Cum a început iubirea mea pentru cărți

    Mi-o amintesc adesea pe mama citind. Mama a iubit și iubește cărțile, cu toate că are foarte puțin timp liber să citească. Când eram copii, mama citea duminica după-amiază.
     O țin minte stând sprijinită de speteaza patului, într-un halat albastru de sărbătoare, cu părul său creț pe care i-l vedeam doar duminica pentru că în restul timpului purta basma și cu privirea curioasă plimbându-se pe paginile cărții. 

Mama citea detective și romane de dragoste. Avea o serie întreagă de "Angelica". Citea primul capitol, apoi ultima pagină și apoi se apuca de restul cărții.
Noi am avut mult pământ înainte și multe animale, respectiv foarte mult de lucru, așa că tot mai rar am văzut-o pe mama citind.
Eu citesc de la 6 ani. Mergeam la bibliotecă în fiecare săptămână și schimbam cărțile, iar la 12 ani m-am încumetat să citesc una dintre cărțile mamei "Богатые тоже плачут" în limba rusă, o carte de vreo 800 de pagini. În vacanța de vară am citit-o de-a fir a păr și am ajuns chiar să mă îndrăgostesc de acea carte.
Seara, când se stingea lumina, citeam la flacăra candelei sau a lampei cu kerosen.
Nu spun asta ca să mă laud, o spun ca recunoștință față de mama că mi-a transmis această iubire eternă.
Iubesc cărțile și n-aș putea fără ele. Îmi place să simt mirosul lor, să ating paginile pline cu povești de viață, să răsfoiesc viețile a sute de oameni. 

Bibliotecara de la școala generală a continuat ceea ce începuse mama, pentru că mama nu mai avea deloc timp să citească. Mă duceam în pauze la bibliotecă și reparam cărțile rupte și vechi. Doamna bibliotecară m-a învățat iubirea și grija față de cărți.
La liceu, am avut cel mai bun profesor din viața mea. Era dirigentele și profesorul de limba și literatura română. Doamne, cum vorbea el despre cărți. Eu n-am mai văzut vreodată așa ceva. Cu atâta înflăcărare ne povestea despre personaje, despre iubiri negrăite, despre sufletul omenesc încât în pauze toată clasa de filologie făcea coadă la biblioteca școlii. Asta da dedicație! 
Nu am mult timp liber să citesc, dar în fiecare seară, după ce adorm copiii, eu mă teleportez în Lima lui Llosa sau pe colinele sălbatice ale lui John Steinbeck, râd și plâng împreună cu J.R. Moehringer în timp ce-i citesc memoriile, mă îndrăgostesc de cărțile lui Irvin Yalom, trăiesc suspans împreună cu Liane Moriarty sau plâng de tristețe citind "Tema pentru acasă" a lui Nicolae Dabija.
    Am învățat și învăț foarte multe lucruri din cărți, nu mă refer neapărat la cele de dezvoltare personală, care nici măcar nu sunt stilul meu preferat. Fiecare carte are răspunsuri și întrebări. Citind, îmi îmbogățesc vocabularul, cunoștințele, îmi măresc lumea, viziunile, posibilitățile, mă calmez și mă relaxez, și mă simt bine cu mine. Eu sunt un om introvertit și de cele mai multe ori cel mai bun prieten îmi este o carte.
Acest text este o dedicație mamei mele, bibliotecarilor, profesorilor, scriitorilor și cărților. La mulți ani și mulțumesc pentru aceste comori! 
P.S.  din 1995 încoace, în fiecare an la data de 23 aprilie se sărbătorește Ziua Cărții și a drepturilor de autor, iar din anul 2010, printr-un decret al președintelui, în această zi în țara noastră este marcată și ziua profesională a bibliotecarului. 

Sursa foto Pixabay

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții