte sau poate doar eu așa l-am perceput.
Și hopa, descoperirea pe care o făceam la treizeci de ani mi se părea nouă, proaspătă și în același timp atât de simplă. Unicitatea era deja în mine, doar că necesită șlefuire continuă. Nu ca să ajung la perfecțiune, care nici nu există măcar, ci ca să mă descopăr în fiecare zi câte un pic. Să știu cine sunt eu. Nu să știu despre mine ceea ce cred ceilalți…

Câte povești ne spunem ca să prelungim întunericul / Sfârșitul nopții / Petronela Rotar

Imagine
Cred că până în momentul când mi-am dat seama cât de departe sunt de mine însămi, am trăit cu certitudinea că rolul meu de victimă e unicul rol al vieții mele. Mi se părea că toată lumea are ceva cu mine, că trebuie să le dovedesc tuturor că sunt docilă și sunt cea mai bună în tot ce fac și merit să fiu iubită din aceste motive. "Eu, care atâtea am făcut, atâtea am răbdat, de-atâtea ori am tăcut, merit să fiu iubită!" Cam așa suna în cap refrenul meu.

Nu există un moment zero în care mi-am dorit să fac cunoștință cu mine. Există mai multe momente, cărți, oameni cu sufletul cât globu', iar cărți și oameni. Partea cea mai frumoasă a oricărei schimbări e că atunci când ți-o dorești din tot sufletul, pare că Dumnezeu merge înaintea ta și-ți deschide ușile. Și partea cea mai interesantă e că te întâlnești cu aceeași oameni, cu aceleași situații, în aceleași locuri, iar tu vezi oglinzi în față și în oglinzi, pe tine. 

Oamenii te ajută să te înțelegi, tot ei să te ierți și…

Portret de familie / Comuniune / Ann Patchett

Imagine
Mi-am dat seama de-atâtea ori, pe propria experiență, ce impact au acțiunile adulților asupra copiilor. Un impact mut de cele mai multe ori. Simțit intens și nespus.

Când părinții sunt fericiți, copiii trăiesc această fericire, fiind zglobii și veseli, iubitori și plini de viață. Însă atunci când copiii își văd părinții nefericiți, în act de altruism înăscut, ei se închid în sine și-și creează diferite mecanisme de apărare. Pentru că atunci când părinții sunt nefericiți, ei sunt incapabili, în mod natural, să fie și să ofere iubire.

 Sunt  convinsă că majoritatea adulților de astăzi au trăit, copii fiind, sentimentul acestor conexiuni care par să se destrame. Și nu a fost vina părinților noștri. La baza "neiubirii" stau lucruri mult mai profunde decât ne putem închipui, cum ar fi durerea sufletească, nefericirea, lipsa sentimentului iubirii, neînțelegerea, lipsa dialogului, sărăcia etc.

Poate că nu e așa, dar conform părerii mele subiective, divorțul părinților este o …

Bastarda Istanbulului de Elif Shafak - o incursiune fascinantă în sufletul omenesc

Imagine
Teama de trecut e scânteia care hrănește teama de viitor. Ești în prezent, iar în jurul tău se rotesc în cerc trecutul și viitorul, generații întregi de oameni, iubiri, întâmplări, și începi să te rotești împreună cu ele, pierzându-te între atâtea uși deschise încât nu mai știi unde este ieșirea. Ieșirea în prezent. 

"Poveștile de familie se amestecă în așa fel, încât ceea ce s-a întâmplat cu multe generații în urmă poate avea un impact asupra evenimentelor aparent fără legătură din timpul prezent." 

O lectură memorabilă și fascinantă, romanul "Bastarda Istanbulului" de Elif Shafak, spune povestea a două familii, care locuiesc în diferite colțuri ale lumii și au totuși, un trecut atât de comun, atât de dureros.

