Magia e însăși viața!

      A fost odată ca niciodată o fetiță frumușică, cu două codițe, cu ochii de culoarea castanei, cu mâinile și picioarele subțiri și cu o lume interioară bogată, unde se adăpostea ori de câte ori evada din realitate. Uneori era Cenușăreasa, alteori frumoasa adormită sau chiar vrăjitoarea, în lumea ei putea fi oricine își dorea.
 În lumea reală, fetița era retrasă, timidă, vorbea doar dacă era întrebată și o speriau oamenii mari, care-i fluturau degetul arătător ori de câte ori ea greșea (a se citi învăța). 
     Cea mai grea perioadă a fost adolescența. Când îmi povestește despre acei ani, am impresia că a rămas încă acolo. Anii i-au fluturat câte-o băsmăluță albă la fiecare zi de naștere, dar poartă aceeași rochie, duce în spate aceleași stereotipuri și corpul ei dezvoltat nu se simte confortabil în rochia strâmtă și ponosită de vreme. 
Nu-i plăcea părul rar și creț, nasul, forma feței, pieptul mic, fața invadată de acnee, nici chiar numele său nu-i plăcea. Nu-i plăcea că se bâlbâia ori de câte ori spunea ceva; de fiecare dată când avea o haină nouă, voia să treacă neobservată pe lângă ceilalți ca să nu atragă atenția. 
Nu-i plăceau nici hainele pe care le purta...
În adolescență, ea evada des în lumea ei. Acolo era frumoasă, încântătoare, purta haine moderne și avea cea mai bună prietenă invizibilă, un înger din lumea cerească. Stăteau minute-n șir la taclale, iar când nu vorbeau, ea îi scria scrisori. 

A greșit uneori în alegerea prietenilor, iar alteori i-a trădat pe cei mai buni. A crezut în oameni vicleni, iar pe cei cinstiți i-a tratat cu neîncredere. S-a ars, de multe ori, din cauza propriilor convingeri. A confundat iubirea cu durerea. A adunat mai multe amintiri triste decât frumoase. N-a știut niciodată să gestioneze dezamăgirea, fie fugea, fie continua să se mintă, ceea ce de fapt era una și aceeași.  Și și-a spus întotdeauna că nu este frumoasă. Acesta era refrenul vieții. 
 Or, foarte puțini oameni își trăiesc propria viață și asta nu are legătură cu banii, condiția socială sau relațiile cu ceilalți. Are direct legătură cu sinele nostru. 
De cele mai multe ori, din nefericire,  suntem ceea ce cred ceilalți despre noi sau ceea ce credem noi înșine despre noi. 
Trecerea timpului e cel mai bun învățător. 
Și-a privit greșelile sub forma lecțiilor și asta este o victorie. Pentru oricine. Și-a umplut golurile cu speranțe și asta e la fel o victorie. Și cel mai important lucru pe care viața, anii, oamenii și experiența i l-au dăruit a fost definiția frumuseții. Prinși în tipare și standarde, avem impresia că frumusețea e 90-60-90 sau un teanc de haine, o valiză de cosmetice și multe altele. Când de fapt frumusețea e altceva, e forța care vine din interior, e armonia dintre lumea exterioară și cea interioară, e atitudinea față de sinele nostru, e grija pe care ne-o  purtăm, e bunătatea, iertarea, compasiunea, zâmbetul, iubirea, emoțiile, capacitatea de a vedea partea plină a paharului chiar și atunci când acesta este gol, recunoștința pentru ceea ce avem, abilitatea de a transforma un minus în plus, puterea de a vedea binele în oameni etc. 
Și această frumusețe se revarsă pe fețele noastre, pe trupurile noastre și chiar nu mai contează deloc că nu corespundem tiparelor. Important e să corespundem propriilor tipare. Să iubim viața. Să greșim, dar să învățăm ceva din asta. Să iertăm. Și poate cel mai important, să ne iertăm pentru anii când ne-am urât. Ura, indiferent de forma ei, distruge frumusețea. 

Ea a înțeles aceste lucruri și viața ei s-a schimbat, nu radical, nu totalmente, dar ea simte că s-a schimbat. Fugind în căutarea magiei, a înțeles că magia e însăși viața!
Petrece timp cu sine, se ascultă, se iartă, se iubește, se îmbrățișează. Învață să fie curajoasă și îndrăzneață. Nu întotdeauna îi reușește, dar știe că timpul e cel mai bun învățător. Visează să scrie cărți și în fiecare zi scrie câte puțin. Greșește în continuare, dar a învățat că aceste lucruri sunt umane. Știe că ea e și alb, e și negru, umbră și soare, zi și noapte, bucuroasă și tristă. 
      Își piaptănă părul cu grijă, își zâmbește în oglindă, are un ritual zilnic de îngrijire și primește cu plăcere și modestie complimentele și iubirea celor dragi. Cât de incredibil nu ar suna, dar anumite aceste lucruri îi dau energie, stimul și frumusețe!
Citește, învață, iubește, se dezvoltă și are grijă de sine. Poate sună banal, dar e ceea ce o face fericită. Își dă voie să fie ea însăși și asta o ajută mult să iasă din rochia veche și ponosită de vreme  și să meargă pe drumul său, chiar dacă e abia la început de drum.
O să mă întrebați cine este această femeie.
De fiecare dată când mă uit în oglindă, o văd pe ea!

Sursa foto Pixabay


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".