Cel mai frumos loc din lume e chiar aici

       Căutăm întotdeauna departe ceea ce se află chiar lângă noi. Vrem mereu altceva, mai mult decât avem nevoie și uităm să mulțumim pentru ceea ce avem. Să ne bucurăm de ceea ce avem.
       Amânăm întotdeauna fericirea fără să știm durerea întâlnirii cu "prea târziu". Cu toate că nici prea târziu nu este târziu să fii fericit.
Păstrăm amintiri care nu ne lasă să pășim pe ușa viitorului. Mai mult decât atât, nu ne lasă nici să fim în prezent cu toată ființa noastră. Păstrăm amintiri pline de frici, regrete, rușine, ură, invidie, răzbunare. Când ar trebui să ținem minte amintirile frumoase din trecut, zâmbetele pe care le-am primit, îmbrățișările calde, serile petrecute cu familia. De aici sufletul își ia frumusețea. Din gândurile și amintirile noastre.
Am citit dintr-o răsuflare cartea "Cel mai frumos loc din lume e chiar aici" de Care Santos și Francesc Miralles pentru că e despre frumusețea sufletului uman, frumusețea lucrurilor simple, dar mai ales e despre direcția pe care o oferim gândurilor și sentimentelor noastre.

E povestea lui Iris, o femeie trecută de 30 de ani, care se luptă cu singurătatea și durerea pricinuită de moartea tragică a părinților. Într-un moment de descurajare totală, Iris hotărăște că sinuciderea este unica salvare. Este salvată de un băiețel exact în momentul când decide să sară de pe pod pe șinele căii ferate.
În drum spre casă descoperă o cafenea pe care n-o mai văzuse niciodată "Cel mai frumos loc din lume e chiar aici".
Această cafenea îi schimbă radical viața lui Iris. În cafenea sunt 6 mese, fiecare dintre ele având o denumire.
Aici, Iris face cunoștință cu un bărbat minunat, Luca, de care se îndrăgostește imediat.

La masa trecutului, Iris înțelege că "trebuie doar să tai frânghia care te ține legată de trecut, iar vântul vieții va face restul."
La masa terapeutică, Iris află că "lucrurile cele mai rele pe care le-a pățit pot fi uneori și cele mai bune."
Povestea este minunată, inundă în mesaje frumoase, simple, dar atât de balsamice pentru sufletele noastre rătăcite.
"Dar nu subestima lucrurile din cauza aspectului lor exterior. Interiorul poate conține o lume întreagă."

Luca este un înger venit să-i aline durerea lui Iris, s-o ajute să-și găsească magia în propriul suflet, acolo unde pornește viața.
Luca o ajută să vadă că fericirea ei e chiar lângă ea, trebuie doar s-o vadă, s-o simtă și să ofere voce inimii, intuiției, sentimentelor.
"Heaven after heaven
Our wings are growing
This is such a perfect world
When you're in love."

"Cer după cer
Ne cresc aripi
Lumea asta e perfectă
Când ești îndrăgostit."

       Mai jos, ca o încheiere, aș vrea să las cuvintele lui Francesc Miralles despre carte, cred că ele transmit un mesaj emoționant despre fericire și oameni:
"În Cel mai frumos loc din lume am vrut să exprimăm neliniștile, iluziile, nemulțumirile și bucuriile oamenilor de astăzi, totul învăluit în puțină magie cotidiană, pentru că, uneori, în lume se întâmplă lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor și grijilor zilnice, nu ne dăm seama de farmecul vieții, care ne e atât de la îndemână."

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții