Taniușa

    Omul se plimbă prin viață,
    Omul aleargă de la start la finișul de care nu se bucură, de fapt, niciodată
    Pentru că îi apare în fața ochilor, sclipitor, un alt finiș
   Și începe din nou să alerge
   Intră în competiție cu ceilalți, iar
   Pe sine se lasă deoparte
   Uitat de iubire, alinare și tihnă
   Doar Dumnezeu, cu mâna sa caldă și lecuitoare
   Îl mângâie noaptea în vise sau ziua, în timpul unei mici cedări,
   Dar omul e ambițios
   Și nu cedează, el doar aleargă
   Risipindu-se în nori de praf visurile și credința din sufletu-i blând.
   Se oprește pentru o clipă și lansează în cer un zmeu din promisiuni
  Să iubească, să spere, să creadă, să zâmbească, să nu-i pese.
  Pentru că e ca la monede
  Două părți,
  Întuneric și lumină, iar întunericul
  Nu mai sperie atunci când în ochi luminează speranța și iubirea.
 Pur și simplu, fără motiv.
 La fel cum Dumnezeu iubește omul fără motiv
 Și totuși pentru o mie de motive.
 Mângâie capul omului, îl ia în brațe, iar în suflet îi sădește florile speranței.
  Pentru o clipă, omul e aproape sigur că viața e mai mult decât o competiție,
  Viața e iubire, zâmbet și credință
  Și are o mie de motive
  Să fie viață!
  Să transforme o clipă într-o viață!