Forța interioară a omului este invincibilă în fața sorții /Omul în căutarea sensului vieții/ Viktor E. Frankl

    Mi-am trăit copilăria într-un sat frumos, care miroase a struguri și a mere văratice. Satul se află între două dealuri pitorești, iar casa bunicilor, cu prispă de lemn, se află pe ulița principală.

Copilăria mea a fost țesută cu poveștile bunicii mele. Povești despre război și despre durere. Povești despre șezători și dansuri. Povești despre copiii ei și roadele pământului.

Când am crescut mai mare, m-am gândit adesea la ororile războiului pe care bunica mi le spunea sub forma unor povești.

E o artă să poți vorbi despre suferință astfel încât să nu urli de durere, să nu înjuri, să nu plângi în hohote. E o artă de a trăi.

 Mult mai târziu mi-am dat seama cu adevărat ce a avut de îndurat fetița care împlinise șase ani când a început războiul. Fetița care a devenit bunica mea. Bunica mea curajoasă, care a suferit foamete și nedreptate, nu s-a gândit la moarte, poate pentru că era doar un copil, ci s-a gândit cum să supraviețuiască! Și a supraviețuit cu puterea rugăciunii și speranța binelui, slavă Domnului!
***
O carte despre supraviețuire, în primul rând, chiar și în cele mai dezumanizate condiții este "Omul în căutarea sensului vieții" de Viktor E. Frankl. Scriitorul acestei cărți a fost profesor de psihiatrie și neurologie la o Universitate medicală din Viena, care în timpul celui de-al doilea război mondial a fost închis timp de trei ani într-un lagăr de concentrare de la Auschwitz.

În prefața unei ediții mai vechi a acestei cărți (1992), (cartea a ajuns să numere aproape 100 de ediții doar în limba engleză), autorul povestește despre întâmplarea care l-a făcut să nu emigreze în America, cu viza pe care o primise de la Consulatul American de la Viena. El nu se putea hotărî să plece, nu-și putea lăsa părinții în fața sorții care-i aștepta. Șovăielile lui s-au terminat în ziua în care a găsit acasă o bucată de marmură, pe care tatăl său o găsise pe locul celei mai mari sinagogi din Viena și care era una din plăcile pe care erau scrise cele zece porunci. Când și-a întrebat tatăl ce semnifica litera ebraică de pe bucata de marmură, tatăl său i-a spus:
 "Cinstește pe tatăl și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești mulți ani pe pământ."
"Atunci am hotărât să rămân pe același pământ cu părinții mei și să pierd viza americană."
***
Cartea nu este o expunere a ororilor petrecute în lagăr, mai degrabă este o carte despre supraviețuire și despre căutarea sensului vieții în cele mai nefericite circumstanțe și transformarea lor într-o virtute a vieții. Oricum, este multă durere în paginile cărții. Pagini care spun povestea unor nedreptăți nelegiuite.

"Frankl se întreabă mai puțin de ce cei mai mulți oameni au murit, ci cum de au existat supraviețuitori?"

Adevărul e că omul poate să piardă orice, în afară de libertatea lui interioară, cea care-i definește alegerea propriului fel de a acționa sau reacționa. Doar forța interioară îl poate ridica pe om deasupra destinului, mai ales deasupra suferințelor. 
Astfel, libertatea interioară poate fi considerată o metodă de supraviețuire.

Frankl, în calitate de deținut, observă cum oamenii bogați sufletește, oamenii care se pot retrage oricând în sălașul lor interior, cei care-și ironizează propriile suferințe și continuă să iubească în ciuda oricăror circumstanțe sunt oamenii care au supraviețuit lagărelor. Foarte puțini oameni... care au mizat pe puterea lor lăuntrică.

"Încercarea de a dezvolta un simț al umorului și de a percepe lucrurile într-o lumină amuzantă e un truc pe măsură ce stăpânești arta de a trăi."
"Dar știam sigur un lucru - învățat bine până atunci: dragostea trece mult peste limitele fizice ale persoanei iubite. Sensul cel mai profund al ei stă în ființa spirituală, în sinele interior."

***
Cartea este una dintre cele mai bune cărți de psihologie, scrisă de un supraviețuitor al lagărelor naziste. Cartea este structurată în două părți, prima povestește experiența lagărului de concentrare, iar cea de-a doua - partea teoretică, care definește sensul, esența și principiile logoterapiei, care se concentrează pe sensul existenței umane.  Scopul suprem al vieții este sensul ei. Omul care oferă sens propriei vieți este un om liber interior, care face ce poate mai bine din orice situație.
Autorul îl citează pe Nietzsche, cuvintele căruia probabil că l-au însoțit în fiecare clipă în cei trei ani de lagăr, crematoriu, gazificare, foamete, ger și pierderea prietenilor și a oamenilor dragi: "Acela care are un de ce, va suporta orice cum."

De asemenea, autorul dezvoltă o teorie a compasiunii în căutarea sensului vieții, o teorie a empatiei, dacă pot să zic așa, și anume că "sensul vieții este să-i ajuți pe ceilalți să găsească propriul sens al vieții."
***
Bunica avea vreo cincizeci de ani când îmi povestea întâmplările prin care a trecut, semn că suferința rămâne veșnic să trăiască în sufletul celui rănit, dar viața-și continuă cursul în ciuda acestei suferințe. Datorită credinței și dorinței de a trăi.

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".