O poveste magică din bucătăria noastră
Pregătesc cina în bucătăria noastră mică cu perdelele portocalii.
Mi-a fost greu să mă acomodez într-o bucătărie mică. La noi acasă bucătăria era mare, cu două ferestre, chiuvetă, aragaz, frigider, masă, scaune și mai rămânea loc să faci o horă.
Cu timpul m-am îndrăgostit de această bucătărie mică, cu mobila de culoarea cafelei cu mult lapte, cu un perete cu tapetul asemănător cu notele unui muzician, cu perdelele portocalii și cu o măsuță mică, fix pentru patru persoane. Îmi place să-mi beau aici cafeaua și să scriu la această masă.
Dar în seara aceasta pregătesc cina. De obicei, toată lumea e în așteptarea "când va fi gata?". Mi se pare straniu că nu aud nici măcar o dată această întrebare, iar mâncarea e aproape gata.
Tiptil merg spre camera lor, se joacă toți trei pe covor. Tatăl lor le povestește ceva despre corăbii și pirați, iar ei ascultă entuziasmați.
Mă întorc înapoi în bucătărie. Opresc aragazul și aranjez masa. La un moment dat aud râsete colorate toată casa. Intrigată și bucuroasă, merg la ei. Ei au construit din lego o insulă a piraților și câteva corăbii minunate, pe care eu nu mă pricep să le fac. Nu am avut niciodată lego și când mă apuc să fac împreună cu ei, îmi ies niște chestii de zici că-s nu-știu-cum-să-le-numesc. Nici cu ajutorul instrucției nu-mi iese modelul.
Și ei se joacă de-a pirații, de fapt mai mult tatăl lor, iar ei sunt mega bucuroși de schimbările de rol și voce ale omului meu. Mă uit la el fix ca o pisică la un șoarece.
Cu mândrie și recunoștință că e al meu. Și tatăl lor. Și-n acest moment se colorează toate supărările dintre noi, iar relațiile noastre devin mai trainice. Și totul stă în timpul petrecut împreună ❤️
El își joacă rolurile mai departe, ei râd cu gura până la urechi, dansând de pe-un picior pe altul. Semn că vor la baie de la atâta râs.
Le admir munca și îi felicit pentru construcțiile din lego și pentru timpul frumos pe care-l petrec împreună.
Ne așezăm în jurul mesei. Cei mici încă continuă să se amuze pe seama jocului de-a pirații și se uită la tatăl lor într-un fel care știu ce înseamnă. În seara aceasta s-au îndrăgostit de zece ori mai tare în tatăl lor, eroul lor.
Iată de ce îmi place bucătăria. Nu e modernă, tapițeria scaunelor se deteriorează câte-un pic, perdelele au câteva pete care nu se mai spală, dar pereții sunt atât de calzi, în ciuda frigului de afară, pentru că știu multe povești minunate. Poveștile noastre simple, pe care le țesem zi de zi. Uneori cu zahăr, alteori cu sare.
Sursa foto Pixabay
Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită
Mi-a fost greu să mă acomodez într-o bucătărie mică. La noi acasă bucătăria era mare, cu două ferestre, chiuvetă, aragaz, frigider, masă, scaune și mai rămânea loc să faci o horă.
Cu timpul m-am îndrăgostit de această bucătărie mică, cu mobila de culoarea cafelei cu mult lapte, cu un perete cu tapetul asemănător cu notele unui muzician, cu perdelele portocalii și cu o măsuță mică, fix pentru patru persoane. Îmi place să-mi beau aici cafeaua și să scriu la această masă.
Dar în seara aceasta pregătesc cina. De obicei, toată lumea e în așteptarea "când va fi gata?". Mi se pare straniu că nu aud nici măcar o dată această întrebare, iar mâncarea e aproape gata.
Tiptil merg spre camera lor, se joacă toți trei pe covor. Tatăl lor le povestește ceva despre corăbii și pirați, iar ei ascultă entuziasmați.
Mă întorc înapoi în bucătărie. Opresc aragazul și aranjez masa. La un moment dat aud râsete colorate toată casa. Intrigată și bucuroasă, merg la ei. Ei au construit din lego o insulă a piraților și câteva corăbii minunate, pe care eu nu mă pricep să le fac. Nu am avut niciodată lego și când mă apuc să fac împreună cu ei, îmi ies niște chestii de zici că-s nu-știu-cum-să-le-numesc. Nici cu ajutorul instrucției nu-mi iese modelul.
Și ei se joacă de-a pirații, de fapt mai mult tatăl lor, iar ei sunt mega bucuroși de schimbările de rol și voce ale omului meu. Mă uit la el fix ca o pisică la un șoarece.
Cu mândrie și recunoștință că e al meu. Și tatăl lor. Și-n acest moment se colorează toate supărările dintre noi, iar relațiile noastre devin mai trainice. Și totul stă în timpul petrecut împreună ❤️
El își joacă rolurile mai departe, ei râd cu gura până la urechi, dansând de pe-un picior pe altul. Semn că vor la baie de la atâta râs.
Le admir munca și îi felicit pentru construcțiile din lego și pentru timpul frumos pe care-l petrec împreună.
Ne așezăm în jurul mesei. Cei mici încă continuă să se amuze pe seama jocului de-a pirații și se uită la tatăl lor într-un fel care știu ce înseamnă. În seara aceasta s-au îndrăgostit de zece ori mai tare în tatăl lor, eroul lor.
Iată de ce îmi place bucătăria. Nu e modernă, tapițeria scaunelor se deteriorează câte-un pic, perdelele au câteva pete care nu se mai spală, dar pereții sunt atât de calzi, în ciuda frigului de afară, pentru că știu multe povești minunate. Poveștile noastre simple, pe care le țesem zi de zi. Uneori cu zahăr, alteori cu sare.
Sursa foto Pixabay
Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită
Comentarii
Trimiteți un comentariu