Important nu e să schimbăm oamenii, ci să privim în inimile noastre

     Nu putem schimba pe nimeni și atâta timp cât n-o să înțelegem acest lucru, întotdeauna o să credem că cei din jurul nostru sunt vinovați. Sau că ne sunt datori cu ceva.
Fiecare om este diferit, dar anume această diferență este ceea ce ne unește, ne completează, ne transformă. Depinde de situație și de om. Dar cel mai mult depinde de felul în care primim această diferență.
Nimeni nu ne poate întregi mai mult decât am face-o noi. Pentru noi.
Eu am jucat mulți ani la rând rolul de victimă. Știți cât de greu îmi e să fiu singura responsabilă pentru mine? Să nu mai vreau să arăt cu degetul spre cineva doar că să ies eu curată? Știți cât de greu mi-e să fiu sinceră atunci când aș putea găsi mii de justificări false?
Nu în relațiile cu ceilalți, de fapt, nu în primul rând. În primul rând, în relație cu mine însămi. 
Altădată îmi lingeam rănile găsind vinovați în jurul meu. Acum încerc să vindec rănile.
Și doar eu pot face acest lucru. Doar eu pot să mă înțeleg așa cum voiam înainte să mă știe oamenii.

E greu să trec de la a nu fi la a fi, dar procesul e uimitor. Cred că undeva pe-aici este și originea iubirii de sine.
O inimă deschisă are în ea toată iubirea, întreg universul, iar o inimă închisă este singură împotriva lumii.
Oamenii nu-i putem schimba, am putea să ne schimbăm pe noi. Am putea să fim noi ceea ce așteptăm să fie oamenii.
Suntem un miracol și ne căutăm totuși lumina în alți oameni, iar ea luminează în noi.
Îi învinovățim de lipsa fericirii noastre, când focul fericirii se află în noi.
Iar nefericiți suntem pentru că mai mereu suntem acolo unde am vrea să fim sau unde am fi putut fi...
...în loc să fim acolo unde suntem.
       Uimitor mi se pare în această transformare că învăț să (mă) conștientizez, învăț asumarea, învăț că totul e despre mine, și observ cum se schimbă oamenii din jurul meu. Nu e mot-a-mot că se schimbă oamenii, eu doar îi privesc altfel, poate cu ochii sufletului...
Ne proiectăm nefericirile noastre în oameni și doar atunci când înțelegem acest lucru privim lumea altfel. E un mare pas spre noi înșine. Dar despre proiecții vă povestesc în alt articol.

P.S. acest text conține strict reflecțiile mele pe care le simt, nu este despre a judeca oamenii. E ceea ce citesc eu în sufletul meu.

Sursa foto: Pixabay

Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!