Emoții de mamă - fără filtre

Sunt unele dimineți în care mă trezesc mai obosită decât mă culc.

Sunt unele zile care nu se leagă deloc, zile în care mă cert cu copiii, cu soțul, cu mine. Zile, în care nu-mi ajung 30 de minute de singurătate. Vreau mai multă liniște, libertate, timp să stau cu nasu-n telefon și-n cărți. 

E drept că trec aceste zile și apare soarele, doar că fiecare emoție ascunsă forțat, de fiecare dată va naște furtuni mai mari, și voi răni mai mult data viitoare oamenii pe care-i iubesc de la inimioară până la toate planetele și înapoi. 

Și asta doare. Ecoul insultelor mele îl aud și ei, îl aud și eu. 

Uneori mă enervez pe agresivitatea lor, chiar dacă știu că agresivitatea e un fel de-a fi al bărbaților, dar mă scot din sărite certurile lor infinite, imitările lor intenționate, crizele lor de miorlăială.

 Și în ciuda zecilor de tehnici învățate să acționez, eu tot reacționez!

Cer iertare, pup, îmbrățișez, dar tot rămâne un nod în gât: vina. Vina că am strigat, că i-am comparat, că am continuat să vorbesc cu ei pe un ton orgolios, chiar și după ce s-a consumat fapta. Și ce fac eu cu ea? Că e al naibii de greu s-o văd cum mă-nsoțește pretutindeni. N-a prea mers nicio strategie de parenting, pentru că fiecare om este absolut individual și fiecare reacție e unică. 

M-a ajutat să ameliorez situațiile de învinovățire bunica lui Frederik Backman:

"Dacă nu poți să scapi de alea rele, măcar să-ndeși acolo cât mai multe bunicele."

Cu toții greșim, e pur omenesc să facem greșeli, cu toții ducem saci cu vină pe spete, dar putem să plusăm bilele albe și asta scade din intensitatea sentimentului de învinovățire. 

Copiii nu fac intenționat crize, au și ei zile mai ușoare și zile mai grele, la fel ca noi toți. Da, se bat intenționat, dar intenția e de natură instinctuală. Fiecare om are la bază instinctul primar de supraviețuire și iată că acest instinct îi face pe copii, asta se vede mai ales în familiile cu 2 sau mai mulți copii, să lupte pentru întâietate, putere, apreciere. Chiar dacă le zic eu că-i iubesc pe ambii la fel de mult. Natura are legile ei. 

În zilele mele mai grele încerc să-mi mut atenția de la chestiile care mă disperă la cele care mă fac fericită.

 Încerc să nu uit niciodată că e foarte ușor să demonstrezi unui copil iubirea atunci când el e super adorabil, dar, de fapt, adevărată iubire e cea care se manifestă în furtuni.

Cum aș putea eu să uit desenele lor pentru mine, pe care mi le aduc de la grădiniță. Desene cu flori și inimioare. Special pentru mama. Desene făcute cu tot sufletul lor pur și curat, care transmite iubire. 

Cum aș putea să uit că în timpul unei plimbări, unul din băieți mi-a zis "mama, dă-mi fața ta mai aproape, vreau să te pup!"

Cum să nu-mi crească inima dacă atunci când i-am întrebat ce vor să fie când vor crește, ei mi-au răspuns "muzician", "cred că vreau să mă plimb". Cât de fericită și plină de recunoștință sunt că am avut puterea să le transmit că libertatea e una dintre cele mai importante valori. Că muzica, aerul, natura sunt surse inegalabile de libertate!

Noi, adulții, uităm adesea că iubirea se simte, se trăiește, vibrează și mai puțin se vorbește.

 Copiii știu acest lucru și ei asta fac atunci când ne sar bucuroși în brațe, când vor să ne spună un secret la ureche, când desenează pentru noi flori, când ne îmbrățișează mai strâns dimineața când pleacă la grădiniță, atunci când ne văd seara la ușa grupei și ne oferă un zâmbet mare cât globul. 

Cred că asta e important să ținem minte. Vor mai fi multe zile în care mă voi trezi dimineața mai obosită decât ieri, dar le vom depăși împreună. Uneori cu flori și inimioare, alteori cu lacrimi și limite. 

Vor continua să se certe, să nu poată împărți aceleași jucării, se vor mușca și se vor împinge, voi continua să cred uneori că tot ce vreau e să-mi iau lumea-n cap și să plec de-acasă, dar nimic nu poate opri iubirea pe care le-o putem oferi. În orice situație. În orice circumstanțe. Cu fiecare zi, iubirea va aduce mai multă lumină și căldură în relațiile noastre.

 Iubirea și modul conștient de educare al copiilor nu sunt decât soluții eficiente prin care crește de fapt, părintele! Și atunci cu siguranță va fi mult mai ușor să ne creștem copiii chiar dacă tot greu ni se va părea!

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!