Cea mai bună mamă de pe toată planeta

-
    Mama a avut o copilărie grea. Când a avut șapte ani, a rămas fără mamă, iar acea durere e ca o mantie care-i îmbracă sufletul pe dinăuntru. Dar mama a lăsat totuși, nici ea nu știe exact în ce moment, să se transforme durerea aceea chinuitoare în dor. Dorul fără margini, fără formă, doar brodat cu iubire, i-a dăruit mamei speranța.
     La șapte ani s-a transformat din sora fraților mai mici în mama lor. I-a dus în brațe, le-a alinat plânsul, i-a dus la grădiniță, le-a pregătit mâncare și i-a iubit fără frontiere. Și îi iubește fără frontiere.
Pentru că n-a avut timp să fie copil, să-și trăiască copilăria, n-a avut timp nici să viseze. Dar într-o zi și-a dorit o păpușă-bebeluș cu care să se joace. Pe de-o parte, să continue să fie mamă, pe de altă parte, să-și aline dorul de mama.

Timp de șapte ani mama și-a țesut doar un singur vis: păpușa-bebeluș, de dimensiunea unei palme.
Îmi închipui că a pierdut acel vis prin colțurile casei părintești și n-a mai îndrăznit să-și croiască altele de teama pierderii. Oricum, ce-a avut mai drag pierduse deja.
În clasa a noua, la sărbătoarea de anul nou de la școală, mama a primit o păpușă-bebeluș. L-a luat acasă și când toate luminile s-au stins, iar pe geam licărea raza lunii, mama și-a privit visul îndeplinit și și-a zis că e prea mare pentru acest vis mic.
Când mama mi-a povestit întâmplarea, mi-a spus să nu încetez niciodată să visez. Să nu mă limitez doar la unul singur.
Și niciodată n-am încetat să visez. Și-mi încurajez copiii să viseze și ei. Ieri, când băieții se uitau la desene animate, mi-au arătat o parcare imensă și mi-au zis c-o vor. De parcă n-ar avea destule, m-am gândit. Și fix când să le zic și lor la ce mă gândesc, mi-am amintit de povestea mamei mele. Și le-am spus: "e foarte frumoasă, mare și colorată. Transformați imaginea ei în vis". "Și o să se împlinească?", mă întreabă ei super-mega-tare-entuziasmați. "În viață totul e posibil. Important să nu încetați să credeți."
Și mi-au zâmbit. Poate ei au crezut că noi o să cumpărăm într-o zi acea parcare, dar eu i-am lăsat să viseze.
     Schilodită de atâtea pierderi, speranța din sufletul mamei a reînviat în fiecare zi de când a devenit mamă! De patru ori mamă. Cea mai bună mamă!!!❤️❤️❤️

Sursa foto Pixabay

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Povestea unei fantome!

-
Imagine
       Moro şi Muro sunt doi ursuleţi mici, care locuiesc ĩntr-o pãdure luminoasã, ĩmpreunã cu pãrinţii. Ei se joacã foarte mult ĩmpreunã. Se caţãrã unul peste altul, se rostogolesc, sar peste buturugile din curte. Cã-i noapte, cã-i zi, se joacã cu mult entuziasm. De la o vreme, mama ursoaicã a observat cã puii ei intrã ĩn bârlog de ĩndatã ce se ĩntunecã. Numa' de curând, nu ştia cum sã-i ĩnduplece sã intre ĩn casã, seara, la culcare. I s-a pãrut şi straniu cã ĩi spun ei sã treacã ea prima ĩn camerã şi sã aprindã lumina.        Ĩntr-o zi i-a vãzut jucându-se de-a fantomele. Şi-au pus pe cap câte un prosop şi alergau prin curte. A lãsat borcanele cu miere, pe care le pregãtea pentru iarnã, şi le-a urmãrit jocul. A observat cã se jucau de-a fantomele, dar fiecare dintre ei ĩşi dorea sã joace rolul fantomei, nicidecum rolul celui speriat de fantome. Se ţinea cu mâna la gurã sã nu-i iasã cuvintele la care se gãndea. Nicidecum nu trebuia s...
Citiți mai multe

Un copil pedepsit nu este doar un copil pedepsit!

-
Imagine
Pedeapsa care m-a durut cel mai cel mai tare a fost şi este retragerea atenţiei,iubirii,prieteniei. Un spate ĩntors. "Fugi din ochii mei sã nu te vãd!" ĩmi spunea mama la supãrare. N-am fost un copil bãtut sau aşezat la ungher,am fost un copil care simţea fricã din cuvinte. Şi mã durea cumplit. Mi se pãrea cã sunt cea mai rea fetiţã dintre toate. Simţeam cumva cã pe mine şi pe mama ne lega ĩn special buna ei dispoziţie. Simţeam cã sunt iubitã atunci când ĩşi trecea mâinile prin pãrul meu,când stãteam ĩn poala ei,iar ea-mi povestea ce dor ĩi era de mama ei,care murise când mama avea şapte ani. Nici mamei mele nu i-a fost uşor,am trãit greu,patru copii,construia casa cot la cot cu tata. Sã nu se ĩnţeleagã cumva cã am ceva cu mama. Absolut nici un resentiment. E cea mai grozavã mamã. Emoţional,am fost mai bogaţi ca alţii))) Când se supãra pe noi,ţipa şi ne spuna sã dispãrem din faţa ei. Şi-atunci simţeam o prãpastie ĩntre noi. Frica de a supravieţui fãrã iubirea mamei era cea...
Citiți mai multe

Copiii noştri sunt cei care ne schimbã😍😍😍

-
Imagine
Acum doi ani eram tare epuizatã,stoarsã de rãbdare,de putere,de calm. Socializam foarte puţin cu lumea dincolo de uşa casei mele. Unica mea socializare erau copiii. Cu omu' meu abia apucam sã ne mai spunem ceva. Noaptea,dupã ce adormeau copiii,ne cãdeau pleoapele peste ochi fix la ĩnceputul discuţiei. Viaţa sexualã se-mprietenise cu ursul şi intrã ĩn hibernare😀. Copiii aveau puţin peste un an. Mã simţeam atât de consumatã ĩncât peste iubirea mea se aşezau ţipetele,ofticurile zgomotoase,nemulţumirile verbale şi fizice,chiar şi bruscãrile😅. Ĩncepusem sã mã aprind de la orice,nici nu ştiam cã pot sã-mi aprind aşa paie-n cap. Dacã-n primul an de viaţã al copiilor ĩi mâncam iubindu-i,mã dãruiam trup şi suflet,eram geloasã când ĩi luau alţi adulţi ĩn braţe...atunci devenisem o paranoicã,plinã de istericale,ĩmi venea sã mã-ncalţ şi sã fug unde mã duc ochii. Ce sã mai,eram gata sã mã duc şi desculţã))) Dupã aproximativ o jumãtate de an,m-am uitat altfel la mine,mi-am zis cã tre' s...
Citiți mai multe