Cuvintele ei puține ascund o lume mare în suflet

    Se urcă în microbuz cu zâmbetul pe chip, chiar dacă afară plouă, e frig, are vreo 3 sacoșe pline cu de-ale gurii și o bătrânețe grea în spate.
Poartă basma, deasupra altă basma, mai groasă, fix ca bunica, un palton trecut prin multe toamne și ierni și de la ea miroase a portocale. Poate că o așteaptă nepoții acasă. 

Se așază pe scaunul din față și se uită peste parbriz, vorbind cu gândurile ei.
Are ochii mari și luminoși, chiar dacă-mi închipui că au vărsat multe lacrimi.
N-o cunosc, dar simt că emană o energie liniștită, soră cu speranța, care dac-ar vorbi probabil ar spune "va fi bine, trecem noi și peste asta".
Coboară peste 2 stații, cu sacoșele pline, cu bătrânețile după ea și-i spune șoferului: "ei hai, mulțumesc mult, o zi bună și sănătate!"

Și eu zâmbesc și mă gândesc la ea, cu bucurie și recunoștință. 
Și scriu despre ea pentru că, prin puține cuvinte, i-am văzut lumea mare din suflet.

Sursa foto Pixabay

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții