Un da indoielnic modernismului

Trăim într-o eră în care modernismul revoluționează în fiecare oră şi ne credem mai civilizați, mai aproape de țările înaintate cu mult înaintea noastră. O lume plină de posibilități pe placul fiecăruia, după buzunarul fiecăruia, ne stimulează să avem ce ne dorim cu orice preț şi aici greşim fatal oferind orice preț. Pentru  că frumusețea cumpărată prin bisturiu nu e frumusețe, e doar o aparență distrugătoare a acesteea; sănătatea obținută prin îndopări de medicamente e doar modalitatea de a depinde de ele, fața de masă imaculată a unui organism otrăvit; fericirea banilor e doar depărtarea de credință şi transformarea nevoilor în mofturi, iar transformarea oamenilor într-un morman de egoism şi indiferență; şi cea mai dureroasă schimbare vine din dependența noastră de gadgeturi, de lumea digitală care creşte şi educă roboți. Lista mea ar putea continua bineânțeles, dar am un alt mesaj de transmis.
Totuşi această accesibilitate a oricui şi a orice lasă cicatrici pe viață, durere în suflet şi micşorarea vieții.
Iubesc modernismul şi sunt extrem de încântată de orice simplificare a muncii noastre, dar şi constat cu regret că devenim mai pasivi, mai reci, mai indiferenți, mai bolnavi, mai singuratici, mai scumpi la vorbe calde şi mai ieftini pentru oricine.
Un ecran al unui smartphone ne desparte de copii, de soț, de prieteni, ne fură din atenție, îi oferim extrem de mult timp  şi ne supărăm când suntem scoşi din această stare. Aş fi vrut să exagerez, dar realitatea mă spală pe față cu acest adevăr. E un adevăr şi al meu şi doare şi aş trăi în era precedentă. Aş scrie scrisori colorate, aş spăla haine la râu în compania vecinelor mele, aş pregăti mâncarea la cuptoraş, aş strânge frunze cu copiii şi le-am usca printre filele cărților, aş alerga până la poştă să vorbesc cu prietena mea, care n-ar fi în România, dar în Călăraşi, aş citi cărți, aş fi mulțmită de țipetele mulțimii de copii de-afară,aş ocoli zâmbitoare lumea din cretă a trotuarelor! Pare imposibil!!! Dar această realitate au trăit-o părinții şi bunicii noştri şi sunt mai uniți între ei, mai sinceri, chiar dacă-s " demodați", mai sănătoşi fără medicamente, tratați prin " metodele băbeşti".Nu ar exista atâtea cazuri de sindromuri fatale, nu ar fi cancerul reptila cea mai flămândă, nu ar fi internat acum în spitalul de psihiatrie un băiețel de 12 ani, pe care-l cunosc, cu de(mența)pendența de calculator. Poate-ar fi fost altfel, dar cred că mai rău ca acum...mai trist ca acum...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".