Turcia, Istanbul, Asya Kazanci este o tânără nonconformistă, care locuiește împreună cu mama sa, pe care o numește mătușă și cu alte trei mătuși, cu bunica și străbunica sa în aceeași casă. Familia Kazanci este un neam blestemat, dacă pot să zic așa, în care m…

Filosofia vieții o găsești în orice întâmplare

Imagine
Ieri, în timp ce exersam cu băieții mei mersul pe bicicletă, fără cele două roți ajutătoare, m-am prins la ideea cât de ușor ne este să spunem "o să te descurci" și că aproape deloc nu vedem sau ignorăm să vedem dificultatea sau neplăcerea pe care o simte celălalt. 
      De parcă îi anticipăm celuilalt sentimentele (nu contează ce simți acum, gândește-te că o să te descurci, într-o zi, în două zile, în două săptămâni o să fie bine).  Superficial, e ok această atitudine pentru că transmitem ideea asta pozitivă, de basm că binele, succesul, iubirea sunt învingătoare. Că doar nu puteam să-i spun unui copil de cinci ani "nu ți se primește, mă scoți din sărite, ce-i așa greu să mergi pe două roți? Las-o baltă, nu ești născut pentru bicicletă de oameni mari, hai să punem roțile înapoi."  Zău că mi-a venit un moment în care voiam fix așa să le spun.  După cinci ani de când sunt părinte, am învățat că soluția e undeva la mijloc. Între cele două extreme.  Și m-am gân…

Oare putem corecta viețile oamenilor? / Corecții de Jonathan Franzen

Imagine
De-atâtea ori ne dorim să schimbăm oamenii din jurul nostru încât acest lucru pare a fi o normalitate și o necesitate, pe ton imperativ. Normalitate care distruge relații, destramă conexiuni și ridică ziduri între noi.

E tare greu să înțelegem că orice schimbare vine din interior spre exterior și începe, în primul rând, cu noi înșine. Și mă gândesc în ultimul timp și la altceva. Ceea ce dorim să corectăm în ceilalți e ceea ce nu ne place la noi înșine. Partea negată din noi. Proiecțiile noastre asupra celorlalți. Ceea ce mă face să-mi confirm încă o dată că nu schimbarea omului sau a situației este soluția, soluția în acest context e oricum ceva utopic, ci atitudinea față de celălalt, de situație, de noi înșine.

Cea mai importantă și interesantă temă abordată în cărți este pentru mine tema familiei. Cu toate rănile, durerile, golurile, bucuriile, împlinirile, infiniturile unei clipe, emoțiile, transformările și viața cu fiecare răsuflare. Și cartea pe care am citit-o mi se pare u…

Femeia în fața oglinzii de Eric-Emmanuel Schmitt

Imagine
În fiecare zi ne trezim, ne bem cafeaua, ne aranjăm în fața oglinzii, schimbăm ținute, verificăm telefoanele, ne pierdem și ne regăsim de zeci de ori în agitația din timpul zilei. Agitație, care uneori pare să fie rodul gândirii noastre sau scut de apărare de apropierea de noi înșine...
...și nu știu dacă chiar ne regăsim cu adevărat...
...s-ar putea să ne regăsim nu când căutăm, ci când simțim și privim în oglinda sufletelor noastre.

    Când am început să citesc această carte, subiectul  mi s-a părut banal, iar povestea cam naivă pentru ca apoi, după vreo cincizeci de pagini să mă fascineze complet acest roman. Povestea metamorfozării feminine!
E povestea a trei femei, din diferite epoci, din diferite orașe și totodată pare să fie povestea unei singure femei.

