Jurnalul unei zâne

Crina era fericitã de cele douã liniuţe de pe testu'roz,dar era şi ĩngrijoratã. Ea cu Alex erau de aproape douã luni ĩmpreunã,"dormeam ĩmpreunã" se gândi ea,nu-şi pusese nici unul dintre ei planuri ĩn relaţia lor. Şi-apoi,Alex nu e nici pe departe ceea ce-şi dorea pentru copiii ei. "Dar oare eu aş putea fi o mamã bunã? Eu,care nu am rãbdare şi timp sã m-ascult pe mine,aş putea oare sã ascult un copil,care mã va cere tot timpul lângã el? Dar tata? Mama? Ce-au sã zicã ei? O sã-i râdã satu cã fii-sa a nãscut nemãritatã. Cicã,tata s-a liniştit când am trecut de 20 fãrã trecut borţos, nu ştie sãrmanul de el cã şi la 33 se-ntâmplã minunea,cã deh,de ce fugi nu scapi." Ĩi sunã telefonul. - Crina,numai acum am vãzut mesajul tãu,n-am ĩnţeles nimic ce-ai vrut sã spui cu " se coc cireşele"? - Hai sã ne vedem. - Ok,ajung la tine ĩn 15 minute. Vica o ascultã cu toatã suflarea pe Crina. - Prea repede s-au ĩntâmplat toate. - Da şi prea roditor acest repede.

Se apropie sãrbãtorile de iarnã. Peste tot brazi coloraţi,fulgi pe geamuri,magazine arhipline,liste kilometrice de cumpãrãturi. Cumva,numim asta febra şi magia sãrbãtorilor. Mã tot ĩntreb de câteva zile cât de magice au fost sãrbãtorile mele. Mulţi ani la rând, adevãrata magie a fost ĩnghesuitã de nemulţumire,fricã şi prea multe griji. Nemulţumire cã nu am primit cadouri materiale,nemulţumire cã a trebuit sã ĩntãmpin an de an sãrbãtorile ìn familie,apoi a fost nemulţumirea ceea cã nu am şj eu un iubit,nemulţumirea cã fiecare ĩşi vede de-ale lui. Ĩntr-un an nu am sãrbãtorit deloc revelionul. Am stat singurã ĩntr-o camerã din cauza unei mândrii prosteşti şi-am judecat şi invidiat oameni nevinovaţi😞. Am simţit fricã când se certau pãrinţii,fix ĩn ajunul sãrbãtorilor,fricã de singurãtate,fricã de rutinã,fricã de necunoscut. M-au apãsat grijile cã n-o sã ducem la capãt curãţenia,cã n-o sã apuc sã fac baie,nu reuşesc cu bucatele etc. Acum 15 ani era magie dacã ne lãsau pãrinţii la dis

Uneori,nici o experienţã nu ne poate face mai maturi,mai raţionali,mai trecuŧi prin viaţã. Devenim sentimentali ĩn faţa oricãrui gest care ne gâdilã emoţiile. Şi ne cocoţãm din nou pe nouraşul pufos, transformându-ne ĩn romantici rebeli. Doar cã ne e teamã sã recunoaştem,sã nu fim consideraţi proşti sau copilãroşi,cã,deh,odatã ce-am pus masca maturitãţii,n-o mai scoatem,trebuie sã-i facem faţã,sã ĩngropãm emoţiile sub acea mascã. Trãim intr-o veşnicã falsitate,plini de frici şi remuścãri,şi chipurile insensibili," un cuvânt aiurea sensibilu ãsta,pentru cei slabi". Crina se ĩndrãgostise şi eliberã emoţiile care-o invadau,sã coloreze relaţia lor. Uneori fericirea o inventãm,ca un bandaj pe o ranã,numai sã nu doarã. Numim fericire ceea ce pare cã se aşeazã peste golurile din suflet,nu e cald,dar nu e nici rece,parcã doare,parcã se vindecã. Numim fericire ceea ce vedem,şi mai puţin ce simţim... Crina se gândea uneori la sentimentele ei,la sentimentele lui,nu le simţea conto

Cunoscuse un bãrbat la o recepţie,galant,frumos, glumeţ. Crina râse toatã seara. Ĩi trimitea zilnic flori la birou,iar vineri seara o invitã la restaurant. Ĩmbrãcã o rochie frumoasã,pe care-o cumpãrase din Paris,ĩşi lãsã pe spate pãrul blond,ĩşi admirã ĩncã o datã zâmbetul ĩn oglindã şi ieşise din casã. Petrecuserã o searã fascinantã,cu mult umor şi la fel de mult romantism. Crina se simţea ĩn al nouãlea cer de fericire," bãrbatul ideal" ĩşi zise. Noaptea o petrecu ĩmpreunã,acasã la ea. Crina deschise ochii de la aroma de cafea,pe care-o iubea la nebunie,gãsi pe pernã un trandafir roşu şi chiar dacã nu erau florile ei preferatele,oricum se topi ĩn zâmbete şi admiraţie. El o sãrutã şi-o-ĩmbrãţişã cu foc. " Sunt fericita Alex", ĩi şopti ea. Sursa foto: trilulilu.ro

Se desprimãvãrase de-a binelea,copacii nãşteau muguri,pãmântul nãştea iarbã,flori,iar soarele era tot mai aproape de oameni,de parcã se cerea ĩn sufletele lor prea ĩngheţate... Crina se ĩntorcea de la aeroport. Douã sãptãmâni a fost plecatã ĩn Spania,a participat la 5 conferinţe internaţionale. Era ĩndrãgostitã de Barcelona, i se propusese de câteva ori sã se mute definitiv acolo,dar nu putea renunţa la Chişinãul ei,la pãrinţi,familie,prieteni. Ĩi promisese mãrii cã vã veni o zi când casa ei va fi acolo,când paşii ei vor lãsa zilnic urme pe nisip,o zi când privirea i se va pierde ĩn zarea depãrtatã şi va vorbi cu marea. Parcã ĩn faţa casei,nu urcã sus,merse ĩn parc. Se uitã o clipã la casa roşie dincolo de parc,apoi ĩşi retrase privirea. Nu mai trãia cu trecutul. Se gândi cã poate şi din cauza lui nu renunţa la Chişinãu, " prostii" ĩşi zise. Spre searã se ĩntâlni cu Vica, prietena ei cea mai bunã. - Crina,nu te ĩnţeleg,ce te tot gândeşti la el? - Vica,nu e vorba d

