Ce se întâmplă cu nervii unei mame obosite?

         Dimineață la ora 8 și 4 minute am auzit primul bună dimineața în felul următor: "unde e avionul pe care l-am făcut aseară din legoooo? Unde eee? Mamaaaaa!!!"
       Fără ocolișuri, vă spun drept că acest început mi-a afectat grav dispoziția. Mai ales că am dormit puțin pentru că am citit mult. M-am ridicat din pat cu ochii de culoarea focului și pași grei de soldat. Am deschis sertarul patului și i-am zis: "oare cine aseară l-a pus aici?" și am păstrat pe chip tonul întrebării. 
"Mi-i foame, nu vreau brânză, vreau cereale, nu avem cereale, avem lapte, poate fac un terci, nu! vreau pâine cu ou, ceaiul e prea fierbinte...."
Offf, ce faci sâmbătă cu mine????
După dejun, toată lumea cu dispoziție, toți veseli și afectuoși, toți trei au ieșit din bucătărie cu fețele luminoase și burțile pline.
Numai eu am rămas la bucătărie. Eu și chiuveta plină cu vesela nespălată de aseară. 
Am luat cana cu cafea și m-am apropiat de geam. Priveam zăpada și simțeam un nod în gât. Am obosit de treburi, de gălăgie, de nervii care se adună câte-un pic în fiecare zi și ies înapoi în cel mai urât mod. 
Știu cum e, am perioade când mă simt așa. Trece, dar nu știu dacă trece de tot sau doar se face crustă pe buba puroiată. Și apoi iar se sparge crusta și tot așa mai departe.


Propun să mergem la săniuș în parc. Toți ai casei cad de acord, dar e mai greu să le urnesc trupurile decât să obțin acordul verbal. 
Pregătesc hainele și dau startul îmbrăcării. Evident că nimeni nu vrea să danseze pe muzica mea. Nervii mei sunt bucuroși că se pot manifesta și strig la ei, la copii. Ieșim în sfârșit din casă. Soțul trage cum poate de sanie, pentru că se merge greu pe drum, dar la deal e nasol de tot. Mie mi-i frig, lui îi cald, cei doi cavaleri au zâmbetul până la urechi. Ei îs pe sanie. 
Am ajuns în parc. Nervii mei parcă se făcuseră mai mici sau poate-au înghețat și ei și stau zgribuliți acolo, într-un colț al creierului limbic. 
Și începe distracția!!! Îngeri pe zăpadă, tragem de sanie pe rând, cappuccino fierbinte, pân'la genunchi în troiene, râsete și bulgăreală, mănuși ude și picioare obosite.
Pe drum spre casă oprim la magazin și în timp ce achitam pentru pâine s-au trezit prietenii mei din creierul limbic. Nu, nu erau supărați. Erau ademeniți de coșulețele cu ciocolată, pe care n-am fost deloc împotrivă să le iau.
Am ajuns acasă, am mâncat, fără capricii, ceea ce rămăsese de la cină și ne-am aruncat în paturile primitoare și calde. 
M-am ridicat din pat după vreo jumate de oră, mi-am făcut ceai și am devorat coșulețele colorate care mi-au colorat definitiv dispoziția mea cenușie.

       Să fiu părinte e foarte greu, dar învăț să accept că nu perfecțiunea mă definește să fiu mamă bună și blândă în același timp cu mine, ci imperfecțiunile mele, greșelile zilnice și doza de nebunie din care învăț cine sunt. Și sunt în totalitate de acord cu ceea ce spune Shefali Tsabary: "Copiii noștri învață să își gestioneze emoțiile observându-ne pe noi în perioadele de stres. Fiecare zi permite nenumărate oportunități de a servi drept model care se simte în largul său cu imperfecțiunile sale. Asta înseamnă să ne acceptăm rănile, potențialul de a greși și faptul că - oricât de conștienți ne-am imagina noi că suntem - operăm din prisma unei oarecare doze de inconștiență."
Revin mereu la cartea lui Shefali Tsabary "Părintele conștient" pentru că găsesc înțelegere, compasiune și ajutor.
Iar acum mă duc să mă întâlnesc cu chiuveta plină cu vase, adică la o ședință de terapie!😉
Mi-am îmbrățișat copiii și le-am spus că m-am simțit foarte obosită dimineață și că am strigat la ei fără să vreau și că mă doare că am strigat. Ei m-au îmbrățișat și mi-au spus că nu se pot supăra pe mama lor bună și m-au scăldat în zâmbetele lor.
Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Dragă femeie