"Dulcele bar" - locul unde dezamăgirea se transformă câte-un pic în speranță

         Am citit pe nerăsuflate cele aproape 600 de pagini în 3 nopți. Este o carte genială, o împletire dulce de tristețe, iubire, umor și transformare.

Am auzit numai de bine despre carte, dar nu mi-am închipuit că poate să fie chiar atât de bună și savuroasă.

      Este o carte de memorii, un bildungsroman al maturizării și transformării eroului. 

"Fiecare avem un loc sfânt, un refugiu, unde inima ne este mai curată, mintea mai limpede, unde ne simțim mai aproape de Dumnezeu, sau de dragoste, sau de adevăr, sau de orice am venera. La bine și la rău, locul meu sfânt era barul lui Steve."

Începutul cărții ni-l prezintă pe J.R. la vârsta de 7 ani care locuia împreună cu mama în casa bunicului său, alături de bunicul, bunica, frații adulți ai ai mamei și cinci fiice și un fiu al mătușii sale. 

Mama lui J.R. ar fi plecat bucuroasă împreună cu fiul său din casa bunicului, dar pentru că câștiga foarte puțini bani nu aveau unde să plece în altă parte.

"Cel mai rău lucru din casa bunicului era gălăgia, un zgomot neîntrerupt format din blesteme și țipete, și certuri, și unchiul Charlie urlând că încearcă să doarmă și mătușa Ruth țipând la cei șase copii ai ei cu vocea înnebunitoare a unui pescăruș."

J.R. crește fără tată și acest gol din sufletul său îl îndreaptă mereu spre companii de bărbați: "La un moment dat, barul însuși a devenit tatăl meu, cu cele câteva zeci de bărbați îmbinați pentru a da naștere unui imens ochi masculin ce mă privea peste umăr, îmi oferea alternativa necesară la mama mea, acel cromozom Y pentru X-ul ei."

Tatăl lui J.R. lucrează dj la radio astfel încât, copilăria lui este marcată de vocea minunată a tatălui său și dacă citești printre rânduri despre nerăbdarea fiului în așteptarea Vocii descoperi un val de tristețe și suferință, un dor imens de tată și nevoia de a-l avea alături.

"Oricât de apropiat eram de mama, lipsa unui bărbat din viețile noastre îl făcea pe fiecare dintre noi să se simtă, din când în când, singur. Uneori mă simțeam atât de singur, încât îmi doream să fi existat un cuvânt mai mare, mai lung pentru singur."

J.R. este fascinant de cărți, cuvinte și scriitură, ajunge să învețe la universitatea Yale, dar este legat de barul formării lui, de Dickens, care ulterior s-a numit Publicans. 

Cartea ne prezintă o relație plină de afecțiune dintre mamă și fiu, relație care-l ajută pe J.R. în cele mai grele momente. Am îndrăgit-o pe mama lui și simt o admirație specială pentru această femeie care a fost pusă de multe ori în fața provocărilor vieții, dar nu a lăsat nicio secundă să se destrame relația cu unicul ei fiu. 

În spatele lui J.R. este mama lui care l-a acceptat, l-a susținut și a crezut mereu în el. Atunci când J.R. a absolvit Yale, mama lui a vrut să-i cumpere un inel de acolo, ca amintire a faptului că a fost student. J. R. a cumpărat inelul, dar a ales unul femeiesc. "I-am spus mamei că nu aș fi ajuns la Yale fără ea și cu siguranță nu aș fi absolvit fără ea. -În ceea ce mă privește, am spus, și tu ai absolvit azi Yale. Și îți trebuie o dovadă. O dovadă scânteietoare. Ochii i s-au umplut de lacrimi și a încercat să vorbească, dar cuvintele i s-au oprit în gât."

În continuare se povestește despre încercările lui J.R. de a ajunge la New York Times, despre munca pe care o depune acolo, despre serile petrecute până noaptea târziu în barul iubit, despre greșelile pe care le face, despre iubirea pentru Sydney și despre toate experiențele care transformă puștiul de 7 ani într-un scriitor excepțional. Moehringer e cel care l-a ajutat pe Agassi să-și scrie biografia "Open", carte pe care urmează să o citesc.

"Am căutat și am tânjit atât de mult după secretul care să mă facă un bărbat bun, când tot ce trebuia să fac era să urmez exemplul unei femei foarte bune."

 Am admirat la mama scriitorului, curajul de a-și lăsa fiul liber în fața vieții, în fața dezamăgirilor: "Mai presus de toate, când rătăceam calea, ea era farul meu, cea care mă chema înapoi la cuvinte, la cuvintele simple. Când am scris această carte, ca și atunci când am venit pe lume, marele meu noroc a fost să o am pe ea ca sursă primară."

Când J.R. avea 10-11 ani, s-a mutat împreună cu mama sa în Arizona, departe de casa bunicului, iar în vacanțe mama îl lăsă pe J.R. să se întoarcă acasă, la unchiul său, la vărul său, la barul său. Cu inima strânsă, sugrumată de frica despărțirii, ea îi dădea voie să învețe să fie bărbat.

Cartea este o dedicație mamei lui, semn ce impact major au relațiile bazate pe iubire și înțelegere asupra copiilor.

Descopeream, cu fiecare filă, un destin omenesc și, mai presus de toate, un curaj de a îmbrățișa tot ce-ți oferă viața. 

Cartea o recomand din tot sufletul, e absolut MINUNATĂ!!!
Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită