Postări

Feminitatea și curajul de a sări gardul stereotipurilor

Imagine
În ajun de 8  martie, am participat la un training despre feminitate. Îmi place tare mult acest subiect, încerc să-mi dau voie să fiu femeia aceea care trăiește în mine și să mă bucur de călătoria mea interioară. Chiar dacă pe parcursul drumului, stațiile la care mă opresc nu sunt întotdeauna desenate într-un cadru romantic.
      Mi-a plăcut foarte mult îndemnul trainerului, o femeie pe care atunci am cunoscut-o și care mi s-a părut foarte luminoasă și înțeleaptă, de a fi cine suntem cu adevărat, de a învăța să fim seducătoare, uneori egoiste, atunci când trebuie rele, consecvente, schimbătoare. Să nu ne fie frică să fim.  Să sărim gardul stereotipurilor noastre. Și atunci mi-am amintit de mine când încă nu eram păzită de acești prădători ai psihicului meu.

Era o seară de vară. Să fi avut vreo 13 ani. Părinții mei erau plecați la o nuntă. Eu cu sora mea și cu o prietenă, am scos dintr-un dulap tricourile cu franjuri, pe care le meșterisem câteva zile înainte, ne-am pus în ure…

Fericirea e în lucrurile simple

Imagine
L-am simțit când a venit în patul nostru, avea încă ochii plini de somn, pentru că a adormit imediat cum s-a suit pe mine. Cu mâinile în părul meu. Am savurat momentul până am adormit din nou. Cu zâmbetul pe chip. Fericită! 
      Dimineață am băut împreună ceaiul de banane și am ronțăit biscuiții de ovăz. Am imprimat bine de tot acele clipe. Am adunat fericire în cupa sufletului.  Apoi am spart împreună un bol cu nuci și am copt un chec, pe care l-am transformat într-un tort mic. La orele 16 aveam încă pijamalele pe noi. Stropite cu aluat, cu făină pe ele și îmbibate cu fericire. 

Suntem tot timpul în goană... ...și în goană nu simțim viața, nu o trăim deloc. Le cerem copiilor noștri să fie docili, să-și înghite emoțiile, să tacă, să pară. Le cerem oamenilor socoteală pentru tristețile noastre. Le reproșăm soților noștri că ei "întotdeauna" sau "niciodată".... Le reproșăm părinților noștri că nu ne-au iubit... Ne depărtăm de noi înșine încercând să fim alt…

Bucuria de a fi părinte se măsoară în iubirea pe care-o oferim copiilor, iar bucuria de a fi copil se măsoară în iubirea pe care-o primește de la părinți

Imagine
Între 4 și 7 ani copiii trăiesc în perioada competenței. Psihologii spun că la această vârstă deja copiii au format un atașament sigur față de mama, de tata, astfel încât au certitudinea că unul dintre părinți va fi mereu aproape. Și-i va susține!
     Ei acum își dau voie să se trăiască pe sine. În relație cu părinții, cu rudele, cu frații/surorile, cu prietenii, cu lumea înconjurătoare. Acum își manifestă toate emoțiile pe care le simt și mai mult ca niciodată sunt insistenți. Să fie. Să ceară. Să demonstreze. Să aibă.
Este încântat să încerce mereu ceva nou, cum ar fi să scoată pământul din ghivecele cu flori, să sară de la înălțime (nu mare, cum ar fi trei scări odată, de pe masă etc.), să arunce apa din cadă pe podea, să împrăștie hainele, jucăriile. În mare parte, vă spun drept, continuă să facă tot ce le trăsnește prin cap, indiferent de vârstă. Explorează lumea 😊

Este o vârstă importantă pentru crearea stimei de sine. Pentru crearea competenței. 
Eu pot. Eu mă descurc…