- Crina, m-am gândit cã poate am putea s-o luãm de la ĩnceput. Ea nu simţi ĩn vocea lui nici o urmã de regret. Era mândrã de ea cã simte adevãrul şi nu se lãsã pradã nostalgiei lãuntrice. - Niciodatã nu va fi un ĩnceput, tu nu mai faci parte din viaţa mea. Eu iubesc un alt bãrbat. Ĩşi puse fularul galben peste geaca neagrã şi ieşise din cafenea. Ajunse acasã plângând...o durea aceastã despãrţire,dar simţi cã este definitivã. Plânse mult ĩn noaptea aceea, mai mult de singurãtate decât durerea unei rãni mai vechi. El bãuse mult ĩn noaptea aceea,chiar dacã de obicei nu prea consuma bãuturi alcoolice. Zorii zilei ĩl prinse intr-o camerã de hotel alãturi de o necunoscutã. Soţia lui plânse mult ĩn acea noapte şi nu-i plângea dorul,ĩşi plângea soarta,neputinţa de a pleca,lipsa lui din viaţa fiicei lor,durerea reproşurilor " n-ai putut sã naşti şi tu un bãiat?". Sursa foto: ampress.ro

Ĩn toţi trei ani dupã despãrţirea lor,ĩşi imaginase zeci de ĩntâlniri cu el. La ĩnceput l-ar fi implorat sã rãmânã cu ea,sã n-o pãrãseascã; apoi simţise o scârbã amarã când se gândea cã-n cei patru ani de relaţie,mai existase multe femei ĩn viaţa lui,iar pe una din ele avea s-o cearã ĩn cãsãtorie. Offf,câte luni a suferit aceastã durere, pentru cã probabil nici mãcar infidelitatea fizicã nu are acelaşi impact dureros ca faptul cã pentru el existã o femeie mai bunã ca tine,o femeie pe care o vede soţie,mama copiilor. Durerea aceea când te simţi ca un bilet la loterie... Peste un an,doi a lãsat amintirile ĩn trecut,a ĩnceput o nouã viaţã şi doar rareori se gândea la el. Acum,ĩn faţa aburilor cafeluţelor,simţind mirosul ei unic,nu ştia ce sã-i spunã. - Parcã aveai planuri sã pleci din ţarã,sã câśtigi bani mulţi. - Am fost plecat o vreme ĩn Franţa,dar m-am reĩntors din motive personale. Eu m-am cãsãtorit atunci... O fulgerã cuvintele lui,n-ar trebui,dar o dureau. - Felicitãri!!! Casã

Nu avea timp acum sã se gândeascã la ce a fost,trebuia sã ajungã la ĩntâlnire. Ĩi plãcea foarte mult ceea ce fãcea,era ĩn lista celor mai cãutaţi traducãtori. Era plãtitã foarte bine,acum are o casã a ei,o maşinã şi cele mai frumoase haine. Nu este o materialistã, dar ştie cã obţine banii prin propria muncã. Ieşise din sala de conferinţe ca un fulger,refuzã sã rãmânã la banchet. Ajunsã acasã, Crina ĩnmãrmuri, el o aşteptã pe banca din faţa casei. - Eşti foarte insistent, Rãzvan. - De când te-am revãzut, nu mã pot linişti. Simt nevoia sã-mi fii alãturi. " Cuvinte mari,dar goale,reci,ca aceastã iarnã care nu se mai termina". - Sã mergem la cafeneau de la colţ. Nu ştia dacã face bine cã acceptã,dar ştia cã are nevoie sã-i spunã multe, sã-i spunã sã-şi vadã de viaţa lui. Sursa foto: mediafax.ro

- Crinaaaa!!!! Recunoscu imediat vocea care-i striga numele,cu toate cã ĩncã nu-l vãzuse. Ĩn cele câteva secunde cât sã se ĩntoarcã spre el, se gãndise la vocea lui,mai degrabã la evoluţia ei,de la cea mai caldã,la cea mai rece, cu timpu'devenise indiferenţã,oare??? - Crina, ce bine-mi pare sã te vãd. - Rãzvan, ce cauţi tu aici? Nu ştia ce sã-i spunã,cum sã reacţioneze, destinu ĩi ĩncerca indiferenţa şi nu simţea fricã, dar nu se simţea nici ĩn pielea ei. - Am iesit sã iau o gurã de aer. Stau ĩn casa cea roşie din partea cealaltã a parcului. Ea se uitã spre casa lui,apoi repede ĩşi retrase privirea,n-ar trebui s-o intereseze. - Tu ce faci? Arãţi foarte bine, eşti tot mai frumoasã. Când şi-ar fi dorit sã audã aceste cuvinte,nu i le-a spus,acum nu mai erau vii, simţea ĩn ele un obicei. - Da, ĩi sunt amantã timpului şi-mi dã sã beau din elixirul tinereţii şi al frumuseţii. - Umorul niciodatã nu ţi-a lipsit, Crina,mergem sã bem o cafea? - Rãzvan, eu mã grãbesc,trebuie sã aju

Era mijlocul lui martie,ĩncã destul de rece timpul,dar soarele oricum ĩşi fãcea loc pe cer sã se rotunjeascã mai mult,sã fie mai generos ĩn cãldurã,luminã şi se ĩncãpãţâna sã-i ajungã razele mai aproape de pãmânt. Ea ieşise la o plimbare ĩn parcul de lângã casã. Ĩi zâmbea soarelui pentru insistenţa sa,ĩncã cu geaca de iarnã pe ea,cu fularul galben ĩn jurul gatului,dar era bucuroasã, zâmbea a primãvarã. Niciodatã nu iubise frigul,gerul,iarna,aştepta cu nerãbdare primãvara,mugurii,mirosul ierbii,primele flori. Ĩşi spunea cã tot atunci şi sufletu-i ieşea din hibernare,gata sã zboare ĩn libertatea primãverii. Ĩn timpul iernii se simţea ĩncãtuşatã,pustiitã,rece. Se aşezã pe o bancã,ĩşi ridicã privirea spre cer,sã priveascã soarele-n ochi,sã-i arunce ocheade dulci. Ĩşi puse o mânã pe frunte şi-i zâmbea soarelui. Renãştea natura,ea,viaţa. Putea din nou sã viseze curajos,sã doreascã ĩndrãzneţ,sã-şi coloreze viaţa din culorile curcubeului. Ĩşi dorea mai mult cã niciodatã sã se-ndrãgosteasc

