Povestea rochiei care mi-a luminat gândurile!
Când l-am ìntâlnit pe el si am simtit ca e barbatul vietii mele,mi-am dorit sa-l duc de mânã,ìn faţa domnului śi sa-i multumesc,sa-mi exprim recunostinta prin promisiuni sufletelor noastre.
Nu a fost sa fie atunci,uniunea noastra lasându-se doar cu banchet si semnãturi oficiale.
Rochia de mireasã am cumparat-o cu cateva zile inainte de nunta,fiind insarcinata in 5 luni,burta crestea de la o zi la alta.
Cum a inceput povestea acestei rochii? Am mers prin magazine cu actualul sot,cu socrii,cumnata si eu,plina de suparare. Vroiam sa fie un moment unic,cu intreaga mea participare,cu aalegerile mele,sa fiu numai eu si sotul meu. Am fost o egoista,ma macinam pe dinãuntru cu sute de acuzari,pe care nu aveam curajul sa le rostesc.
A fost exact cum mi-am inchipuit: soacra mea alegea modelele care-i placeau,iar la ce ma opream eu sa ma uit,ea-mi arunca priviri care dadeau startul de plecare de linga acele rochii.
In sfarsit,a gasit modelul care i s-a parut cel mai potrivit mie. Am probat-o, a zis "o luam"😉,"iti place?""da,e frumoasa,nici burta nu se vede asa tare". Am cumparat-o. Mi-a ales manusi,mi-a ales coliere si cerceii. Am avut cuvânt la pantofi,am luat ce mi-a placut,am avut posibilitatea sa aleg,pentru ca am putut sa zic"astia mi-s mari","astia ma strang".
Sa nu credeti ca va spun toate astea,ca sa ma jelui cumva sau cã sa o pun intr-o lumina nefavorabila pe soacra mea,dimpotriva,povestea are un final tare happy.
Nunta am jucat,am primit mandri certificatul de casatorie si am inceput viata de familie.
La nunta,am avut emoţii,dar va spun pe bune,emotiile mele au avut legatura directa cu sarcina mea. Eram cu gandul mai mult la mamicie decat la soţie.
Au trecut aproape 3 ani de la nunta noastra,s-au intamplat multe intre timp,dar tot timpul când mã gândeam la ziua in care am fost la cumparaturi pentru viitorii miri,ma lua o furie din asta nebuna,cu multe ganduri grele,uneori pin' la lacrimi de ciuda.
Incercam sa-mi opresc cumva acea furie,incercam cumva sã intru din nou in acea zi si sa ma uit altfel la situatie. Nu puteam nicidecum lasa aceasta situatie,era ea mai puternica decat mine.
Saptamana trecuta am organizat cununia religioasa,pe care-am asteptat-o cu sufletul la gura(multumesc de felicitari😉)!
Am avut o cununie curata,luminoasa,c-un puternic impact emotional asupra mea. Avem parte de niste nasi minunati,pe care-i simt cu sufletul si nicidecum cu datoriri sau respect fals. Chiar le multumesc inca o data pe aceastã cale,pentru ca ne-au primit in inimile lor,pentru ìmbrãţiśãrile calde,pentru c-au intrat in rolul pãrinţilor spirituali.
Ce rochie credeti ca am imbracat la cununie? Rochia mea de mireasã,doar ca in variantã scurta. Cum m-am simtit? Cea nai frumoasa femeie,plina de emoţii de nedescris,plina de recunostinta si implinita.
M-am indragostit de rochia mea de mireasã,incat nu mai vroiam s-o las,deschid dulapul si o admir zilnic,ca pe un trofeu. Si da,este un trofeu,cel al iertãrii,al recunostintei,al implinirii,al luminarii,al iubirii.
Dupa 3 ani,m-am lecuit de tot de acel egoism distrugator,de acea frustrare care-mi intuneca minţile. Dupa 3 ani ìn tunel a patruns lumina.
E atat de frumoasa aceasta rochie,e cu atata gust aleasã,iar eu am inteles abia acum.
Totul ce se face e spre bine,am trecut aceasta experienţã,Dumnezeu ne-a planificat cununia religioasa mai tirziu,ca sa fiu cu gandurile curate,ca sa fiu impacata in iertarea mea,ca sa pãśesc pe aceastã cale luminoasã si indragostita in rochia mea alba!!!
