Minciuni pe canapea de Irvin Yalom

         După ce am citit ultima pagină a cărții, primul gând care mi-a venit în minte a fost faptul că, indiferent de cine suntem noi în viața de zi cu zi, ce statut avem, câți bani avem, întotdeauna suntem oameni și aveam aceleași porniri spre succes, spre validare, dorință de răzbunare, de îmbogățire, nevoie de iubire și acceptare.
Cum a spus și Carol, personajul central feminin al cărții: " șahul e ca viața: când jocul se termină, toate piesele - pionii, regii și reginele -, toate se duc înapoi, în aceeași cutie."
       Dar să vi le spun pe toate de la început.
E un roman fermecător despre psihanaliză, fix pe placul meu), despre procesele prin care trec oamenii în cadrul terapiei, despre relațiile terapeut - pacient, despre relațiile dintre terapeuți și despre viață, în general, cu bune și cu mai puțin bune.
În interpretarea mea, personajul central al cărții este Ernest Lash, un psihoterapeut talentat care se plimbă prin tunelurile subterane ale conștiinței pacientului și deschide lacăte ruginite.
Timp de cinci ani, Justin vine la Ernest de 3 ori pe săptămâ. În tot acest timp, unica lui problemă e faptul că vrea să-și părăsească soția, pentru că relațiile dintre ei s-au consumat de tot. Carol, soția lui Justin, este o femeie autoritară, puternică, care vrea că totul să se întâmple atunci când ea are nevoie și așa cum are ea nevoie.
Astfel încât, Justin iese întotdeauna de la psihoterapeut cu planul de a discuta cu soția sa, de a lămuri lucrurile dintre ei, de a lăsa pace între ei și de a pleca din acea căsătorie, care nu mai există demult. Și de fiecare dată, Justin este speriat de impulsivitate soției sale, îi este frică s-o înfrunte și-și face praf planurile. Mai ales că, din punct de vedere financiar, Justin depindea de Carol.

Pentru ca într-o dimineață, Justin să-l anunțe pe Ernest că a plecat de la soția sa la noua sa prietenă. Ernest s-a înfuriat și a rămas perplex, dar cel mai mult s-a simțit rănit că profesionist. Nu-și putea închipui de ce lui nu i-a reușit atâta timp să-l facă pe Justin să se decidă, dar noua lui prietena, despre care Ernest nu știa nimic, a hotărât problema lui Justin.
Exact în acest moment Ernest hotărăște să-și schimbe atitudinea față de pacienți și să ofere relațiilor dintre ei sinceritate, autenticitate.
" Seymour zisese că trebuie să le arătăm pacienților că mâncăm ce am gătit, că, pe măsură ce noi devenim mai deschiși și mai spontani, tot mai mulți ne vor urma."
Primul pacient cu care Ernest își propune să fie sincer este Carol, soția lui Justin, care-și propune să-l distrugă pe Ernest, să-i facă țăndări cariera, pentru că ea este sigură că anume el l-a ajutat pe Justin s-o părăsească.
Până la final, Carol înțelege că Ernest de fapt a ajutat-o să-l ierte pe Justin, să-și dea seama că bagajul emoțional preluat de la bunica și mama sa, va ajunge la fiica sa, că durerea noastră sufletească vine din interiorul nostru, din durerile care stau acolo, bine ascunse și, pe care dacă nu le înțelegem, explodează în răzbunare, ură, invidie, furie.

Paralel, se povestește și istoria unui alt psihanalist, Marshall Streider, care de fapt era și supervizorul lui Ernest. Marshall este dornic de bani, visează să se îmbogățească rapid și pentru totdeauna.
Marshall ajunge să fie tras în țeapă de un pacient, care venise doar de vreo câteva ori la el, dar care dăduse impresia că este un domn din înalta societate, putred de bogat și foarte generos.
Atunci când Marshall pierde 90 000 de dolari, când își dă seama că fostul său pacient este un escroc care-i scurge pe oameni de bani, când prin sânge îi curge dorința avidă de răzbunare, Marshall își dă seama că este singur, că are nevoie de ajutorul unui psihanalist.
Pentru că nu poate să meargă la terapie, fiindu-i frică să nu fie acuzat că a încălcat etica profesională lasându-se sedus de bani, Marshall merge la avocat. Iar avocatul nu este nimeni alta decât Carol.
Carol îl ajută pe Marshall să-și deznoade ghemul încurcat al vieții prin toate mijloacele pe care i le spusese Ernest.
" Iar ceea ce înrăutățește lucrurile e presupunerea lui că fericirea actuală o să fie permanentă - tot timpul la fel. Bineînțeles, asta e o caracteristică a depresiei - combinația de tristețe și pesimism."
" De obicei, metoda cea mai bună e "pe dos": grandoarea lui ascunde probabil o imagine de sine plină de îndoieli, de rușine și de autodesconsiderare. Oamenii aroganți, care cer prea mult de la ei înșiși, cred că trebuie să aibă succese mai mari decât se așteaptă lumea de la ei, pentru a se simți mulțumiți cât de cât."
"Eu l-aș ruga să privească foarte adânc înăuntrul său și să-și dea seama dacă esența lui, miezul lui, crede că scopul existenței sale este să strângă bani."


Prin acest roman l-am cunoscut pe Irvin Yalom, celebru psihoterapeut, care mi-a pătruns în adâncul sufletului și minții mele și mi-a spus că viața e despre iubire, împreună, iertare și adevăr. Și m-a cucerit!

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită ❤️

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".