Omu' are nevoie de cineva care să fie lângă el / Șoareci și oameni / John Steinbeck

 John Steinbeck este un scriitor clasic american, care a primit Premiul Nobel în anul 1962 pentru Literatură. Acum doi ani am citit "La răsărit de Eden" și mi-a plăcut foarte mult, recomand cartea cu drag. Am scris o recenzie a cărții pentru revista Belva și o poți citi aici. La răsărit de Eden este cartea cea mai îndrăgită de însuși autorul ei.

Steinbeck scrie despre greutățile vieții, despre tulburările sufletești, despre partea întunecată a caracterului uman și chiar dacă cărțile sale tratează teme generale, cum ar fi sensul vieții, relațiile dintre părinți și copii, zbuciumul sufletesc, prietenia, modul de expunere e viu și autentic.

Niciun personaj de-al lui Steinbeck nu trece prin filtre, nu se îmbracă în epitete și metafore, nu se chinuie să placă cititorului și, de multe ori, nu este scutit de tragediile vieții.

Șoareci și oameni a fost ecranizat în repetate rânduri, în rolurile principale avându-i pe John Malkovich și Gary Sinise.

 Este o poveste despre prietenie și destin, despre individualitatea fiecărui om în parte și despre nevoia de a avea mereu pe cineva alături, un tovarăș de viață.

Cartea spune povestea celor doi lucrători sezonieri, George Milton, un tânăr inteligent și inimos, și Lennie Small, un uriaș harnic, care suferă de o întârziere mentală, ceea ce îl face să semene cu un copil, în trup de adult.

De asemenea, această carte e și despre speranță și vise. Speranța unui viitor mai bun și visul că într-o zi viața celor două personaje va fi exact conform scenariului: "Am avea o căsuță și-o cameră numa' a noastră. C-o sobă mică de tuci și iarna am face foc în ea. (...) Și am ține și câțiva porumbei, ca să zboare-n juru' morii de vânt, așa cum am văzut io când eram copil."

 Cartea e și despre pierderea speranței și regăsirea forței interioare de a aprinde din nou flacăra speranței, de dragul prieteniei. 

Șirul de întâmplări neprevăzute provocate de naivitatea lui Lennie și neputința lui de a înțelege ce e bine și rău, conduce povestea într-un punct tragic, inevitabil.

...și uneori devotamentul față de un om înseamnă să-i hrănești iluziile, pentru că ele ar putea fi singura bucurie a vieții.

După ce am finisat cartea, am rămas cu niște sentimente amestecate, și abia după ce m-am detașat de pagini, de poveste, după ce toate cuvintele s-au așezat la locul lor, am înțeles esența ei și anume că destinul uman e aproape imprevizibil, iar ceea ce ne definește ca oameni e ceea ce înseamnă să fii stăpânul propriului destin.

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".