Postări

Se afișează postări din aprilie, 2020

Muzica sufletului / Brisbane / Evgheni Vodolazkin

Imagine
    Avem multe libertăți, am învățat să introducem în propoziții cuvintele independență, democrație, dar fiind atât de ancorați în toate aceste libertăți exterioare, libertatea interioară unde mai e? Ne identificăm cu situația noastră materială sau rolurile sociale, dar oare știm cine suntem noi? Știm să ne decojim strat cu strat până dăm de omenesc? Evgheni Vodolazkin e unul dintre scriitorii mei iubiți pentru că stilul său de a scrie e muzica pe care dansează și se înalță sufletul meu. Cărțile lui Vodolazkin mă fac să devin mai umană, mai credincioasă, mai simplă. Brisbane e un vis, Brisbane e un oraș australian, Brisbane e o stare a omului. Povestea cărții ne este prezentată în două planuri, unul sub forma amintirilor, relatate de vocea unui scriitor, și altul e planul prezentului. Două voci diferite și același personaj - copilul și celebrul chitarist Gleb Ianovski. În urma cercetărilor mele am descoperit că Brisbane e o carte mult mai personală decât ar părea la prima vede

Să bați din palme cu o singură mână / Richard Flanagan

Imagine
      Când eu eram mică, bunica îmi povestea despre cum au fost evacuați din case și din sat, ea și familia ei, și toți sătenii. Îmi povestea că au fost lăsați într-o pădure și cum mâncau coajă de copaci, cum fierbeau plante și strușcă și mâncau. Eu țin minte aceste povești, dar abia în ultimii ani am înțeles adevărata tragedie a părinților, bunicilor, străbunicilor noștri, adevăratele orori ale războiului. Bunicii și părinții noștri au decis să nu vorbească despre aceste lucruri crezând că poate astfel vor uita, dar nu se întâmplă așa niciodată. Războiul lasă ecouri adânci în sufletele oamenilor. Așa mi-a spus mama și eu o cred, pentru că mama a fost crescută de părinți care au încercat să supraviețuiasca în acei ani. Mi-am amintit de toate acestea citind cartea aceasta minunată "Să bați din palme cu o singură mână" , scrisă de scriitorul contemporan australian Richard Flanagan. Să bați din palme cu o singură mână este o carte ce poartă în sine ecoul războiului și ecoul

Iubirea - între amintire, obsesie și singurătate / Marea, Marea / Iris Murdoch

Imagine
Când viața oamenilor ia întorsături neașteptate majoritatea dintre noi se întorc spre sine. Chiar și viețile noastre prezente și tot ceea ce se întâmplă, la nivel mondial, ne trezește față-n față cu un șir de întrebări, și foarte puține întrebări au drept fundal reușitele noastre materiale.   Mă întorc cu fața spre mine și mă întreb dacă știu cu adevărat ce e iubirea, dacă am simțit, fără cuvinte, recunoștința, puterea iertării, dacă sunt destul de bună încât să transmit copiilor mei că bunătatea e unul dintre cele mai importante accesorii ale omenirii? Înaintarea în vârstă e și ea un prilej de a te privi în oglinda propriului eu. De altfel, înaintarea în vârstă e și ea o criză în care nu știm cum să ne comportăm încât să nu trăim doar cu frica de îmbătrânire și de moarte.  "Marea, Marea" este cel mai cunoscut roman al scriitoarei Iris Murdoch, carte pentru care a primit Premiul Booker  în 1978. Cartea este o îmbinare de jurnal,memorii și roman; o radiografie a sing