A devenit un trend acum sa spunem despre noi cã suntem imperfecţi,cã nu suntem perfecţi şi nici nu ar trebui sã tindem spre asta. La mine e altfel. La mine perfectul nu este ceva ieşit din comun,nu este vârful Everestului,nu este de neatins sau sssssst!!! de ĩncercat. Eu nu mã adaptez unor standarde perfecte,se adapteazã perfectu' dupã mine😉. Eu construiesc perfectul meu,pãcat doar cã uneori mai merge ĩn compania lui "trebuie",dar timpul le aşeazã pe fiecare la locul lor,la momentul potrivit,când renunţãm noi la unele gârgãriţe care ne gâdilã mintea😉. La noi ĩn casã de aproape 3 ani (de când m-am transformat ĩn mamã💓)nu a fost niciodatã curat peste tot,fac curat pe etape,pe zile. Copiii poartã douã zile la rând aceleaşi haine,mai ales dacã nu au pete. Nu apuc sã spãl ĩn toatã ziua lopãţele,gãleţi,melci de nisip; cizmele de ploaie,nici mãcar pantofii nu-i lustruiesc zilnic,ce sã mai,uneori nici sãptãmânal😂. Dinţii mei uneori mai scapã de periaj😉. Hainele ĩn dul

Noi oamenii avem uimitoarea capacitate de-a ne transforma când oferim iubire,dar mai ales când o primim. Sentimentul iubirii e cel mai profund dintre toate, cel mai cald,cel mai transformator.  Eu m-am schimbat enorm de când am devenit mamã şi fizic,dar mai ales pe dinãuntru'mi.  De când mã ţin minte,sunt o romanticã nebunã,dar dragostea pentru copiii mei m-a ĩnnebunit de tot,ĩn sensul frumos al cuvântului,d ar mai ales dragostea lor pentru mine. Cã mai trãiesc şi pe cealaltã parte a monedei nu e un secret,adicã acolo unde iubirea e imperioasã şi nu pot sã dau din ea,dar astãzi vreau sã mã gândesc doar la partea cea uşoarã. Eu mã topesc ĩn faţa iubirii gemãnuţilor mei,ĩn faţa fiecãrui zâmbet,fiecãrei priviri,fiecãrui "mama te iubec" ,cu toate cã mai mult simt decât aud,poate şi de acolo de unde mi-am spus de-atâtea ori cã emoţiile's mai grãitoare decât cuvintele. M-au simţit,ştiţi precum copiii dispun de o tehnicã grozavã de citire a pãrinţilor,tot la nivel de

Mergeam spre casã. Ne ĩntorceam de la grãdiniţã. Eram doar eu cu ei,ĩi ţineam de mânuţele lor mici şi ĩncãlzeam degeţelele reci,pentru cã nu vor sã-şi punã mãnuşi. Le-am spus cã mergem la magazin sã cumpãrãm fãinã. -Ce sã facem?,mã ĩntreabã intr-un glas. Le-am spus cã astãzi trebãluim ĩmpreunã la bucãtãrie şi facem biscuiţi cu forme de care vor ei. -Eu maşinã -Eu corãbioarã -Eu steluţã -Eu tot steluţã. Când am ajuns ĩn dreptul unei groape adânci sãpatã,ĩmprejmuitã cu un gard de siguranţã,au uitat de biscuiţi. M-au luat la ìntrebãri: cine a pus gãrduţu?, cine a sãpat?. Unu zicea cã excavatorul care sãpase era portocaliu,celãlalt ĩmi spunea"era negru,mama". Le-am spus cã ambii au dreptate,pentru cã excavatorul era portocaliu cu negru. Mergem mai departe. La un moment dat se lãsã tãcerea ĩntre noi. Apoi,am primit de departe cea mai frumoasã intrebare - Da mama ce a fãcut pân'bãieţeii la gãdiniţã? Oooo,nu vã spun,m-am topit de iubire ca un fulg de nea. Mi-a spus

Asearã am adormit foarte târziu,ĩmi doream sã adorm,dar nu se prindea deloc somnul de mine. Simţeam starea aceea de greu pe dinãuntru. Mi-am zis  cã probabil interioritatea mea mã invitã la un dialog.  M-am retras ĩn altã camerã şi am aprins lampa de masã. Mi-am luat o carte cu mine,ĩn caz cã mi se pare prea grea discuţia,sã mã cufund ĩn câteva pagini ale ei. Ştiam şi ce nu-mi dã pace. De un timp,mã gândesc mult la relaţiile mele,ĩn special cele cu copiii şi cu soţul,dar şi cele cu familia,cu prietenii,şi cele virtuale. Mã preocupã enorm faptul cã ĩncerc sã mã eschivez ca participant activ la construirea lor şi mã retrag pe fotoliul spectatorului😞. Ĩn teorie ştiu ce-aş putea sã fac,sã prefac,sã repar,sã cresc,ĩn practicã dau nas ĩn nas cu epuizarea,cu amânarea,cu lipsa dorinţei. Am stat pânã pe la 2 ,eu şi goliciunea gândurilor mele... ...şi am gãsit rãspunsul... Ceea ce ne diferenţiazã atât de mult pe noi de copii este ENTUZIASMUL!!! Acel entuziasm cãnd erau de doar 50 cm,entuzia

Am avut o pãrere proprie aproape ĩntotdeauna. Uneori o rosteam atât de ĩncet cã nu eram deloc auzitã,uneori ĩi ĩnghiţeam cuvintele,iar atunci când prindeam curaj s-o scot la luminã,renunţam repede la ea. Aproape ĩn fiecare context ĩn care-o rosteam era cineva care-şi apãra propria pãrere. Am avut o fricã enormã sã-mi susţin pãrerile,mi se pãrea un motiv perfect sã se ĩncheie prietenii,sã fiu luatã-n zeflemea sau sã fiu consideratã o neintelectualã( ca sã nu zic proastã😉). Când mã contraria cineva,mã fâstâceam pe loc,mã simţeam vinovatã,ĩntoarcem cuvintele,numa'sã fiu de-acord cu interlocutorul meu. N-am avut nimic de câştigat. Prieteniile care-au fost sã se termine,s-au terminat de la sine,dacã eram luatã-n zeflemea putea fi oricare motiv,atât doar cã mi se spunea sau se spunea despre mine cã sunt o timidã,o nehotãrâtã sau chiar o mutã. M-a durut enorm. A ĩnceput sã prindã contur pãrerea mea dupã cãsãtorie,când omu' mã-ntreba " tu ce pãrere ai?". Cum adicã sã merge

Am avut o zi groaznicã,acea zi care nu te lasã sã adormi pânã nu se face pace ĩn capul tãu. Am avut ziua ceea ĩn care mã simt vinovatã de nu mã mai vãd. Dupã o noapte ĩn care am dormit pe bucãţi cât sã-i fiu alãturi unuia din copiii mei,care tuşea neĩncetat,a urmat o dimineaţã matinalã,cu mult prea multe cereri de genul "fursecului rupt"(Aletha Solter). Am ţipat ĩncât mã zgârâia ĩn gât şi am etichetat cum nu am mai fãcut-o vreodatã. Am plâns ĩmpreunã,ei din cauza limitelor mele reci şi autoritare,eu din cauza sentimentului de vinovãţie care urma ordinelor mele. Chiar m+am ĩntrebat de ce aceste sentimente de vinovãţie,de conştiinţã nu preced cumva celor câteva clipe de furtunã. Dupã aceea ne-am ĩmpãcat,mi-am cerut iertare...,dar nu m-am ĩmpãcat eu cu mine... Mã gândesc de ce au fost aşa capricioşi,nemulţumiţi,supãraţi...de fapt eu eram aşa,eu m-am vãzut prin ei,prin acea oglindã care transmite multe informaţii. Am fost obositã dupã o noapte mai puţin dormitã,am fost supãr

Am observat cã de când a ĩnceput grãdiniţa,copiii au devenit mai frustraţi,mai capricioşi,nervoşi,iar de cealaltã parte,noi ĩi mai gãsim ši destul de iritanţi. Mi-e fricã sã mã dezmeticesc din inconştienţa mea ĩn aceastã situaţie,pentru cã simt c-acolo e-un bulgãre enorm de durere. Aceastã schimbare majorã pentru noi toţi,pe de-o parte ei acumuleazã durere nouã,cãreia trebuie cumva sã-i facã faţã,iar pe cealaltã parte eu cu durerea mea veche,cu emoţii ce nu mor niciodatã,formeazã un zid rece ĩntre noi. Niciodatã nu m-am gândit c-o sã dau dovadã de-atâta lipsã de rãbdare şi empatie. Mã dor enorm aceste situaţii,cu atât mai mult cã nu asta ĩmi doresc ca pãrinte. Am o fricã a mea,care se trage ĩncã din durerea mea veche legatã de grãdiniţã. Ştiu cã nu-mi plãcea sã dorm acolo şi refuzam categoric sã mãnânc unele mâncãruri. Eu am mers prima datã la grãdiniţã la un an śi douã luni!,destul de micã pentru o independenţã cât de cât vizibilã şi destul de conştientã sã simt despãrţirea

Ĩn ultimul timp,dupã ce-mi adorm copiii la amiazã,mã opresc din a sãri arsã de pe pat şi sã umblu ca nebuna prin casã neştiind de ce sã mã apuc. Ĩn ultimul timp,ĩmi ofer rãgazul sã stau lângã ei şi sã-i privesc ĩn timp ce dorm. Copiii nośtri toţi sunt  fantastici,grozavi,interesanţi,cei mai minunaţi,dar...graba noastrã zilnicã ne ĩmpiedicã sã ne oprim şi pur şi simplu sã-i privim... Atunci când dorm,ĩi privesc cu nesaţ,simt cum ĩmi intrã ĩn piele energie şi viaţã,simt cum danseazã fluturaśi sub pieptul meu. Aceastã contemplare,dupã mine,este cea mai sacrã clipã din toatã iubirea mea pentru ei. Aceastã contemplare plinã de linişte ( mã rog,ĩn caz cã nu bate nimeni ĩn uşã sau ìn caz când nimeni din vecini nu bate cuie sau nu gãuresc pereţii😉),dã glas emoţiei,sufletului şi simt trecerea sângelui prin vene. Ĩi iubesc tot timpul (ĩncã ĩnvãţ sã le arãt tot timpul iubirea mea!),dar ĩn acele momente vorbeste ĩnsãşi iubirea şi mi se face cald şi uşor pe suflet şi trupu-mi epuizat. Pentr

Ĩntâlnirea lor a fost una banalã,dacã e sã mã gândesc din punct de vedere al originalitãţii,dar...dacã gândesc dincolo de cuvinte şi spaţiu,a fost cea mai curatã şi adevãrata ĩntãlnire. O ĩntâlnire ca o toamnã doldora de roade,ĩmbrãţişãri lungi,priviri dulci,s suflete deschise,vise mari,emoţii calde. O ĩntâlnire care le-a adus iubirea amândurora. Iubirea le-a adus inelul dragostei,rochie albã,copii,biberon,colici,pampers,lacrimi,furie,etichetãri,ĩnvinuiri. Pe-alocuri se pierdeau emoţiile acelei iubiri. "De ce???" se ĩntrebã ea. O durea,pentru cã ştia cã iubirea nu poate sã disparã pur şi simplu,da!dispãrea ĩncet din peisaj,dar ei o puteau reĩnvia... Ea obosea sã-i asculte toate ĩntâmplãrile de peste zi,ea tânjea dupã ĩmbrãţişãri şi timp petrecut ìmpreunã... El obosea de "obositul "ei şi "greul" ei ,de cicaleala ei,de critica ei,de furia pe care uneori o vãrsa asupra copiilor,asupra lui... Dormeau intr-un pat şi ea simţea o distanţã emoţionalã ĩn kilom