Eu consider cã e in firea emoţiilor sa fim tristi,frustrati,egoisti,suparati,dar toata emoţia trebuie sã treaca prin noi,cat de tare nu ne-am dori noi acest lucru,pentru ca fiecare emotie e ca un drum nou,deamu depinde de noi traseul si destinatia.
Nu a fost sa fie atunci,uniunea noastra lasându-se doar cu banchet si semnãturi oficiale.
Rochia de mireasã am cumparat-o cu cateva zile inainte de nunta,fiind insarcinata in 5 luni,burta crestea de la o zi la alta.
Cum a inceput povestea acestei rochii? Am mers prin magazine cu actualul sot,cu socrii,cumnata si eu,plina de suparare. Vroiam sa fie un moment unic,cu intreaga mea participare,cu aalegerile mele,sa fiu numai eu si sotul meu. Am fost o egoista,ma macinam pe dinãuntru cu sute de acuzari,pe care nu aveam curajul sa le rostesc.
A fost exact cum mi-am inchipuit: soacra mea alegea modelele care-i placeau,iar la ce ma opream eu sa ma uit,ea-mi arunca priviri care dadeau startul de plecare de linga acele rochii.
In sfarsit,a gasit modelul care i s-a parut cel mai potrivit mie. Am probat-o, a zis "o luam"😉,"iti place?""da,e frumoasa,nici burta nu se vede asa tare". Am cumparat-o. Mi-a ales manusi,mi-a ales coliere si cerceii. Am avut cuvânt la pantofi,am luat ce mi-a placut,am avut posibilitatea sa aleg,pentru ca am putut sa zic"astia mi-s mari","astia ma strang".
Sa nu credeti ca va spun toate astea,ca sa ma jelui cumva sau cã sa o pun intr-o lumina nefavorabila pe soacra mea,dimpotriva,povestea are un final tare happy.
Nunta am jucat,am primit mandri certificatul de casatorie si am inceput viata de familie.
La nunta,am avut emoţii,dar va spun pe bune,emotiile mele au avut legatura directa cu sarcina mea. Eram cu gandul mai mult la mamicie decat la soţie.
Au trecut aproape 3 ani de la nunta noastra,s-au intamplat multe intre timp,dar tot timpul când mã gândeam la ziua in care am fost la cumparaturi pentru viitorii miri,ma lua o furie din asta nebuna,cu multe ganduri grele,uneori pin' la lacrimi de ciuda.
Incercam sa-mi opresc cumva acea furie,incercam cumva sã intru din nou in acea zi si sa ma uit altfel la situatie. Nu puteam nicidecum lasa aceasta situatie,era ea mai puternica decat mine.
Saptamana trecuta am organizat cununia religioasa,pe care-am asteptat-o cu sufletul la gura(multumesc de felicitari😉)!
Am avut o cununie curata,luminoasa,c-un puternic impact emotional asupra mea. Avem parte de niste nasi minunati,pe care-i simt cu sufletul si nicidecum cu datoriri sau respect fals. Chiar le multumesc inca o data pe aceastã cale,pentru ca ne-au primit in inimile lor,pentru ìmbrãţiśãrile calde,pentru c-au intrat in rolul pãrinţilor spirituali.
Ce rochie credeti ca am imbracat la cununie? Rochia mea de mireasã,doar ca in variantã scurta. Cum m-am simtit? Cea nai frumoasa femeie,plina de emoţii de nedescris,plina de recunostinta si implinita.
M-am indragostit de rochia mea de mireasã,incat nu mai vroiam s-o las,deschid dulapul si o admir zilnic,ca pe un trofeu. Si da,este un trofeu,cel al iertãrii,al recunostintei,al implinirii,al luminarii,al iubirii.
Dupa 3 ani,m-am lecuit de tot de acel egoism distrugator,de acea frustrare care-mi intuneca minţile. Dupa 3 ani ìn tunel a patruns lumina.
E atat de frumoasa aceasta rochie,e cu atata gust aleasã,iar eu am inteles abia acum.
Totul ce se face e spre bine,am trecut aceasta experienţã,Dumnezeu ne-a planificat cununia religioasa mai tirziu,ca sa fiu cu gandurile curate,ca sa fiu impacata in iertarea mea,ca sa pãśesc pe aceastã cale luminoasã si indragostita in rochia mea alba!!!
Eu consider cã e in firea emoţiilor sa fim tristi,frustrati,egoisti,suparati,dar toata emoţia trebuie sã treaca prin noi,cat de tare nu ne-am dori noi acest lucru,pentru ca fiecare emotie e ca un drum nou,deamu depinde de noi traseul si destinatia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu