Postări

Minunile mai întâi se simt, apoi se văd

Imagine
Am observat, de multe ori, la mulți oameni, la mine, cum folosim în van energia noastră, resursele noastre cu care ne-a înzestrat natura, pe care le-am moștenit de la părinți, pe care le-am dezvoltat pe parcursul vieții.  Cum ne gândim cu răutate la oameni, cum  răspundem nepoliticos, cum privim de sus, cum criticăm copiii, cum bârfim prietenii.
Și de fapt, noi nu vorbim despre alți oameni, vorbim despre noi și toată energia negativă pe care vrem s-o îndreptăm spre alții, o îndreptăm spre noi. 

      Viața e un bumerang, vine totul înapoi, în cantități triple. Poate chiar mai mult.
Noi, oamenii, ne formăm din ceea ce dăm și ceea ce primim, dar primim ceea ce dăm.
Nu putem crește flori cu otravă, nu putem găsi apă într-un loc  blestemat de noi înșine, nu putem găsi speranța în sufletele noastre dacă am blasfemat credința, pe Dumnezeu. Suntem suma tuturor gândurilor noastre.
Și viața se hrănește doar cu viață. 

Ne dorim mereu să fim în alt loc crezând că acolo e mai bine, regretăm tr…

Ce mai faci? Vorbesc cu mine!

Imagine
E întuneric. Aprind lumina, dar degeaba, e tot întuneric. Îmi aud răsuflarea speriată într-un colț, înseamnă că sunt covrig acolo, lângă pereții reci.
      Simt că aș vrea să plâng, dar se pare că schițez un zâmbet. Ce reacție aiurea de a da că sunt bine. Când nu sunt bine.  Vreau să mă ridic, dar sunt trasă în jos înapoi de frici. Fricile mele, doar ale mele, născute și crescute de mine.
Mă gândesc la cizmele mele cu tocul de 10 centimetri, la paltonul din cuier, la geanta mea de "doamnă"...
...și le poartă o ființă mică, timidă, cu lacrimile șiroinde, un copil care a crezut atâta timp că trebuie să demonstreze, nu să fie, că trebuie să știe nu să simtă.

A tot căutat atâția ani motivația și acceptarea în exterior, în timp ce pe dinăuntru i se prăbușea o lume-ntreagă.

E întuneric când lipsește iubirea. E întuneric când aștepți lumina de la alții. E întuneric când dai și nu ceri, când crezi că nu meriți pentru că "doar" exiști, trebuie să pari și să poți.
E întu…

Puterea momentelor simple

Imagine
Omu'meu are acum niște testări la serviciu și de vreo câteva zile își petrece serile studiind. Vă spun drept nu l-am mai văzut niciodată atât de conștiincios, studios, dar cum e vorba aia "trăiești o viață cu omu', iar el nu încetează să te uimească".
    Aseară m-a rugat să-l ajut. Bine, am culcat copiii, era aproape unsprezece, și ne-am așezat ambii pe canapeaua din camera de zi și am început să exersăm întrebările și răspunsurile. Așa până ne-a prins ora 1. Toate ca toate, dar mai aveam 6 ore de somn și zău dacă mai puteam ține ochii deschiși.
Ne-am culcat, el încântat de rezultatele sale, eu bucuroasă că l-am putut ajuta.

Dimineață vorbesc cu o soră de-a mea la telefon. Discutăm una, alta și, la un moment dat, îi spun cum am petrecut astă noapte până la ora 1 și-un pic.
La care ea îmi spune că, într-o zi cumnatul meu avea un drum peste hotarele țării, ca de obicei. Noaptea trecută, înainte de plecare, nu dormise, iar în noaptea cu pricina porni la drum. Și-m…

"Orbi" de Petronela Rotar

Imagine
"Dar nu te poți vindeca dacă nu privești adevărul în față, dacă rămâi în negare, dacă alegi să dai vina pe altcineva pentru ceea ce ți se întâmplă."
     Cartea Petronelei Rotar a surpat câteva ziduri dintre mine și mine, ajungând să mă văd mai de aproape. Și mi-e frică să fiu față-n față cu mine pentru că trebuie să accept că tot ce e înăuntrul meu e construit de mine. 
Nu mai am după cine să mă ascund sau spre cine să îndrept arătătorul, gesturi care doar par eliberatoare.
Adevărul pur e că ele, aceste gesturi de a pasa vina, ne despart de noi înșine, dar noi nu putem trăi în armonie cu noi înșine fără să ne cunoaștem.
Ca să ne cunoaștem de-a-ntregu' e nevoie să deschidem multe lacăte din noi, iar asta nu este deloc ușor.

