Laur de Evgheni Vodolazkin

      Îmi place cum scriu rușii, ei pun mult suflet în cuvinte, evenimente, scriu pătimaș, iar personajele sunt figuri minuțios create, care-și consumă rolul cu multă dăruire și se dedică întru totul cititorului.
Nu am mai citit demult vreun roman rusesc, am citit câteva cărți despre psihologia omului, dar iată că, acum ceva timp, mi-am cumpărat romanul lui Evgheni Vodolazkin " Laur".

Și am vrut să renunț la el, dar am continuat să citesc pentru că eram cumva prinsă de puterea credinței a eroului principal.
Am vrut să renunț nu pentru că nu mi-a plăcut subiectul, ci pentru că erau câteva descrieri înfiorătoare despre moarte, despre oameni pe sfârșite. Mi-e greu să citesc așa ceva.
Cartea este împărțită în 4 cărți.
Cartea Cunoașterii ni-l prezintă pe Arsenie copil și pe bunicul său Hristofor, un "tămăduitor cu ierburi, și veneau la el tot felul de oameni."
Hristofor strângea cu atenție ierburile și le usca, iar apoi trata oamenii cu ele.
Arsenie era adus des să stea la Hristofor și mergeau împreună să strângă ierburi, iar Hristofor îi povestea despre fiecare iarbă în parte. Seara, Hristofor îi citea nepotului diferite rețete de tămăduire a bolilor, îi citea istorie și, pur și simplu, cuvinte înțelepte. Totul era scris pe bucăți de coajă de mesteacăn. Și avea multe gramote Hristofor.
Când Arsenie a împlinit 14 ani, a fost adus de tatăl său la Hristofor, pentru că în sat era ciumă. Hristofor, în ultimii ani, își făcuse o izbă într-o pădure, în apropiere de cimitir, la sfatul starețului mănăstirii.
Părinții lui Arsenie au fost răpuși de ciumă, așa încât el a rămas să locuiască cu bunicul său.
Am uitat să precizez la început că acțiunea romanului se petrece într-o Rusie străveche din secolul al XV-lea.
Hristofor l-a învățat pe Arsenie tot ce știa el, dar mai cu seamă, i-a întărit credința în Dumnezeu: " În micul trup omenesc, asemeni soarelui într-o picătură de apă, se reflectă nemărginita înțelepciune a lui Dumnezeu."
Într-o zi Hristofor a murit, iar Arsenie, copleșit de durere, a rămas să locuiască în izba lui și să vindece oamenii, în amintirea bunicului.
La scurt timp, Arsenie a întâlnit-o în pădure pe Ustina, iar atunci pentru Arsenie a început o viață nouă: " Ustina era totuna cu iubirea lui pentru ea. Ustina era iubire, iar iubirea era Ustina."
Ustina a rămas însărcinată, iar lui Arsenie îi era teamă s-o prezinte oamenilor și starețului pe Ustina. Atunci când veneau oamenii să se lecuiască, Ustina se ascundea.
Arsenie se gândea că, atunci când o să se nască băiatul, o să se ducă la mănăstire și tuturor le va fi înțeles.
Doar că în timpul nașterii complicate, Ustina și băiețelul își dau sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cartea renunțării povestește drumul lui Arsenie prin diferite localități ale Rusiei, tratând oamenii spre izbăvirea Ustinei.
E un drum al vindecării, doar că Arsenie, care acum devine Ustin, nu știe dacă o ajuta asta cumva pe Ustina.
Se stabilește la Pskov și-și face izbă în grădina mănăstirii, iar aici începe o viață dedicată izbavirii oamenilor de ciumă sau îi ține de mână în timp ce sufletele lor zboară spre Dumnezeu.
Ustin petrece mulți ani la Pskov, rugându-se lui Dumnezeu nu pentru sufletul său, ci pentru sufletul Ustinei și al pruncului.

Cartea drumului este despre drumul pe care Ustin, împreună cu noul său prieten, Ambrogio, îl fac pe tărâmul sfânt, la Ierusalim, la rugămintea posadnicului Gavril, pentru a pune o candelă pentru fiica sa înecată.
Drumul este plin de încercări grele, de cunoștințe cu oameni noi, dar și de multe despărțiri tragice, inclusiv și de moartea lui Ambrogio.

Cartea liniștii este despre întoarcerea lui Ustin în Rusia, la mănăstirea unde a fost botezat, copil fiind.
Ustin devine Ambrozie și începe să lecuiască din nou oamenii, doar că el era bătrân acum, iar puterile lui nu mai erau la fel. Astfel că, Ambrozie primește schima, un ordin călugăresc, ce permite însingurarea omului, iar Ambrozie devine acum Laur.
" Și Laur pleacă în căutarea acelui loc în care sufletul lui să se simtă în pace."
Oricum la Laur continuă să vină oameni, iar el continuă să facă ceea ce știa el cel mai bine, să se roage și să vindece.
Într-o zi, la Laur vine Anastasia, "o fată care își pierduse fecioria."
Nu se putea întorcea în sat, pentru că nu avea soț, iar oamenii aveau s-o ponegrească și să-i numească pruncul rod al păcatului.
Laur moare, dar nu înainte de a primi nașterea copilului Anastasiei, moare atunci când vede că ei sunt ambii bine, aceasta fiind poate iertarea păcatului lui Arsenie și întâlnirea lui cu Ustina.

Această carte nu este pentru toți cititorii, dar citind-o, descoperi un izvor nesecat de înțelepciune și puterea uitată și miraculoasă a credinței.

Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".