Plinul din afară, golul dinăuntru
La fiecare sărbătoare, mama scotea din casa cea mare un teanc de farfurii "oficiale", linguri, pahare, ulcioare - toate pentru oaspeți. Aceste oficialități erau de fapt niște obiecte obișnuite, adică nu erau cine știe ce scumpe sau din cristal, unele mama le cumpăra, altele le adunam de la Paștele blajinilor, dar aveam și seturi întregi pe care le primeam cadou.
După cinele festive, spălam și ștergeam toată zestrea și-o depozitam înapoi în "stencă", ca să ne bucure ochii de fiecare dată când intram în casa cea mare.
În spatele casei, tata a construit niște cămăruțe pentru animale și toate acele cămăruțe erau ticsite cu fel de fel de lucruri inutile, de care eram convinși că vor deveni importante în anumite momente. Multe dintre ele așa și nu au devenit importante. Au rămas la fel de inutile doar că mai putrezite, mai plouate, mai deteriorate, dar și în aceste condiții ofereau convingerea că neapărat vor fi utile, la un moment dat.
Când au apărut primele second-hand-uri, știute sub denumirea de "gumanitarcă", am început să cumpărăm tot ceea ce costa aproape nimic. Apoi, mama a început să tot primească haine de la prietenele ei plecate peste hotare sau care-și aveau copiii peste hotare și trimiteau haine cu sacul. Nu prea conta mărimea, culoarea, modelul - important era să umplu acele goluri din copilărie marcate de lipsa hainelor. Am ajuns să adun atât de multe haine încât nu se ținea ușa închisă la dulap. Și nici nu aveam ce să port, cred că asta e una dintre lecțiile importante oferite de doamna ironie - mai mult nu înseamnă mai bine!
Când m-am mutat în casa soțului meu, am rămas perplexă de felul în care era amenajată.
Mâncam zilnic din aceleași farfurii din care mâncau și oaspeții la sărbători, dimineața îmi sorbeam cafeaua dintr-o ceșcuță fină, din porțelan delicat, cu trandafiri roșii și farfurioară, seara beam vin din paharele de cristal, chiar dacă nu era nici o sărbătoare.
Pe pervazurile albe erau lumânări, pe canapele erau câteva perne mici, frumos aranjate și aproape peste tot în casă erau flori, flori vii, care umpleau casa cu aroma lor și cărți ale marilor clasici, elegant copertate și aranjate după culoare.
Toată această priveliște mi-a izbit în minte diferența dintre sat și oraș. Știam undeva în sinea mea că poate aveam să mă îmbrac mai bine, aveam să fac băi cu spumă și măști antirid în fiecare sâmbătă, dar oricum aveam să rămân întotdeauna o fată simplă, o fată care a mers cu rândul cu vacile, o fată, care-n diminețile cu rouă de vară, se ducea cu mama ei la prășit. Și mi-a fost dintr-o dată rușine pentru cine sunt. A fost momentul în care am început să mă prefac. Atât de bine încât începeam să cred și eu. Atât de bine încât mă înstrăinam de fetița naivă și fericită care eram. Aveam cât de curând să învăț o nouă lecție - valoroși ne face curajul de a fi cine suntem cu adevărat! E o lecție care mi-a luat mulți ani, dar care-și merită tot efortul. Absolut!
La câțiva ani, când băieții au făcut primul anișor și primii pași, mama mea soacră și-a făcut aripi spre cer.
Pernuțelor mici de pe canapele le-au luat locul vrafurile de haine, lângă lumânări s-au îngrămădit o mulțime de lucruri, unele trebuincioase, altele inutile, care-și așteptau ieșirea în scenă. Seturile de veselă pentru cafea le-am depozitat în dulapuri pentru a evita spargerea lor, iar decorul, odinioară minimalist, s-a transformat, rapid și din obișnuință, într-un decor arhi plin cu de toate. Atât de vraiște erau toate în casă, da! în mare parte pentru că așa e când ai copii, încât într-o dimineață am crezut că mă sufoc de la atât de mult.
Nu aveam cu cine să las copiii, astfel încât nu prea mă orientam spre soluție, cât pe problema în sine.
Într-o sâmbătă, în timp ce soțul ieșise cu băieții la plimbare, am făcut curățenie în debara. Am scos 5 (!) genți mari cu haine, lucruri, obiecte de care nu mai aveam nevoie. Pe unul dintre rafturi, am pus o vază cu flori decorative, pe care o găsisem, pe taburetul albastru am aranjat o față de masă roșie și dintr-o dată debaraua devenise un alt loc. Trei zile la rând deschideam ușa și admiram simplitatea. Un alt om devenisem și eu. O altă lecție trecea prin mine - mai puțin e mult mai bine, un loc aerisit îți aerisește și gândurile!
De-a lungul timpului am adunat o mulțime de jucării, din fel de fel de plastic ieftin, o mulțime de haine din care nu prea am ocazia să aleg ținute simple, fel de fel de cutiuțe, flacoane de la parfumuri de acum o sută de ani, reviste vechi și multe multe altele.
Și în aceste circumstanțe e foarte greu să faci curățenie, pentru că nu prea știi de unde să începi și unde să le pui.
Ultimul an n-am prea avut timp liber, dar acum că sunt în vacanță, dau nas în nas în fiecare clipă cu tot multul ăsta din casă. Mi-am propus ca în această vacanță să aduc stilul minimalist înapoi, cu minim investiții ( timpul și implicarea mea), astfel încât astăzi am adunat o pungă mare cu haine din dulapul copiilor. Acum merg la dulap, deschid ușa, văd hainele astea puține, aranjate și mi se face mai ușor pe suflet și în cap.
Stilul minimalist presupune existența minimă a lucrurilor de care ai nevoie și mi-am dat seama de o nouă regulă - avem nevoie de atât de puține lucruri încât nici nu ne dăm seama.
Știu că sărăcia și frica de a nu o trăi din nou ne fac să adunăm o mulțime de lucruri, care parcă strigă din dulap: e ok, noi suntem aici la nevoie, și asta ne liniștește cumva, dar nu e decât o iluzie. Și scriu aceste rânduri în timp ce mă uit în dulapul meu ticsit cu haine, din care port doar vreo cinci ținute.
Treptat, mama s-a debarasat de multe dintre lucrurile din casă și din jurul ei, chiar de dulapuri și divane vechi și știu că au durut-o mult acele despărțiri, pentru că fiecare obiect din casă presupune trudă și uneori poate chiar jertfire, dar mai știu că fiecare lucru plecat i-a adus o împlinire spirituală, un strop de liniște.
Tata a pus pe foc multe dintre ușile și ferestrele vechi adunate și odată cu ele au ars și multe griji.
E cert că nu putem și nici nu avem dreptul să ne eliberăm de acele lucruri care au valoare sentimentală. Poate că ele nu au niciun scop, dar nostalgia și amintirea lor sunt mai importante decât scopul în sine.
De asemenea, stilul minimalist implică și dezvoltarea personală.
Când avem atât de multe în exteriorul nostru, e greu să ne concentrăm pe interior, să găsim motivații interioare, iar atunci când scăpăm de motivațiile exterioare, începem să relaționăm cu noi înșine!
Îți dai seama cât de mult accent pui pe materialism și cât de puțin dezvolți frumusețea ta interioară, bogăția ta nesfârșită de speranță și creativitate! Pentru că e important să adunăm mai multă bunătate, speranță, iubire, empatie, înțelegere, amintiri, emoții, ceea ce ne înalță cu adevărat.
Sursa foto Pixabay
Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!
După cinele festive, spălam și ștergeam toată zestrea și-o depozitam înapoi în "stencă", ca să ne bucure ochii de fiecare dată când intram în casa cea mare.
În spatele casei, tata a construit niște cămăruțe pentru animale și toate acele cămăruțe erau ticsite cu fel de fel de lucruri inutile, de care eram convinși că vor deveni importante în anumite momente. Multe dintre ele așa și nu au devenit importante. Au rămas la fel de inutile doar că mai putrezite, mai plouate, mai deteriorate, dar și în aceste condiții ofereau convingerea că neapărat vor fi utile, la un moment dat.
Când au apărut primele second-hand-uri, știute sub denumirea de "gumanitarcă", am început să cumpărăm tot ceea ce costa aproape nimic. Apoi, mama a început să tot primească haine de la prietenele ei plecate peste hotare sau care-și aveau copiii peste hotare și trimiteau haine cu sacul. Nu prea conta mărimea, culoarea, modelul - important era să umplu acele goluri din copilărie marcate de lipsa hainelor. Am ajuns să adun atât de multe haine încât nu se ținea ușa închisă la dulap. Și nici nu aveam ce să port, cred că asta e una dintre lecțiile importante oferite de doamna ironie - mai mult nu înseamnă mai bine!
Când m-am mutat în casa soțului meu, am rămas perplexă de felul în care era amenajată.
Mâncam zilnic din aceleași farfurii din care mâncau și oaspeții la sărbători, dimineața îmi sorbeam cafeaua dintr-o ceșcuță fină, din porțelan delicat, cu trandafiri roșii și farfurioară, seara beam vin din paharele de cristal, chiar dacă nu era nici o sărbătoare.
Pe pervazurile albe erau lumânări, pe canapele erau câteva perne mici, frumos aranjate și aproape peste tot în casă erau flori, flori vii, care umpleau casa cu aroma lor și cărți ale marilor clasici, elegant copertate și aranjate după culoare.
