De pe Venus pe pământ!!!

  Aşa am fost şi eu...aşa am gândit şi eu...deaceea nu mă supăr. Planeta venusiencelor e un paradox specific nouă, gândim într-un fel până la maternitate si o dată cu apariția copiilor noştri suntem altele. Îmbucurătoare această schimbare ținând cont de eroismul nostru teoretic, care se spulberă după naştere.
Şi eu m-am ținut deşteaptă, şi eu săream veşnic cu sfaturi, şi eu am fost ca tine!
Am spus că un copil poate să plângă doar dacă îi e foame, frig sau somn, nicidecum fără motiv. Cred că sora mea ține prea mult la mine pentru că nu mi-a reproşat nimic când îi spuneam aceste teorii, când îi plângea cea mică.
O întrebam mereu de ce cumpără aceleaşi păpuşi doar în rochii diferite.
O certam de ce nu se odihneşte cât doarme aia mică, dar aleargă de la aragaz la dulapul cu haine, când cu mătura în mână, când cu un lighean de haine spălate, apoi se plânge că-i obosită şi nedormită.
Am judecat mamele copiii cărora făceau scene de isterie în magazine. Le întrebam în mintea mea de ce nu se machiază sau de ce nu-şi vopsesc rădăcinile părului.
Mi se părea lipsă de educație ca un copil să-l lovească pe altul...ce mai...eram de alta parte a baricadei...departe de sensul maternității.
Acum sunt mamă!!! Cel mai frumos rol pe care l-a inventat Dumnezeu pentru femei!!! Sunt o mamă foarte fericită!!!
Îmi plâng copiii fără motiv şi cred că acest plâns e pur emoțional, şi-i strâng la piept să le alin plânsul. Pe masă, sub pat, intr-o cutie, chiar şi în fața de pernă avem maşini, multe dintre ele identice, doar culori diferite.
Alerg şi eu în vârful degetelor prin casă gospodărind, cu nişte cearcăne de toată frumusețea şi cu dureri de spate specifice oboselii, cât dorm copii, ca apoi să mă plâng de oboseală şi nesomn.
Copiii mei tot fac scene de isterie şi nu mă intimidează privirile celorlalte persoane.
Fardată sunt cu oboseală, părul mi-i prins cu elasticul răbdării, care se rupe uneori. Atât de repede cresc rădăcinile nevopsite...noroc cu noul trend ombre, în care m-am vopsit ca să am mai puține bătăi de cap, cu toate că până la vopsire tot ombre era.
Am doi băieței scumpi, mă bucur să-i văd prietenind şi mă doare să-i văd că se lovesc unul pe altul  şi ştiu că aceste lovituri nu sunt din ură ci din sentimentul posesivității jucăriilor când acestea le sunt atinse, şi ştiu că sunt judecată de persoane la fel ca mine cea de ieri şi vreau să vă spun doar un lucru, eroismul începe o data cu naşterea copiilor...până la ...e doar praf...
Aşa am fost...acum gândesc altfel...acum e rândul vostru să fiți asa...să ne judecați...până vă rotungiți şi voi!!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".