Cartea începe cu povestea Annei, care fuge în ziua nunții pentru că nu vrea să trăiască un destin pe care nu și-l dorește.
Povestea ei de transformare, de regăsire a propriei ființe este prin intermediul naturii, de frumusețea…

Mătușa Julia și condeierul - o iubire ca-n telenovele

Imagine
"Mătușa Julia și condeierul" de Mario Vargas Llosa   Recenzie
 În fiecare seară în timp ce citeam această carte evadam din dormitorul meu cu lumina slabă în Lima anilor '50. Stam la terasa unei cafeneleși urmăream evenimentele din familia tânărului Llosa, pe atunci student la drept, cu o jumătate de normă  editor la radio, la actualități, visând să devină scriitor într-o zi și să locuiască într-o mansardă pariziană.  Admiram peisajul exotic, cutreieram cafenele pline de fum, asistam la scrierea primelor nuvele, mă uitam la pasiunea dintre îndrăgostiți, la sărutările lor fierbinți în mijlocul zilei,savuram  imaginar cocktailuri cu mentă în miezul zilei, în timp ce în jurul meu se derulau telenovele, care de care mai incitante. Povestea în sine mi-a amintit de telenovelele atât de urmărite altădată, cu personaje de toate felurile, care de care mai ciudate și naive. Personajul principal este însuși scriitorul, în vârstă de optsprezece ani, când încă își făcea st…

7 ani de parenting în 2 zile. Prima zi

Imagine
Pentru mine  în ultimii 3 ani, evenimentele de parenting sunt cele la care merg cu o plăcere deosebită. Și nu merg ca să aflu care e cea mai tare strategie în educarea copiilor mei, care să fie și imediată, și eficientă, cât merg în primul rând pentru mine, ca părinte.
Eu mi-am setat de mult timp strategia asta minune, dacă pot așa s-o numesc, e vorba de creșterea copiilor cu iubire, doar că iubirea presupune multe alte lucruri, în primul rând să oferi iubire atunci când simți c-ai vrea să pedepsești omul micuț din fața ta. 
Am repetat-o de-atâtea ori în textele mele că e foarte ușor să iubim atunci când avem de-a face cu un copil zâmbitor, docil, ascultător, totuși adevărata iubire e necesară atunci când pare că doar de ea nu mai este loc. Ca aerul necesară!
Și merg cu plăcere de fiecare dată la evenimentele organizate de Parents League Moldova. O să vă spun și de ce, fără niciun pic de exagerare. Marcelina, fondatoarea acestei comunități pentru părinți are un curaj și o iubire pent…

Oricât de banal ar părea, e foarte greu să ne relaxăm

Imagine
Dimineață, când a sunat alarma, am hotărât să nu mă duc la yoga. M-am tot învârtit sub plapumă, de pe-o parte pe alta și fix în ultimul moment am sărit din pat. În cincisprezece minute eram ieșită din casă.         În troleibuzul plin, încă foarte somnoroasă, priveam mulțimea de oameni care se grăbea să ajungă la muncă. Un domn înalt, cu o servietă elegantă, i-a oferit locul său unei fetițe. O doamnă, furată de gânduri și griji, își ținea privirea în jos.

În mintea mea se izbeau gândurile unele de altele. De parcă erau grele, simțeam cum îmi apasă starea și partea de sus a spatelui. Gânduri pe care mă încăpățânez să le țin în labirintul psihicului, fără să le transform în idei, soluții sau să le dau delete. Se plimbă apăsat în labirint, menținându-și mândre forma semnelor de exclamație, cu vocea imperativului. Imperativ care maschează frica, neîncrederea, nesiguranța, curajul. 
Am coborât cu pași repezi și mari simțind în continuare o stare de încordare, de nemulțumire.

M-am așezat…

O zi din viața unei mame

Imagine
Dragă mamă,
Ce faci? Ți s-a răcit cafeaua în cană și nici nu-ți pasă. Acum ești fericită să fii alături de copii decât să-ți bei cafeaua fierbinte și să adulmeci aburii ei parfumați.
Ești fericită să-i auzi cum îți spun sincer și din toată inima "mama, te besc" și să înflorești în îmbrățișările gingașe și calde pe care ți le oferă.
      Te-ai mai gândit vreodată că ritualul tău zilnic de manichiură va fi înlocuit cu astfel de ședințe pline de iubire? Doamne ferește să fi avut vreo unghie cu oja sărită!
În timpul perioadei romantice, cu mult înainte de copii, ți se părea grea și geanta ta, acum în schimb ai forțe de Schwarzenegger: împingi căruciorul la deal (pe drumurile noastre e un adevărat fapt eroic), vii atent cu el la vale, în mâna stângă duci o pungă cu produse alimentare, muți canapeaua (!) ca să-i dai unuia dintre copii mașina căzută fix acolo (a se citi special aruncată), îi ții pe amândoi în brațe ca să mai eviți și tu cât poți concertele a cappella. Îi culci la a…

