Postări

Lecții de magie / Elizabeth Gilbert / O comoară

Imagine
Am savurat această carte ca pe un sărut din anii adolescenței - pe furiș, cu poftă, entuziasm și credința că iubirea aceea va dura toată viața. E un sentiment pe care tot mai rar îl simt în ultimul timp. Înainte eram atât de încrezută că nimic nu mă mai poate mira în această viață. O idee absolut greșită, evident. Viața e o mirare continuă și un șir infinit de curiozități. E minunat că am ajuns să-mi schimb dictonul vieții. Modestă sunt, dar totuși sunt mândră de progresul meu.
Nu vreau să sune orgolios, dar adevărul e că sunt convinsă că am un dar de la Dumnezeu, dar am și foarte mulți taracani în cap care-mi spun că nu sunt talentată la nimic, sunt plină de îndoieli și frustrări, ceea ce fac nu aduce nimic nou sub soare și bla bla bla! Și cu cine credeți că țin eu? De râs și de plâns😭. Normal că sunt fidelă taracanilor mei, adevărul e că au avut de multe ori dreptate, dar mai presus de toate astea, așa mi-am dorit eu să cred. Justificarea perfectă pentru fiecare lucru nefăcut …

Tata. Ce se ascunde sub armura de fier.

Imagine
În martie tata a suportat o intervenție chirurgicală la apendice - "o operație foarte simplă". Doar că această "operație simplă" a dus la alte două intervenții, ultima fiind efectuată de curând.

Textul acesta nu este despre medici, medicină sau spitale, e doar despre tata pe care n-am cum să nu-l plasez între evenimente pentru a povesti ceea ce vreau să spun.

Din martie tata a umblat doar pe la medici - pansamente zilnice, durere și o rană deschisă. Altă rană, nu cea de la apendice, acolo totul s-a prins binișor.

Când a venit pentru o consultație aici în oraș l-am văzut pe tata speriat, temător și vulnerabil. Așa mi s-a părut, cel puțin. L-am văzut cu fricile la vedere. Frici pe care i s-au consolidat bărbăția, duritatea, fermitatea.

Ciudat și impresionant în același timp cum facem din vulnerabilitățile noastre sabie, nu scut!

Printre coridoarele pline cu oameni ne făceam loc spre cabinetul medicului. Tata s-a așezat pe un scaun liber. Mi-a făcut semn din cap să mă…

Să nu mă părăsești / Kazuo Ishiguro

Imagine
Ultima lectură din 2019 a fost Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro și a devenit și una dintre cele mai iubite cărți. E prima dată când îl citesc pe autor, dar această carte mi-a făcut o poftă să-i citesc toate celelalte cărți.
 Încă de la prima carte publicată, la 28 de ani, Amintirea palidă a munților, autorul a obținut premii prestigioase în domeniul literaturii, iar în anul 2017 primește Premiul Nobel.
Să nu mă părăsești, din punctul meu de vedere, pare o hiperbolă a existenței umane. La început, cartea mi-a lăsat un gust de dramă, iar apoi, mișcându-mă prin labirintul din spatele cortinei, am descoperit o carte magistral scrisă despre destinele, luptele și speranțele oamenilor în viața de zi cu zi. Tot un fel de dramă. Negru pe alb, cartea ne spune povestea copiilor născuți în laboratoare pentru donarea organelor. Da, știu, nu este cea mai frumoasă sau optimistă carte, cum vă spuneam, citirea cărții lasă un gust amar, dramatic.


Și atunci ce m-a impresionat la carte?

Am văzut, dinc…

Magia cărților - ce se află dincolo de cuvinte?