Toată această priveliște mi-a izbit în minte diferența dintre sat și oraș. Știam undeva în sinea mea că poate aveam să mă îmbrac mai bine, aveam să fac băi cu spumă și măști antirid în fiecare sâmbătă, dar oricum aveam să rămân întotdeauna o fată simplă, o fată care a mers cu rândul cu vacile, o fată, care-n diminețile cu rouă de vară, se ducea cu mama ei la prășit. Și mi-a fost dintr-o dată rușine pentru cine sunt. A fost momentul în care am început să mă prefac. Atât de bine încât începeam să cred și eu. Atât de bine încât mă înstrăinam de fetița naivă și fericită care eram. Aveam cât de curând să învăț o nouă lecție - valoroși ne face curajul de a fi cine suntem cu adevărat! E o lecție care mi-a luat mulți ani, dar care-și merită tot efortul. Absolut!
La câțiva ani, când băieții au făcut primul anișor și primii pași, mama mea soacră și-a făcut aripi spre cer.
Pernuțelor mici de pe canapele le-au luat locul vrafurile de haine, lângă lumânări s-au îngrămădit o mulțime de lucruri, unele trebuincioase, altele inutile, care-și așteptau ieșirea în scenă. Seturile de veselă pentru cafea le-am depozitat în dulapuri pentru a evita spargerea lor, iar decorul, odinioară minimalist, s-a transformat, rapid și din obișnuință, într-un decor arhi plin cu de toate. Atât de vraiște erau toate în casă, da! în mare parte pentru că așa e când ai copii, încât într-o dimineață am crezut că mă sufoc de la atât de mult.
Nu aveam cu cine să las copiii, astfel încât nu prea mă orientam spre soluție, cât pe problema în sine.
Într-o sâmbătă, în timp ce soțul ieșise cu băieții la plimbare, am făcut curățenie în debara. Am scos 5 (!) genți mari cu haine, lucruri, obiecte de care nu mai aveam nevoie. Pe unul dintre rafturi, am pus o vază cu flori decorative, pe care o găsisem, pe taburetul albastru am aranjat o față de masă roșie și dintr-o dată debaraua devenise un alt loc. Trei zile la rând deschideam ușa și admiram simplitatea. Un alt om devenisem și eu. O altă lecție trecea prin mine - mai puțin e mult mai bine, un loc aerisit îți aerisește și gândurile!
De-a lungul timpului am adunat o mulțime de jucării, din fel de fel de plastic ieftin, o mulțime de haine din care nu prea am ocazia să aleg ținute simple, fel de fel de cutiuțe, flacoane de la parfumuri de acum o sută de ani, reviste vechi și multe multe altele.
Și în aceste circumstanțe e foarte greu să faci curățenie, pentru că nu prea știi de unde să începi și unde să le pui.
Ultimul an n-am prea avut timp liber, dar acum că sunt în vacanță, dau nas în nas în fiecare clipă cu tot multul ăsta din casă. Mi-am propus ca în această vacanță să aduc stilul minimalist înapoi, cu minim investiții ( timpul și implicarea mea), astfel încât astăzi am adunat o pungă mare cu haine din dulapul copiilor. Acum merg la dulap, deschid ușa, văd hainele astea puține, aranjate și mi se face mai ușor pe suflet și în cap.
Stilul minimalist presupune existența minimă a lucrurilor de care ai nevoie și mi-am dat seama de o nouă regulă - avem nevoie de atât de puține lucruri încât nici nu ne dăm seama.
Știu că sărăcia și frica de a nu o trăi din nou ne fac să adunăm o mulțime de lucruri, care parcă strigă din dulap: e ok, noi suntem aici la nevoie, și asta ne liniștește cumva, dar nu e decât o iluzie. Și scriu aceste rânduri în timp ce mă uit în dulapul meu ticsit cu haine, din care port doar vreo cinci ținute.
Treptat, mama s-a debarasat de multe dintre lucrurile din casă și din jurul ei, chiar de dulapuri și divane vechi și știu că au durut-o mult acele despărțiri, pentru că fiecare obiect din casă presupune trudă și uneori poate chiar jertfire, dar mai știu că fiecare lucru plecat i-a adus o împlinire spirituală, un strop de liniște.
Tata a pus pe foc multe dintre ușile și ferestrele vechi adunate și odată cu ele au ars și multe griji.
E cert că nu putem și nici nu avem dreptul să ne eliberăm de acele lucruri care au valoare sentimentală. Poate că ele nu au niciun scop, dar nostalgia și amintirea lor sunt mai importante decât scopul în sine.
De asemenea, stilul minimalist implică și dezvoltarea personală.
Când avem atât de multe în exteriorul nostru, e greu să ne concentrăm pe interior, să găsim motivații interioare, iar atunci când scăpăm de motivațiile exterioare, începem să relaționăm cu noi înșine!
Îți dai seama cât de mult accent pui pe materialism și cât de puțin dezvolți frumusețea ta interioară, bogăția ta nesfârșită de speranță și creativitate! Pentru că e important să adunăm mai multă bunătate, speranță, iubire, empatie, înțelegere, amintiri, emoții, ceea ce ne înalță cu adevărat.
Sursa foto Pixabay
Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!
Comentarii
Trimiteți un comentariu