Postări

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Imagine
Cu fiecare an care trece înțeleg tot mai multe despre viață, dar totodată continui să-mi fac mai multe griji cu privire la viitorul copiilor noștri, la viața de mâine. În minte mi se plimbă mii de gânduri, mii de griji. Frumusețea este ceea ce ne înconjoară, iar un om frumos este omul care face ceva bun și minunat în jurul său, omul din mâinile căruia ies lucruri minunate, din gura căruia ies cuvinte frumoase.
Frumusețea nu este doar despre aspectul fizic, chiar mai mult de-atât, avem nevoie să fim mai frumoși la interior decât la exterior, să avem un suflet mare și bun, asta este frumusețea adevărată a fiecărui om.

Toate Evele mele

Imagine
Unele zile sunt atât de grele, indiferent că-s duminici sau luni, indiferent de vremea de afară sau muzica care se-aude pe fundal.
Te trezești într-o duminică și realizezi că toată dispoziția ta e fix pe dos. Numeri până la zece, până la douăzeci, bei un pahar cu apă și o cafea fierbinte, un pic amară, așa cum îți place, privești pe geam la frunzele castanului care cad fără grabă și, totuși, starea ta nu se schimbă.
***
Când băieții au făcut doi ani, am simțit că o iau razna. Nu era vorba de "teribilii 2 ani", ci de epuizarea mea fizică și psihică, de ambiția mea de a fi o mamă perfectă, în ciuda oboselii, iritării și stresului pe care le simțeam și le acumulam. Când am crezut că pot să mă descurc la fel de bine și în continuare, am început să țip la copii. În fiecare zi tot mai tare. Uneori până răgușeam, iar după asta plângeam ore în șir înainte să adorm.
Am făcut atunci multe crize de nervi, m-am transformat într-o femeie veșnic frustrată, nemulțumită, relațiile cu s…

Literatura e ceea ce are omenirea mai bun / Imago / Ludmila Ulițkaia

Imagine
Citeam recent niște păreri despre cartea Ludmilei Ulițkaia "Imago", în rusă, și unii dintre cititori au fost indignați de această carte construită într-un decor cețos, trist, dezolant, fără vreo sclipire de speranță. Am renunțat să citesc mai departe. Mă gândesc cum ar fi putut scrie Ulițkaia despre curcubeu și floricele despre o perioadă cenușie din istoria URSS-ului, și nu doar a URSS-ului. Împletită cu dragostea pentru literatură, artă, muzică, această carte mi se pare chiar iluminatoare, și anume această caracteristică duce romanul dincolo de frontiera de roman istoric sau politic, cum poate părea la prima vedere.
Cum am putea să ne cunoaștem trecutul făcând abstracție de tot ceea ce li s-a întâmplat bunicilor, străbunicilor și părinților noștri? La urma urmei, istoria unui neam, a unui stat are viziuni lirice doar în poezie, o realitate în versuri menită să aline și să hrănească sufletele zdrobite  de regimurile politice.
Cartea pune în prim plan destinul celor tre…

Ochii ei

Imagine
Se urcă în troleibuzul plin la stația de lângă gară. Duce în mâinile obosite două pungi mari și grele. Să aibă vreo cincizeci de ani. Poartă basmaua legată sub bărbie. La fel ca mama. Timidă și încurcată, pune pungile jos. Le tot mută un centimetru în dreapta, un centimetru în stânga, le face loc celor care vor să iasă. Are cearcăne mari și ochii foarte apropiați unul de altul. Stau chiar în fața ei și o privesc cu admirație. Ochii care par să se vadă unul pe altul au o lumină senină, care liniștește instantaneu. Pentru moment gândurile mele dispar. Mă gândesc la ea. Ar putea fi mama mea.

Obosită, de multe ori neînțeleasă, alteori nedreptățită, cu umerii lăsați în jos mai mult de la greutățile sufletești decât de la kilogramele duse în spate. Zâmbește chiar dacă știu că tot ce și-ar dori în acest moment e să se așeze, dar nu-i oferă nimeni locul. Îmi mut privirea într-o parte să nu o stânjenesc privind-o continuu. Pe mine mă stânjenesc privirile directe. Pe mama o stânjenesc privir…

Suntem cine suntem / Iată-mă / Jonathan Safran Foer

Imagine
"Apoi și-a întins Avraam mâna și a luat cuțitul, ca să înjunghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer și a zis: "Avraame, Avraame!" Răspunse acesta: "Iată-mă!". (...) Avraam nu întreabă "Ce vrei?". El spune "Iată-mă". Pasajul meu de bar mitzvah vorbește despre multe lucruri, dar eu cred că, înainte de toate, vorbește despre cei pentru care suntem cu totul acolo și despre cum asta, mai mult decât orice altceva, ne definește identitatea."

Iată-mă! Dincolo de ceea ce pretindem că suntem, pur și simplu suntem. Aici, acum, alături. Sau nu suntem. Aici, acum, alături.
Am tot amânat această carte, din cauza celor 650 de pagini, dar apoi n-am mai putut s-o las din mână. Mie îmi place la nebunie să citesc despre oameni adevărați, fix așa cum sunt ei. Perfecți de imperfecți. Pentru că asta e viața. Fără retușuri și ajustări adăugătoare. Decât cele care sunt în puterea omului. Să citesc și să mă regăsesc, iar și iar, buc…

Insuportabila ușurătate a ființei / Milan Kundera

Imagine
 "Din clipa în care există un martor al comportamentului nostru, ne adaptăm vrând - nevrând ochilor care ne privesc, și nimic din ceea ce facem nu e autentic."

"Insuportabila ușurătate a ființei", carte scrisă de Milan Kundera - scriitor francez de origine cehă, are ca background invadarea Cehoslovaciei în 1968, la scurt timp după mișcarea de emancipare a libertății politice, fenomen cunoscut și ca Primăvara de la Praga, de  către trupele armatei sovietice și aliații acesteia. N-aș spune că e un roman politic, ci mai degrabă un roman care împletește mai multe fire narative: politica, stilul filosofic al autorului, ficțiunea și condiția omului în diversele ipostaze ale sale. Stilul filosofic în care abordează scriitorul relațiile dintre oameni mi-a amintit de Alain de Botton și cartea sa "Ce se întâmplă în iubire", o carte minunată de altfel. 


Kundera ni-l prezintă pe Tomas, un medic de succes care activează într-un spital din Praga și pe Tereza, o chelneri…

Astăzi, când privesc în spate, văd oameni. Mulțumesc!

Imagine
Eram în clasa a șasea, aveam doisprezece ani. Mama îmi cumpărase în acea iarnă friguroasă o scurtă vătuită, cu blană albă, de un verde turcoaz pal, foarte frumoasă și foarte călduroasă. Pesemne că mă credeam domnișoară la vârsta aceea fiindcă am ținut cu tot dinadinsul să-mi ia cizme cu toc pătrat și cu șireturi până sus. De ce să mă fi grăbit să întorc spatele copilăriei, în cizmele mele cu toc?!

Am știut întotdeauna că nu i-am întors spatele, pur și simplu am ascuns-o la piept, în partea stângă și de multe ori sunt copilărie, pentru că de acolo iese ceea ce dosim.

După câteva zile am descoperit că cizmele, care-mi dădeau bătăi de cap cu lungimea șireturilor, erau diferite modele. Dreptul -negru strălucitor, stângul - negru pământiu. Dreptul - din piele tare, care nu prea se lărgește, stângul îmi înghițea piciorul și mai era loc pentru unu. N-am cârnit din nas, așa am umblat în acea iarnă, că doar erau de la Zorile, iar asta înseamnă că costau un pumn de bani. Și pentru că le lua…