"Pădurea întunecată" - drumul spre noi înșine

Imagine
La un moment dat începi să-ți adresezi niște întrebări și răspunsul lor te pregătește de o călătorie...spre tine. Te uiți altfel la tot ce se întâmplă în jurul tău, îți revizuiești valorile, ți se inversează prioritățile și ajungi să pui preț pe sentimente, pe emoții, pe clipe, pe oameni. În fine, îți dorești să te cunoști. De parcă atâția ani, tu și tu ați fost doi străini. De parcă altcineva a fost în trupul tău. Altcineva a vorbit în locul tău. 
        Jules Epstein, un avocat celebru, bogat, în vârstă de 68 de ani se simte sufocat de propria viață. De plinul ei exterior. Și pustiit de golul sufletesc. Divorțează de soția sa, își donează aproape toată averea și pleacă în Israel, locul unde s-a născut și a copilărit. Avea senzația că acolo a rămas întotdeauna. Și acolo avea să se regăsească.
Nicole, care poate fi însăși autoarea, este o romancieră de 39 de ani, în plină criză existențială și profesională, care hotărăște să plece în Israel, țara în care s-a născut și a co…

Am învățat să fiu femeie...

Imagine
Am învățat să devin femeie...
... atunci când am suferit prima dată din iubire, chiar dacă cei mari spuneau că e o copilărie să plângi pentru băieți.
Am învățat să fiu femeie atunci când am făcut cunoștință cu dezamăgirea, de orice fel, de la oameni până la mine însămi.
Am învățat să fiu femeie atunci când am trădat, pentru că gustul propriei trădări a născut în mine compasiune, dorința de a fi aproape, de a fi mai bună.
Am învățat să fiu femeie atunci când am fost geloasă și mi-am dorit din tot sufletul să fiu frumoasă. Cu unghiile curate, cu părul spălat, cu bretelele sutienului curate, cu zâmbetul pe chip.
Am învățat să fiu femeie atunci când în semn de protest în fața propriei lașități m-am tuns băiețește. Atunci am învățat să merg cu capul sus, indiferent de imperfecțiunile mele.

Am învățat să fiu femeie atunci când am călcat în picioare prietenii. Atunci am înțeles cât de mult doare să pierzi oameni. Am devenit mai conștientă.
Am învățat să fiu femeie atunci când m-am târât din mlaști…

Cum am învățat să fiu mama copiilor mei

Imagine
Înainte să devin mamă, aveam alte concepții despre creșterea copiilor. Erau bazate pe iubire, bineînțeles,  dar îmi  închipuiam că eu n-o să strig niciodată la copiii mei, n-o să-i cert și n-or să mă obosească.
      Cred că-n acea perioadă, când gândurile îmi erau acompaniate de opera lui Chopin,  Dumnezeu s-a amuzat mult pe seama lumii pe care-o construiam.
Au început colicile, dinții, nopțile albe, de ce?, cearta lor, oboseala mea și castelul meu din iluzii se dărâma în fața mea fără nicio remușcare. Asistam la căderea unui imperiu. A propriului imperiu.
Pentru că sunt o optimistă, n-aveam să cred că nu există sorți de izbândă. Când am început să le caut, am dat nas în nas cu așteptările mele. Erau așa mari, frumoase, gătite, triumfale. Se plimbau de colo colo pe covorul roșu și dădeau autografe iluziilor mele. 
Eram numai așteptări și durerea neîmplinirii lor. Dar eram mamă. Mai ales atunci, când copiii erau mici, în primul rând eram mamă. Nu știam cum e acest nou rol. Dar …

Când vina ne desparte de Liane Moriarty

Imagine
Când vina ne desparte e ultimul roman tradus al lui Liane Moriarty. Am citit tot ce-a fost tradus, nu puteam să ratez această carte.
      O nouă poveste despre căsnicie, copii, relații de prietenie, despre gândurile oamenilor și despre iubire. Ca de fiecare dată, Moriarty are un talent fenomenal de a descrie gesturile oamenilor, ideile care ne trec prin minte, adevărul nerostit care se află în spatele cuvintelor rostite.
Autoarea cunoaște foarte bine oamenii, îi citește ca pe niște cărți deschise, are o pregătire psihologică incredibilă în a construi personaje memorabile, creionate până-n cele mai mici detalii și curaj de a vorbi direct și spontan despre cele mai întunecate locuri ale minții umane. Acolo unde încercăm să ascundem tot ce ne doare, tot ce vrem să uităm.

Când vina ne desparte pune sub lupă traiul a trei familii obișnuite, aparent fericite. De ce aparent? Pentru că autoarea sapă în viețile acestor familii și scoate la lumina zilei adevărul crunt.
Despre noi toți. Despre …