      Această carte are la bază o relație de iubire care se transformă treptat într-un abuz fizic, psihologic și emoțional.
Alexa intră în această relație cu speranța că de data aceasta va fi bine, după lungi trădări și dezamăgiri.
Călin e genul de băr…

Cum m-am cunoscut pe mine

Imagine
Mi-a fost frică întotdeauna să fac alegeri, de fapt le făceam în capul meu, dar mai greu mi-era să le pronunț, să le apăr.
Astfel încât, de cele mai multe ori m-am supus alegerilor altor oameni, atât de mult încât credeam că-s ale mele.

      În timp ce în mine mocneau unicitatea și asumarea. N-am știut atunci aceste lucruri, revolta mea interioară se strecura în capul meu, în gesturile, gândurile, emoțiile mele și mă prindeam cum zâmbesc fățarnic oamenilor, în timp ce nu eram de acord cu ei.
Unica mea ieșire din situație a fost fuga,  un buton preferat de o parte a creierului în situațiile de stres.
Fără să știu că fuga și frica de oameni e fuga și frica de mine.

Am fugit mult, am evitat să ies în față, să fiu creativă, să fiu eu. Mă apăram de eșec, or frica ucide mai mult în noi decât eșecul în sine.
M-am regăsit câte-un pic. Am adunat bucăți din mine împrăștiate prin toate colțurile minții, dar mai ales sufletului meu. Nu mi-a ieșit puzzle-ul. Am renunțat. La mine.
Am încercat…

Cuvintele ei puține ascund o lume mare în suflet

Imagine
Se urcă în microbuz cu zâmbetul pe chip, chiar dacă afară plouă, e frig, are vreo 3 sacoșe pline cu de-ale gurii și o bătrânețe grea în spate.
Poartă basma, deasupra altă basma, mai groasă, fix ca bunica, un palton trecut prin multe toamne și ierni și de la ea miroase a portocale. Poate că o așteaptă nepoții acasă. 

Se așază pe scaunul din față și se uită peste parbriz, vorbind cu gândurile ei.
Are ochii mari și luminoși, chiar dacă-mi închipui că au vărsat multe lacrimi.
N-o cunosc, dar simt că emană o energie liniștită, soră cu speranța, care dac-ar vorbi probabil ar spune "va fi bine, trecem noi și peste asta".
Coboară peste 2 stații, cu sacoșele pline, cu bătrânețile după ea și-i spune șoferului: "ei hai, mulțumesc mult, o zi bună și sănătate!"

Și eu zâmbesc și mă gândesc la ea, cu bucurie și recunoștință. 
Și scriu despre ea pentru că, prin puține cuvinte, i-am văzut lumea mare din suflet.

Sursa foto Pixabay

Jurnalul unei zâneeste și pe Facebook. Te aștept ș…

Parentingul este, în primul rând, despre părinte

Imagine
Am observat că multe mame sunt speriate de cuvântul parenting. Și nu neapărat de cuvântul în sine, cât de ceea ce semnifică el.
   Din punctul meu de vedere, de mamă, parentingul este mai întâi despre părinte, abia apoi despre copii.
Copiii preiau comportamentul părinților, atitudinile lor, gesturile și felul cum se raportează aceștia la lume.
Parentingul nu este despre a educa copiii, cât despre educația părinților.
El înseamnă felul în care le vorbim copiilor noștri, în care îi valorificăm, fie le descoperim și respectăm propria valoare, fie îi valorificăm în funcție de comportamentul lor, notele, abilitățile pe care am vrea să le aibă.
Și anume aici intervine parentingul, această artă de creștere a părinților, ne orientează spre modul în care ne privim copiii. 

Toți copiii sunt diferiți, la fel ca și părinții. Există multe curente de creștere a copiilor, recunosc că ar fi, poate, mai ușor să existe un îndrumător universal, așa ca o carte de rețete. Cu toate că nici măcar cartea…