Aşchia nu sare departe de trunchi!

Vrem să avem copii cuminți, ascultători, plini de bunătate, empatici, zâmbitori...da! Le citim poveşti şi le explicăm morala, arătăm cu degetul spre exemple demne de urmat, ne supărăm când nu vor să ne îmbrățişeze...
...pentru că copiii mei nu vor fi aşa cum vreau eu să fie ci vor fi aşa cum sunt eu. Morala din poveşti de fapt e pentru mine, lor le dăm Feți Frumoşi şi Elene Cosânzene...că Baba Hârcă e rea asta înțeleg singuri atunci când îi văd chipul desenat în carte...ş-apoi n-am întâlnit pe nimeni să spună că vor să fie ca Baba Hârca sau ca Balaurul cu şapte capete, toți vor să fie Aladin, Spider man, Cavalerul pe cal, Alba ca zăpada.
...cresc prin mine...ştiu că uneori se umplu până-n tălpi de timiditate, alteori îs foarte curajoşi, vor fi în unele situații empatici cu toată lumea, în altele vor păşi peste tot cu ochii închişi , vor fi plini de iubire şi cuvinte frumoase, tot ei la furie vof fi ghem de nervi spunând vrute şi nevrute...vor tinde să fie mai buni, mai luminoşi, uneori  vor fi plini de îndoieli la hotarul unor decizii, alteori vor bea şampanie riscând...se vor certa...vor iubi...îşi expun unul altuia arătătorul când le spun că nu se poate să facă cutare lucru pentru că m-au văzut pe mine făcând aşa. Cu prosopul de față şterg masa, scaunele, podeaua, closetul, fața...pentru că şi eu am şters şj nu contează că eu am făcut-o cu diferite prosoape. Se suie pe scaun să ajungă mai sus că şi mama s-a suit după farfurii...
Le-am spus de-atâtea ori şi calm şi la furie să nu se urce pe masă...nici un rezultat.
Nu le-am spus niciodată dar fac : dau drumul la apa din closet tot timpul, când mătură celălalt ține făraşu, ştiu că peria de pantofi e anume pentru pantofi, pachetul cu gunoi îl duc lângă uşă să-l ducă apoi tata...se îmbrățişează, se țin de mână!!!
Ei sunt noi, mama şi tata şi nu pot fi alții. Poveştile sunt pentru noi, exemplele bune vin să ne stimuleze pe noi.
Educația nouă, lor doar multă multă iubire!!!
Şi muuuuultă Răbdare tot nouă, părinților, că-mi sare țăndăra uneori...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"