Suntem cine suntem / Iată-mă / Jonathan Safran Foer

"Apoi și-a întins Avraam mâna și a luat cuțitul, ca să înjunghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer și a zis: "Avraame, Avraame!" Răspunse acesta: "Iată-mă!". (...) Avraam nu întreabă "Ce vrei?". El spune "Iată-mă". Pasajul meu de bar mitzvah vorbește despre multe lucruri, dar eu cred că, înainte de toate, vorbește despre cei pentru care suntem cu totul acolo și despre cum asta, mai mult decât orice altceva, ne definește identitatea."

Iată-mă! Dincolo de ceea ce pretindem că suntem, pur și simplu suntem. Aici, acum, alături. Sau nu suntem. Aici, acum, alături.
Am tot amânat această carte, din cauza celor 650 de pagini, dar apoi n-am mai putut s-o las din mână. Mie îmi place la nebunie să citesc despre oameni adevărați, fix așa cum sunt ei. Perfecți de imperfecți. Pentru că asta e viața. Fără retușuri și ajustări adăugătoare. Decât cele care sunt în puterea omului. Să citesc și să mă regăsesc, iar și iar, bucată cu bucată, în personaje. Să mă văd tot mai întreagă în oglindă și să am mai mult curaj să fiu. Lumină și întuneric. Pentru că asta suntem.

Iată-mă este povestea unei familii de evrei americani, care locuiește în Washingtonul zilelor noastre, povestea unei familii care se destramă. Julia, soția unui scenarist de succes și mama a trei băieți, găsește un telefon ascuns în baie, plin cu mesaje cu conținut sexual. Telefon care se dovedește a fi al soțului său.
Din acest moment, nimic nu va mai fi la fel. Certurile scot la suprafață gânduri pe care cei doi soți s-au tot străduit în ultimii ani să le ascundă, furie reprimată și resentimente în locul sentimentelor.

"Doar că distanța care nu exista era, de fapt, mult prea mare."

Pe fundalul războiului israelo-palestinian, care izbucnește în urma unui cutremur de amploare în Israel, în familia Bloch are loc războiul de distrugere ale iubiri, căsniciei și familiei.
M-au impresionat enorm fiii celor doi soți. Poate și din motiv că sunt și eu mamă de băieți, iar atunci când citesc despre viața emoțională a băieților devin cumva mai mamă, dacă pot să zic așa, o mamă care nu doar știe să accepte, dar și să înțeleagă. Distanța dintre adulți și copii se conturează din motiv că adulții uită că au fost copii.
Cei trei fii știu că urmează inevitabil o despărțire și încearcă s-o împiedice cumva, dar ceea ce nu pot să împiedice e tristețea care le invadează sufletele și sentimentul de ruptură, care doare.

M-am regăsit în Julia, personajul feminin al cărții, mama care-și iubește copiii la fel cum respiră, dar și femeia care a obosit, care are nevoie de libertate și spațiu și mama, care se simte vinovată că are astfel de gânduri. Câte femei pot fi o singură femeie.
"Niciodată nu știa cum să se descurce cu sentimentul de a vrea ceva mai mult pentru ea însăși: timp, spațiu, liniște."

Tema familiei nu e o temă originală în literatură, s-au cam spus toate ce se spun, relevant e modul în care se spune, iar Jonathan Safran Foer face diferență, la fel ca și Jonathan Franzen. Scrie autentic, conturează personaje reale, cu frici și temeri, cu gânduri nerostite și nevoi neîmplinite. Iată-mă devine mai mult decât o radiografie a unei despărțiri, devine o experiență de viață, o scenă a vieții, Iată-mă e despre oameni, iar în primul rând, despre noi înșine, despre sentimentele și distanțele pe care le simțim în interiorul nostru și modul în care gestionăm aceste distanțe.

"Între oricare două ființe există o distanță unică, de netraversat, un sanctuar de nepătruns. Uneori, el ia forma singurătății. Alteori, ia forma dragostei."

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".