Imagine
Am o relație specială cu cărțile, le iubesc de când mă țin minte și citesc cu nesaț poveștile scrise de oameni talentați și îndrăgostiți de literatură.
Spre fericirea mea, nu am avut nevoie să creez o legătură cu lectura sau să încerc diferite ritualuri pentru a face din citit o ocupație, dacă nu zilnică, atunci obișnuită. Iubesc cărțile de când mă știu, așa cum altcineva iubește pictura, moda sau gimnastica. Cărțile au fost întotdeauna pentru mine un scut în fața realității. De când mă știu sunt o persoană timidă, iar cărțile, și apoi scrisul, au fost evadările mele în alte lumi, lumi pe care le-am inventat sau pe care le-am furat din cărți. Am fost de sute de ori personaje de poveste, în lumea mea, în caietele mele, în gândurile mele.
Și nu spun toate astea ca să mă laud, dimpotrivă de multe ori m-am simțit nelalocul meu datorită creativității care mă întregește. Părinții mei sunt oameni practici, de la sat, simpli, iar când o vedeam pe mama duminica cu o carte în mână trăiam emoții…

Cuvintele pot mângâia, dar pot și dărâma / Între cer și pământ / Jon Kalman Stefansson

Imagine
Între cer și pământ este o carte răvășitoare, din toate punctele de vedere. O carte ca o hartă a sufletului și destinului omenești. M-am îndrăgostit iremediabil de această carte, pe parcursul lecturii reciteam pasajele subliniate și nu mă mai săturam de frumusețea cuvintelor prinse cu panglici de mătase, în propoziții unse cu balsam, poezie și suflet.
Ce se află între cer și pământ? Omul. Viața. Destinul. 
Omul, prins în lupta pentru existență, uită că Viața e numai una, că Viața trece aidoma unui tren în gară, aidoma unei ploi, a unei primăveri, iar Destinul, lăsat la voia întâmplării, cerșește hrană spirituală la porțile ferecate ale sufletului.

Privim spre oameni, le vorbim, îi ascultăm într-un ritm alert. Nu savurăm privirile admirative, nu ne ungem rănile cu vorbele calde, din inimă. Ne grăbim. Să trăim. Lipsindu-ne existența de importanță.

"Vorbele au, unele, darul să schimbe lumea și puterea să ne mângâie și să ne șteargă lacrimile. Unele vorbe sunt gloanțe, altele sunt sunet…

Taniușa

Omul se plimbă prin viață,
    Omul aleargă de la start la finișul de care nu se bucură, de fapt, niciodată
    Pentru că îi apare în fața ochilor, sclipitor, un alt finiș
   Și începe din nou să alerge
   Intră în competiție cu ceilalți, iar
   Pe sine se lasă deoparte
   Uitat de iubire, alinare și tihnă
   Doar Dumnezeu, cu mâna sa caldă și lecuitoare
   Îl mângâie noaptea în vise sau ziua, în timpul unei mici cedări,
   Dar omul e ambițios
   Și nu cedează, el doar aleargă
   Risipindu-se în nori de praf visurile și credința din sufletu-i blând.
   Se oprește pentru o clipă și lansează în cer un zmeu din promisiuni
  Să iubească, să spere, să creadă, să zâmbească, să nu-i pese.
  Pentru că e ca la monede
  Două părți,
  Întuneric și lumină, iar întunericul
  Nu mai sperie atunci când în ochi luminează speranța și iubirea.
 Pur și simplu, fără motiv.
 La fel cum Dumnezeu iubește omul fără motiv
 Și totuși pentru o mie de motive.
 Mângâie capul omului, îl ia în brațe, iar în su…

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Imagine
Cu fiecare an care trece înțeleg tot mai multe despre viață, dar totodată continui să-mi fac mai multe griji cu privire la viitorul copiilor noștri, la viața de mâine. În minte mi se plimbă mii de gânduri, mii de griji. Frumusețea este ceea ce ne înconjoară, iar un om frumos este omul care face ceva bun și minunat în jurul său, omul din mâinile căruia ies lucruri minunate, din gura căruia ies cuvinte frumoase.
Frumusețea nu este doar despre aspectul fizic, chiar mai mult de-atât, avem nevoie să fim mai frumoși la interior decât la exterior, să avem un suflet mare și bun, asta este frumusețea adevărată a fiecărui om.