Feminitatea și curajul de a sări gardul stereotipurilor

       În ajun de 8  martie, am participat la un training despre feminitate. Îmi place tare mult acest subiect, încerc să-mi dau voie să fiu femeia aceea care trăiește în mine și să mă bucur de călătoria mea interioară. Chiar dacă pe parcursul drumului, stațiile la care mă opresc nu sunt întotdeauna desenate într-un cadru romantic.

      Mi-a plăcut foarte mult îndemnul trainerului, o femeie pe care atunci am cunoscut-o și care mi s-a părut foarte luminoasă și înțeleaptă, de a fi cine suntem cu adevărat, de a învăța să fim seducătoare, uneori egoiste, atunci când trebuie rele, consecvente, schimbătoare. Să nu ne fie frică să fim. 

Să sărim gardul stereotipurilor noastre.

Și atunci mi-am amintit de mine când încă nu eram păzită de acești prădători ai psihicului meu.

Era o seară de vară. Să fi avut vreo 13 ani. Părinții mei erau plecați la o nuntă. Eu cu sora mea și cu o prietenă, am scos dintr-un dulap tricourile cu franjuri, pe care le meșterisem câteva zile înainte, ne-am pus în urechi cercei lungi și gălăgioși cu clips, ne-am machiat și am început să colindăm străzile din vecinătate. Eu mă simțeam atât de frumoasă, puternică, încrezută în mine. Pășeam curajos, țineam spatele drept, pieptul în față. 

Peste câteva zile, părinții noștri au aflat și ne-au certat și atunci încrederea mea s-a amestecat cu rușinea că nu am procedat corect și-am devenit nestatornică, nedeterminată, imprecisă în fața alegerilor. 

Apoi mi-am amintit că îmi plăcea să dansez în fața oglinzii. Îmi unduiam mlădios trupul și mi se părea că dansez foarte frumos. Când auzul meu a fost ticsit cu informații că așa ceva fac doar fetele "rele", nu m-am mai simțit niciodată bine la discotecă. Îmi era rușine pentru orice mișcare a trupului meu și n-am mai putut să dansez de-atunci. Să dansez nu însemna să mă mișc de pe un picior pe altul.

Am închis-o într-o temniță adâncă pe femeia din mine. 

Nu i-am lăsat aer nici să respire. A supraviețuit. Nu știu cum, pentru că am renegat-o de-atâtea ori, m-am lepădat de ea, am urât-o. Și ea a ales să rămână totuși cu mine. Pentru că sunt parte din ea. Pentru că pasiunea ei a rămas tot timpul în sufletul meu. Pasiunea pentru scris. Pentru cărți. Pentru nou. Pentru dans.
         Să învățăm să fim noi înșine înseamnă să fim bune, conștiente, sincere, luminoase, calde, dar totodată să învățăm să fim uneori egoiste, prostuțe, sexy, autoritare, ferme etc.
Când am scris pe foaie că vreau să învăț să fiu seducătoare, fata bună din mine a început să plângă pentru că a fost invadată de atâtea șabloane, iar temnița în care se afla cealaltă jumătate a ființei mele a început să se dărâme. Ne-am îmbrățișat. Eu flămândă de ea. Ea cu dor de mine.
Ne așteaptă o călătorie lungă împreună.
...și după această îmbrățișare care a durat poate o clipă, poate o viață, fata cea bună din mine mi-a spus fii, doar o viață ai, fii cum vrei!!! 

Sursa foto Pixabay