-Tu de ce eşti aşa micã?o intreb,de ce ieşi rar afarã si atunci eşti neĩndemânaticã? Se sperie de ĩntrebãrile mele directe,ĩi vine s-o ia la fugã de tot de la atâta criticã...se uitã fix la mine,simt cã balanseazã ĩntre a-mi spune adevãrul şi resemnare. Prima datã o vãd aşa de mare,aşa de impunãtoare şi atât de splendidã, atât de dreaptã, are de gând sã-mi spunã toatã durerea...mã cam sperie un pic... -Vãd cã eşti speriatã,dar totodatã foarte incântatã de ceea ce vezi,dar strâmbã şi ĩncovoiatã mã faci tu. Frica ta,Ruşinea,Ĩndoiala nu mã lasã sã fiu una cu tine,suntem acelasi corp,acelaşi suflet si totuŞi suntem foarte departe una de alta,suntem strãine... Da!asta e starea noastrã,suntem strãine una alteia,chiar dacã suntem un tot intreg! E vorba despre relaţia cu senzualitatea mea...o relaţie care mã doare tare,pentru cã e departe de mine.  De multe ori o impun sã iasã,dar vãrs peste ea fricã,ruşine şi ĩndoialã,şi iese gârbovitã,nesigurã...şi mi-aş dori sã fie naturalã,uşoarã. Dur

S-au scurs 3 ani de mariaj (din cei 150 preconizaţi😉), parcã a fost totul ieri. Am simţit trecerea timpului,dar tot mi se pare cã fuge fãrã oprire. Se spune cã primii 3 ani de cãsnicie sunt cruciali,pentru cã fie acesti 3 ani devin un fundament puternic al relaţiei,fie se transformã intr-o intersecţie,unde fiecare merge  ĩn direcţii opuse,nu neapãrat fizic. S-au scurs 3 ani de mariaj,noi am cimentuit fundamentu'💖! Am avut momente ĩn care mã simţeam obositã,neimportantã,fãrã atenţie,am ìnvãţat sã vorbesc,la ĩnceput ĩn reprośuri,apoi,plinã de ìnţelegere. Am avut momente ĩn care-mi doream sã schimb omu'de lângã mine,apoi am ĩnţeles cã l-am iubit prima datã aşa cum este,iar apoi m-am simţit acceptatã aşa cum sunt şi niciodatã nu mi s-a reproşat cã "poate te schimbi şi tu". Am ìnvãţat despre acceptare. Am avut momente când tensiunea frustrãrilor noastre era mare,dar atunci am cunoscut iertarea,eliberatã prin plãns,prin ĩmbrãţişãri puternice. Am ìnţeles cã relaţia no

Prima mea prietena,pe care eu o ţin minte,acum nu mai este. Si nu mai este de mult timp. Śi-a mutat existenţa ĩn ĩnaltul ceresc,acu'vreo 20 de ani(((. O ţin minte,avea 2 codiţe frumoase,avea rochiţe tare invidiate,cumpãrate din Romania,Bulgaria,era timidã,o voce abia auzitã,dar foarte caldã. Lumea zicea cã nu avea pãr ìn ultimile sãptãmâni de viaţã,nu ţin minte asta. Ţin minte ziua când ne-am luat rãmas bun pentru totdeauna,eram tare veselã śi chicoteam cu ceilalţi copii,ţin minte ìn ce camerã "dormea"de tot śi cum mã tot ĩnghesuiam printre oameni s-o mai vãd o datã. Ţin minte c-am iubit-o...atunci am simţit,acum ìnţeleg((( Eram tare legatã de ea śi-mi doream sã ne jucãm doar noi douã,a ici ĩmi amintesc cu exactitate primul meu sentiment de egoism. Ţin minte cum am intrat la ea śi mai era o prietena acolo,şi tot jucându-ne,parcã m-am simţit neimportantã pentru ea. Am fugit acasã plângând. Aveam doar 8 ani. Nu puteam s-o ĩmpart!!! Era a mea!!! Cam toate relaţiile mele

Prima mea prietena,pe care eu o ţin minte,acum nu mai este. Si nu mai este de mult timp. Śi-a mutat existenţa ĩn ĩnaltul ceresc,acu'vreo 20 de ani(((. O ţin minte,avea 2 codiţe frumoase,avea rochiţe tare invidiate,cumpãrate din Romania,Bulgaria,era timidã,o voce abia auzitã,dar foarte caldã. Lumea zicea cã nu avea pãr ìn ultimile sãptãmâni de viaţã,nu ţin minte asta. Ţin minte ziua când ne-am luat rãmas bun pentru totdeauna,eram tare veselã śi chicoteam cu ceilalţi copii,ţin minte ìn ce camerã "dormea"de tot śi cum mã tot ĩnghesuiam printre oameni s-o mai vãd o datã. Ţin minte c-am iubit-o...atunci am simţit,acum ìnţeleg((( Eram tare legatã de ea śi-mi doream sã ne jucãm doar noi douã,a ici ĩmi amintesc cu exactitate primul meu sentiment de egoism. Ţin minte cum am intrat la ea śi mai era o prietena acolo,şi tot jucându-ne,parcã m-am simţit neimportantã pentru ea. Am fugit acasã plângând. Aveam doar 8 ani. Nu puteam s-o ĩmpart!!! Era a mea!!! Cam toate relaţiile mele

Le spunem copiilor mult prea multe NU-uri,dar foarte putine "nu"-uri din categoria celor necesare. "Nu fugi","Nu ţipã","Nu se poate","Nu ai voie","Nu te duci","Nu cum vrei tu","Nu intelegi" si lista mea ar putea continua,sunt NU-uri de care ìncerc sã scap,sunt NU-uri autoritare,care aratã copilului cine-i şefu',sunt NU-uri care ĩngheaţã creativitatea copiilor,exploararea lumii,metoda deducţiei,or ne dorim copii autonomi,cu forţã decizionalã,cu spirit creativ,cu dorinţã de analizã si comparare a lucrurilor,efectelor. Ne dorim sã creśtem copii asemenea copacilor,ĩnflorirea lor exterioarã sã depindã de rãdãcinile interioare,de sub pãmânt,cu abilitatea de a reĩnmuguri,ìn pofida tuturor dezamãgirilor,ešecurilor,piedicilor. Le creãm o iluzie negativistã despre lume,le ìmpingem ìnapoi cresterea,le tãiem aripile,cum zicea cineva. Suntem prea prinśi ĩn lupta asta de a le domoli autenticitatea si uitãm de &quo

Copiii simt foarte bine oamenii,le simt intenţiile,le simt atitudinile śi simt sau nu ataşamentul lor. Ei sunt ei ĩnşişi tot timpul,nu pot sã fie altfel decât autentici,numai dacã nu le impunem noi silit sã-mbrace diferite roluri. Cã noi asa ne-am ĩnvãţat,sã fim pe placul altora,eu am uitat mult timp de mine,cea adevãratã,am fost ceea ce-au vrut alţii śi mã doare enorm pierderea asta,chiar dacã am avut de ìnvãţat multe ìn urma acestor experienţe. Când suntem copii,nu śtim sã ne dãm alţii,ceea ce-mi demonstreazã mie cã oricum ajungem la un moment dat sã ne câştigãm propria identitate,pentru c-am trãit-o cândva. Am observat la copiii mei cã nu se prea joacã cu alţi copii de la terenul de joacã śi asta uneori mã ducea la disperare"mã,da nu-i chip śi bãieţii ãştia ai mei sã se joace ca toţi copiii,cu alţi copii?". Se mai jucau uneori cu alţi copii,dar erau timizi,ìnchişi,nu erau deloc ĩn pielea lor. Pânã ìntr-o zi,când s-au imprietenit cu un bãieţel din alt bloc. Alãturi de

Eu ĩmi doresc sã sãrbãtorim astãzi  "ziua limbii Omeniei!". Nu vãd rostul solemnitãţii de astãzi,nu regãsesc limba noastrã ìn discursurile ţinute,nu se mai asociazã ea cu "sfântã" sau "sacrã",din pacate. Ce folos de limba noastrã cea românã,dacã ìn aceastã limbã am ajuns sã ne jignim pãrinţii,sã ne minţim prietenii,sã ne-njosim copiii,sã ne furãm,sã ne pierdem autenticitatea sub haina falsitãţii,sã nu recunoaśtem politeţea śi bunãtatea śi sã susţinem,din propriul buzunar,corupţia śi hoţia. Am schimbat limba mamei pe-un orgoliu ieftin śi sãrbãtorim astãzi. Ìn limba omeniei,pãrinţilor le dau zi liberã pe 1 septembrie,ca sã le poatã fi alãturi copiilor ìn drumul lor iniţiatic. Sau când sunã ultimul sunet,sau când merge copilu-n tabãrã,lãsaţi atunci sã stea oamenii acasã,voi śtiţi cã astea-s sãrbãtori importante ìn familie? Mai śtiţi cã tot din cauza limbii noastre,Moldova e-n toatã lumea? Ìn limba Omeniei se vorbeste cu iubire śi nu conteazã ìn ce limbã,

Ceea ce am memorat din propria copilarie si ma refer exact la relaţiile cu parintii,ma-ncrede tot mai mult in ideea ca timpul petrecut impreuna este cel mai pretios,de neuitat. Eu ìmi amintesc cu mare dragoste de sfanta duminica,cand stateam toti 6,intinsi pe un pat si mancam seminte,in timp ce priveam un film sau o emisiune. Mama si tata abia apucau sa le decojeasca sa le mâncãm noi. Tin minte foarte bine ca,de obicei,serile eram toti in jurul mesei,a colo mama si tata depanau ziua care era pe sfarsite. Am o nostalgie vie pentru diminetile de Craciun,cand mama si tata ne trezeau in timp ce ne semãnau cu grâu śi porumb. Si cat de bune erau rośiile cu brânzã de oi pe deal,sub nuc,când se odihneau sãpile noastre śi beam toţi apã de la izvor din aceeaśi sticlã. Mã ia cu fiori śi acum când ìmi amintesc de ziua in care am devenit mamã. 1 ianuarie,la o distanţã de 100 km,mama a gasit transport si la ora 10 era la maternitate cu zeama de gaina si cu flori in mânã. Am plâns mult de ferici

Când l-am ìntâlnit pe el si am simtit ca e barbatul vietii mele,mi-am dorit sa-l duc de mânã,ìn faţa domnului śi sa-i multumesc,sa-mi exprim recunostinta prin promisiuni sufletelor noastre. Nu a fost sa fie atunci,uniunea noastra lasându-se doar cu banchet si semnãturi oficiale. Rochia de mireasã am cumparat-o cu cateva zile inainte de nunta,fiind insarcinata in 5 luni,burta crestea de la o zi la alta. Cum a inceput povestea acestei rochii? Am mers prin magazine cu actualul sot,cu socrii,cumnata si eu,plina de suparare. Vroiam sa fie un moment unic,cu intreaga mea participare,cu aalegerile mele,sa fiu numai eu si sotul meu. Am fost o egoista,ma macinam pe dinãuntru cu sute de acuzari,pe care nu aveam curajul sa le rostesc. A fost exact cum mi-am inchipuit: soacra mea alegea modelele care-i placeau,iar la ce ma opream eu sa ma uit,ea-mi arunca priviri care dadeau startul de plecare de linga acele rochii. In sfarsit,a gasit modelul care i s-a parut cel mai potrivit mie. Am probat-o,

Acasã,ìn familie,ne-am ìnţeles tot timpul bine unii cu alţii,am avut reguli stabilite,dar am avut śi spontaneitate,am avut cerinte de ìndeplinit,dar am avut timp śi pentru drepturi,am avut timp uneori sã fim ìmpreunã,dar n-am prea śtiut sã-l dedicãm iubirii. Mie mi-a fost tot timpul ruśine sã-mi ìmbrãţiśez pãrinţii aśa,fãrã ocazii speciale,sã-i pup sau sã le spun cã-i iubesc. Mi-am dorit de multe ori,dar tot timpul mã opream din iniţiative,era ceva sau cineva pe dinãuntrul meu,care-mi rusina de tot emoţiile.  Mi-a fost ruśine sã-i iubesc,m i-a fost ruśine sã primesc iubirea lor... Am lucrat mult cu mine ca sã pot sã-mi ìmbrãţiśez pãrinţii,aśa doar din dor,sã le spun cã-i iubesc,sã-i ţin de mânã,śi ìncã mai lucrez cu mine,pentru cã mai am unele reţineri ìn ce-l priveśte pe tatãl meu. Acum,eu am ìnţeles cum am ajuns la aśa o distanţã emoţionalã. O sã vã povestesc cum am ajuns sã descâlcesc firele. Eram ìn parc cu copiii,la un moment dat,unul din bãieţeii mei s-a apropiat de min

Inainte nu śtiam cã i se spune "empatie",ii spuneam "dacã aś fi eu ìn locul ei/lui?". Imi adresam aceasta intrebare doar...uneori,eram prea muncitoare in constructia personalitãţii mele. Anul trecut,am fost in vizita la o prietena. Mi-a pãrut un pic cumva tristã,deplasatã cu gândurile,privindu-si sulita din piept. Mi-a spus ca nu-l mai iubeśte si nici nu-si mai doreste sa stea impreuna cu el. Si i-a spus-o si lui,cu toata sinceritatea,cu toata caldura amintirilor frumoase,cu toata recunostinta,doar ca el nu-i accepta nici o scuza,o iubeste si ea nu-l poate parasi. La un moment,eu "empatica",stiti ce i-am sugerat? -da de ce nu aduci tu un bãrbat acasa,sa te vada concubinul pupandu-te?,spunand-o eu pe-un ton hotarator,de parca asta era cea mai geniala idee pe care-o puteam inventa. Rãspunsul ei a fost uluitor pentru sentimentele goale din rezervorul meu empatic. -nu,nici nu se pune problema,o sa-l doara,cum pot sa-i provoc asa suferinta? Cum pot sa-l tr

Eu sunt o femeie emotivã,o femeie care trãieśte mai mult din emoţii,decât din raţiuni. Uneori plâng zgomotos,alteori râd din tot sufletul,uneori mã pierd ìn emoţiile copiilor mei,alteori ţip tot din emoţii. Eu cred cã am fost tot timpul aśa... Uneori emoţiile mã dor śi le plâng ìn pernã,ìn tãcere,śi durerea sufletului devine mai grea,mai ucigãtoare. Śi caut emoţii care mã ìnalţã sufleteste! Ìn ultimul timp,am simţit cã eu mi-am intrat aproape de tot ìn rolul de mamã,de casnicã,deseori de victimã casnicã. L-am vãzut śi pe el sufocat ìntre rolul de tata śi cel de angajat. Undeva se pierduse acel "noi" format dintr-o femeie śi-un bãrbat. Am renunţat la "noi",pe unde conśtient,pe unde inconśtient. Am crezut cã merg toate sub o linie trasã,pe care scrie iubire. M-am ìnśelat,el mã pierduse pe mine cea senzualã,jucãuśã,gata sã-i sar ìn braţe de dor śi gãsise doar o mamã obositã,o mamã epuizata,o umbrã cicãlitoare a femeii de odinioarã. Eu ìl pierdusem pe acel bãrb

Mie mi-au trebuit 30 de ani ca sã ìncep sã mã accept aśa cum sunt,sã-mi ascult dorinţele śi sã mi le śi ìmplinesc,sã nu-mi fie fricã sã trãiesc cum vreau nu cum trebuie,sã dau naibii uneori surplusul de gândire śi sã simt mai mult,sã mã simt mai mult. Śi-acum uneori mã mai aśez cu mine la taclale sã-mi ìnduplec partea aia plinã de ruśine śi fricã din mine śi-i vorbesc cu dragoste,cã-i tare sensibilã😉 :" mãi Marinicã mãi,tu doar ìţi doreśti aceastã rochie,nu-i aśa? cine spune cã mergi cu ea numai la nunta śi atât? când ţi-a fi lumea mai dragã,ìmbrac-o śi ieśi cu ea! Parcã era vorba sã te simţi tu frumoasã śi mândrã,ori iar ne gândim la gura lumii?" Śi sã śtiţi cã chiar aśa uneori mã ìmbrac sau mã machiez,discutând cu mine. Mie mi-a fost greu sã mã accept. Tot timpul fugeam de ochii lumii,sã nu mã vadã cineva ìn aceastã fustã scurtã,cu aśa tocuri ìnalte,cu pãrul frumos aranjat,cu cerceii mari,cu unghiile lungi,prea veselã,c-o sticlã de bere-n mânã,sau dimpotrivã ţipând la

Iubirea de sine creśte ìn fiecare din noi, aśteaptã sã-i vorbim,s-o mângâiem,s-o alintam. Degeaba facem declaraţii de iubire altcuiva,dacã încã nu ne iubim pe noi,doar vorbe goale,vorbe care ne dor sufletul,pentru cã-l secãtuim de energie śi nu-i oferim nimic la schimb. Chiar śi acea iubire care vine ìnspre noi,dacã n-o primim în suflet,ea nu ne tãmãduieśte,pentru cã ea ajunge la orgoliu,se-mpleteśte cu singurãtatea,ajunge laudã śi falã lumii,ajunge sã disparã repede,lãsând în urmã un orgoliu dureros. Acea iubire care iese śi intrã în suflet ne înalţã pe noi în toate,dar mai ales în gânduri. Atunci când îi vorbim iubirii,se creazã o armonie între exterior śi interior,se deschid mii de gânduri śi cuvinte care-si aśteptau rândul. Sufletul nostru înfloreśte,noi înflorim ca Oameni,noi privim lumea prin prisma bunãtãţii,undeva departe de malul material pe care îl populãm mai des. Eu am observat cum mi se ofileśte iubirea de sine śi cum rãnesc ceea ce vine în detrimentul iubirii mele. E

Am primit astãzi un exemplu minunat de iertare si iubire de la copiii mei. Tind sã cred cã vãd la ei ceea ce-mi lipseste cu desãvârśire,ca niśte lecţii predate frumos śi din inima. Tot timpul când mã supãr pe cineva,pãstrez,din nefericire,ecouri ale durerii,resentimente,o mândrie prosteascã,distrugãtoare. Ei ìnsã śtiu sã ierte curat,pe de-a-ntregul śi aceastã iertare a lor vine cu remuścãri grele asupra constiinţei mele de mamã śi-mi doresc sã mã molipsesc de aceastã iertare frumoasã,pentru cã ne elibereazã de multe gunoaie adunate,unde-ar fi loc de iubire,compasiune śi iertare. Dimineaţã,am hotãrât sã lenevesc un pic ìn pat,ei au venit lângã mine,ne-am giugiulit câteva clipe,iar apoi au mers la bucãtãrie śi s-au ìntors cu biscuiţi. Au ronţãit biscuiţii pe pat,astãzi chiar nu mi-a pãsat de acest aspect al curãţeniei,am privit televizorul śi ìntr-un final m-am ridicat din pat. Ei au ìnceput sã zburde prin casã śi fix ìn mijlocul distracţiei lor,am intervenit eu cu 2 perechi de ciorãp

Dacã existã vreo ścoalã care mã face sã privesc altfel la viaţã decât prin prisma notelor bune,hainelor scumpe,relaţiilor false,nu ìncetez sã spun cã pentru mine e maternitatea. Sunt alt om śi-mi place cum sunt😉! Doamne,cât de mult mã ìnvaţã ei,cât de frumos mã fac sã privesc la viaţã,cât de colorata e ploaia. Copiii iubesc viaţa śi trãiesc pe bune fiecare  secundã. Copiii trãiesc pe cele mai ìnalte culmi ale vieţii,pentru cã ei ìśi trãiesc emoţiile ìnãlţãtoare. Ei merg pe marginea trotuarului,se joacã pe cele mai ìnalte formaţiuni,pe pat stau aśezaţi fix pe marginea acestuia,pun farfuria pe masã exact pe marginea acesteia,la piscinã se apleacã sã vadã apa deasupra ei. Lor nu le este fricã cã ar putea sã cadã ìn apã,sã cadã de pe pat sau cã farfuria s-ar strica la cãderea ei. Noi trãim fricile lor,noi le tãiem din curaj,noi ìi speriem cã ar putea sã cadã ìn prãpastie,ìn timp ce ei se trãiesc pe sine,ei ne aratã cât e de frumos sã te trãieśti pe tine,sã-ţi iubesti sinele nu doar teo

Eu chiar habar nu aveam de ce toţi copiii îşi doresc sã creascã mari,de ce nu le place lor sã fie mici. Asta pânã ìntr-o zi,când copiii nostri mi-au aprins luminiţa. -mama,Masim e mae? -da tu vrei sã fii mare? -da! Masim mae!!! -da,e mare Maximca. -mã joc cu cuţitu? Śi aici a fost bang ìn capul meu. Da!!! Śi noi ne-am dorit sã creśtem mari śi ei ìşi doresc sã intre tot ìn lumea lui Mare. Ìn lumea lui Mare ei pot sã facã tot ceea ce le amânãm noi zi de zi:" o sã creśti mai mare śi o sã faci asta", "când o sã fii mare o sã....", "acum esti prea mic". Evident cã ei tind spre acel "când o sã fiu mare",ei vãd lymea lui Mare ca pe o lume a posibilitãţilor,o lume ìn care au undã verde peste tot,neśtiind de fapt cã tot timpul va fi loc pentru un "când o sã fii mai mare",loc pentru limite.

Tot timpul am fost un om comod, nu pentru cã asa vroiam ci pentru cã asa trebuia sa fiu,c chipurile sa fiu cu toţi si cu toate. Sa nu supar pe nimeni,sa spun sute de "da"-uri cand glasul interior imi trimitea negatii,sa rad cand inima imi plânge,sa ascult chiar daca nu ma intereseaza,sa fiu de acord cu ceea ce-mi baga altii in cap etc. La un moment dat am vazut ca eram victima propriei comoditati s-am tot continuat sa fiu,chiar daca nu eram de-acord cu rolul care mã acaparase cu totul. Culmea era ca purtam pantofi incomozi,sutieni cãrora le ieseau o bucata de fier si-mi mutilam sanatatea si dezvoltarea sanilor,in schimb eram de acord cu oricare opinie fara sa clintesc din geana raţiunii mele,asemenea unei piese la sah,pe care-o mutã jucatoru,doar ca niciodata n-am ajuns o piesã victorioasã. De vreo câţiva ani lucrez cu mine,cu ideile mele si ma modelez conform propriilor tipare. Si eu ma simt minunat in pielea mea. Acum nu mai sunt atat de comoda,cu toate ca inca nu-s vinde

Duminica am fost ìn parc la un teren de joacã,unde era śi un tobogan gonflabil imens. Copiii nośtri niciodatã nu s-au dat ìn astfel de tobogane,aśa cã nu se avântã la ele. La un moment dat i-am ìntrebat dacã nu vor sã ìncerce toboganul,Matvei a refuzat hotãrât,Maxim a acceptat timid. A urcat scãrile pânã sus,eu,entuziasmatã,ìl susţineam śi-i ţineam pumnii. Ajuns acolo sus,s-a uitat de la acea ìnãlţime ìn jos,s-a speriat bine de tot śi a ìnceput sã plângã din tot sufletul.Soţul meu a urcat śi au coborât ìmpreunã. O vreme a plâns ìn braţele mele,dupã care śi-a focusat atenţia pe tolocare. Luni,când am iesit afarã,s-a urcat ìn toboganul din curte,a ajuns sus si a inceput sa planga si sa coboare scãrile pe care urcase. Mi-am dat seama cã retrãia frica de acel tobogan gonflabil. Din acea secunda,nu a mai vrut sã audã de tobogane śi nici nu s-a mai urcat ìn vreunul. Eram ìngrijoratã sã nu creasca frica care-l cucerise śi mã gândeam cum s-o ìnvingem. Astãzi,din nou,a urcat scãrile,dar aju