Anul gândirii magice

Imagine
"Viața se schimbă cu repeziciune.
 Viața se schimbă într-o clipă.
 Te așezi la masă și viața, așa cum o               cunoșteai, se sfârșește.
 Problema autocompătimirii."

"Anul gândirii magice" este o carte dureroasă, tristă, dar totodată minunată, un elogiu adus unui mariaj frumos și extraordinar.
     Joan Didion, scriitoarea, povestește în această carte anul care l-a trăit după moartea soțului său. Ambii scriitori, viața lor a fost plină de timp petrecut împreună, de mutări frecvente, de prieteni dragi, de lansări de carte, de multă iubire și înțelegere și de fiica lor, Quintana.

"Viața așa cum o știai se poate sfârși într-o clipă." 
Scriitoarea relatează în această carte momentele sale de nedumerire, de durere, de putere pentru a-și continua viața. Viață, care nu va mai fi niciodată la fel. Gol sufletesc, care va rămâne veșnic gol.

Inițial, titlul cărții m-a făcut să cred că povestea va avea o altă întorsătură, că în viața autoarei va apărea o nouă mare i…

Sportul ne deschide ochii către potențialul infinit al corpului și minții noastre

Imagine
Anul trecut în primăvară mi-am cumpărat primul meu abonament la o sală de sport. Am ales să fac fly yoga și pilates. Pentru că mă atrage tot ce este neobișnuit, pentru că cred în echilibrul dintre interior și exterior și în tot întregul pe care-l formează și pentru că aveam niște dureri insuportabile de spate.
Și n-am dat greș, m-am îndrăgostit imediat, doar că am frecventat antrenamentele aproximativ trei luni, dar am înțeles atât de multe lucruri încât m-am întrebat de ce lucrurile simple par a fi atât de complicate. 

Am învățat cât de mult contează să respir/inspir corect. Pare o banalitate, dar respirația are un rol mult mai mare decât cel pe care-l cunoaștem noi. 
Când instructoarea ne arăta să facem ceva mai complicat, eram panicată că nu-mi iese. Panica îmi îngreuna respirația și corpul meu ceda în primele secunde în fața greului. Când am exersat respirația și inspirația corectă, am depășit acea barieră și am putut să fac față exercițiilor mai complicate. Atunci când cre…

O poveste rustică cu final urban

Imagine
O poveste care începe într-un microbuz, cu toate că ar putea porni din oricare alt loc.
Privesc peste geam, în depărtare, la clipele care trec și-și lasă urmele într-un colț de suflet.
      Norii dantelați, împrăștiați armonios pe infinitul albastru de mătase, se țin de mână și povestea lor continuă de la unul la altul, de la o șoaptă la alta. Pământul e îmbrăcat în straie de sărbătoare, verdele imens aduce viață pe câmpiile și lanurile Moldovei. Casele toate stau grămăjoară pe colinele și văile din depărtare. Se văd doar acoperișurile lor și totul pare să fie pictat, atât de viu și totodată în nemișcare.
Cu toate că știu că acolo vântul fluieră doine de mult uitate, iarba șoptește povestea începutului fără sfârșit, iar râulețe mici și uitate murmură cântecul dorului, cântecul vieții. 

După alte văi și dealuri colorate în nuanțe de verde, ajungem în sate care se află la marginea drumului. Case văruite, meri și cireși în floare, grădini săpate și murmurul dorului. Se aude mai mul…