Ești o mamă bună, minunată și frumoasă

      Încerc să fiu o mamă bună, adică să petrec timp cu familia, să citim cărți împreună cu copiii, să facem împreună biscuiți, să fiu atentă la originea comportamentelor lor, să fiu prezentă măcar uneori trup și suflet, să mă bucur de ființa lor pură și adevărată.
       Nu-mi iese întotdeauna, dar vreau să cred că sunt în continuare o mamă bună, fără să fiu terorizată de vina pe care-o acumulez.
Și simt, în ultimul timp, o presiune prea mare pe care-o are asupra mea social media.
 Cumva, tot dau peste texte care mă fac să mă simt vinovată că am petrecut prea puțin timp cu copiii, că nu le citesc chiar în fiecare seară, că uneori nu-mi doresc decât să adoarmă mai repede, că dacă ei se bat înseamnă că asta au văzut acasă și tot așa mai departe.
Aceste texte au scopul de a trezi în noi mai multă bunătate și prezență pentru copiii noștri, dar felul în care sunt expuse nu-mi oferă niciun sprijin, nici măcar empatie.
Acest lucru mă debusolează de la ființa mea adevărată și-mi dezechilibrează moralul și sufletul.
După aceasta îmi este greu să revin din nou la mine, să mă mai iubesc așa cum sunt, respectiv să-mi iubesc copiii, pentru că, undeva în adâncul minții mele, pasez această vină spre copii.
Vreau să fac din greșelile mele experiențe, nu bombe pline de justificări,vreau să cred că dorința mea de a fi o persoană conștientă înseamnă să greșesc uneori, vreau să am curaj să-mi aliniez toate emoțiile mele și să le validez, nu vreau să mă ascund după perfecțiune, nu vreau să-mi împachetez emoțiile grele în zâmbete false.

Vreau să le spun tuturor mamelor că sunt bune, minunate și frumoase.
Eu în această vară am văzut familii fericite care-și făceau poze haioase, iar fericirea din pozele lor era adevărată și caldă. 
Am văzut mame care-și duceau puii în brațe atunci când aceștia oboseau,iar  cu o mână le mângâiau spatele, părul și le alinau cu vorbe dulci oboseala.
Am văzut tați care jucau fotbal cu copiii și le explicau, fără niciun gram de critică, regulile jocului.
Am văzut tați care-și luau copiii mici în brațe și-i învățau,cu răbdare, să înoate, și citeam atâta fericire pe chipul taților și atâta entuziasm pe chipul celor mici.
Am văzut mame care-și lăsau baltă pungile cu cumpărături și le alinau plânsul copiilor.
Am văzut mame care au răbdare să le explice copiilor ce înseamnă cosmos sau junglă.

Aceste mame și acești tați obosesc și se simt uneori epuizați, în alte dăți, când nu mai au niciun fir de răbdare, își ceartă copiii, după care își cer scuze, acești părinți devotați visează și ei uneori să plece undeva departe, fără copii, dar undeva în adâncul inimii lor știu că n-ar pleca, și atunci schițează un zâmbet pe chip...
...și toată lumea pare un zâmbet colorat și plin de iubire.
...și e mai ușor să fiu bună,minunată și adevărată.

Sursa foto: pixabay

Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!