Un copil pedepsit nu este doar un copil pedepsit!

Pedeapsa care m-a durut cel mai cel mai tare a fost şi este retragerea atenţiei,iubirii,prieteniei. Un spate ĩntors.
"Fugi din ochii mei sã nu te vãd!" ĩmi spunea mama la supãrare. N-am fost un copil bãtut sau aşezat la ungher,am fost un copil care simţea fricã din cuvinte. Şi mã durea cumplit. Mi se pãrea cã sunt cea mai rea fetiţã dintre toate. Simţeam cumva cã pe mine şi pe mama ne lega ĩn special buna ei dispoziţie. Simţeam cã sunt iubitã atunci când ĩşi trecea mâinile prin pãrul meu,când stãteam ĩn poala ei,iar ea-mi povestea ce dor ĩi era de mama ei,care murise când mama avea şapte ani.
Nici mamei mele nu i-a fost uşor,am trãit greu,patru copii,construia casa cot la cot cu tata. Sã nu se ĩnţeleagã cumva cã am ceva cu mama. Absolut nici un resentiment. E cea mai grozavã mamã. Emoţional,am fost mai bogaţi ca alţii)))
Când se supãra pe noi,ţipa şi ne spuna sã dispãrem din faţa ei. Şi-atunci simţeam o prãpastie ĩntre noi. Frica de a supravieţui fãrã iubirea mamei era cea mai grea dintre toate. De ea-mi era cel mai fricã. Nu ştiam cum sã-i fac faţã.
Cu timpul am ĩnvãţat sã mã retrag singurã.
Apoi au urmat ĩnvãţãtorii,colegii,prietenii,şefii. Simţeam cum mã resping când fãceam ceva ce nu trebuie. Le dezamãgeam aşteptãrile. Mã mistuiam ĩn durerea asta a renunţãrii la mine şi credeam cã  nu sunt demnã de prietenia lor,de afecţiune sau de prezenţã.
Cumva am crescut cu ideea cã o palmã ar fi  fost mult mai uşoarã decât greutatea (ne)cuvintelor.
Când am nãscut mã uitam la gemãnuţii noştri scumpi şi mã gândeam " cum poţi sã loveşti aşa minunãţii,atât de mici,atât de firavi?".
Dar,au ĩmplinit copiii 2 anişori. Cerinţe multe,refuzuri,nu-uri,lacrimi,mornãialã,necooperare. Ĩncepusem sã cred cã ĩnnebunesc. Atunci am aterizat primele palme la funduleţ şi am experimentat retragerea iubirii,fãrã sã vreau. Ĩn pofida tuturor cãrţilor citite,informaţiei şi jurãmintelor mele.
Am plâns şi mi se pãrea cã nu sunt o mamã demnã de a fi iubitã şi ĩnţeleasã.
Au mai fost dãţi când i-am bruscat şi i-am urecheat. Din nou,averse de regrete şi lacrimi şi neapãrat iertare de la copii.
Cu toate cã eram şi sunt o mamã iubitoare,implicatã,devotatã.
Pânã-ntr-o zi. Era 7 decembrie 2016. Fãceam curãţenie,la un moment dat ei au gãsit un pachet cu nuci,conuri,castane şi au ĩnceput sã le arunce pe jos.
M-am ĩnfuriat ca un dragon,am ĩnceput sã scot fum pe 7 nãri şi foc pe 7 guri. Cum urlam la ei am ridicat o mânã-n sus. Nu ştiu dacã am ridicat-o ca sã-i lovesc,dar i-am vãzut atât de mici şi atât de speriaţi de mâna mea.
Am ĩnceput sã plâng ĩn hohote. Nu mã puteam opri din plâns. Pe dinãuntru mã biciuiam...
Tot parentajul meu se nãruise. Trezeam fricã ĩn copiii mei. Aceeaşi fricã pe care am simţit-o şi eu,copil fiind.
Ĩncã nu m-am iertat pe deplin,ĩncã mi se ridicã pãrul când ĩmi amintesc,dar 7 decembrie 2016 reprezintã un nou ĩnceput.
Ĩmi vine şi acum uneori sã le dau palme,chiar mai rãu,ĩmi vine sã-i bat de toţi pereţii,dar am creat ceva ĩn interiorul meu care mã opreşte. Sau poate nu am crear,dar  dimpotrivã,am demolat...
Un copil pedepsit nu este doar un copil pedepsit. El este un copil speriat,un copil temãtor,de o imunitate emoţionalã foarte foarte slabã. El este un copil izolat,neprietenos,necomunicativ. Poate fi agresiv,poate lovi cu ciudã şi putere...
Ĩi este fricã sã se lase iubit temându-se sã nu-i fie luatã ĩnapoi iubirea.
Ar putea spune minciuni,evitând multe situaţii neplãcute.
Foarte rar o sã coopereze,o sã asculte negocieri sau o sã respecte alte pãreri.
Nu va şti cum sã trãiascã fãrã iubirea celor din jur şi va face lucrurile invers doar sã parã un copil puternic.
Acest  copil pedepsit suferã enorm şi-l doare fiecare (ne)cuvânt,fiecare palmã,fiecare retragere a ta,ca pãrinte iubitor .
Un copil pedepsit este o bombã de durere.
Ceea ce credem noi cã o sã schimbãm dacã-l pedepsim nu face decât sã ĩnrãutãţeascã relaţii,sã rãceascã sentimente,sã ĩngroape sinele copilului.
Sursa foto: pixabay/ punished

Comentarii

  1. Cunosc toate sentimentele pe care le-ai expus mai sus - în calitate de copil, de femeie, de mamă. Și-n mine se duc lupte multe și mari, și eu simt de multe ori că nu mai pot, că nu mai rezist, că ar fi fost mai bine să fac așa sau altfel... În fine.
    Riscurile cele mai mari în situații din astea e să trecem fix în panta cealaltă. Și, cum nu rezistăm nici acolo prea mult (în a fi non stop zen și drăguțe și pline de pace) riscul și mai mare e să fim când cele mai draguțe, când monstruoase de-a dreptul. De aceea, cel mai bine e să ne căutăm echilibrul și să învățăm să ne cunoaștem noi pe noi, să ne calmăm, să ne iubim, să ne acceptăm.
    Eu una, și la bine și la rău am învățat să mă rog mai mult pentru copilul meu, și inclusiv să zic: „Doamne, vindecă tu ce-am rănit și ce rănesc eu în copilul meu!”. Logic, nu mă spăl pe mâini de responsabilități, dar mi-e mai ușor să merg înainte! Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos ai descris ce faci tu!!! Sã ştii cã şi eu,ĩn ultimii ani,mã rog şi simt cum ĩmi dã putere credinţa!!! Ĩţi mulţumesc!!!

      Ștergere
  2. E greu sa ne controlam atunci cand educatia noastra s-a bazat pe lucruri de genul asta. Eu mi-am promis ca nu o sa il lovesc niciodata si pana acum mi-am respectat promisiunea desi uneori am simtit ca ar fi asa usor sa rezolv problema cu o palma.. De fapt nu se rezolva o problema ci se creeaza altele.. :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da da,uneori avm tendinţa sã uşurãm astfel explicaţiile. Eu ĩncerc sã mã gândesc mai puţin la celelalte aspecte ale vieţii,ca sã nu frustrez prea tare relaţia cu copiii. Ĩţi mulţumesc!!!

      Ștergere
  3. Da, e foarte, dar foarte greu să te controlezi, dar nu e imposibil. Eu, când îmi vine furia, închid ochii și număr până la 10. Nu ajută de fiecare dată, dar...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ĩn ultimul timp mai numãr şi eu uneori!!! De cele maj multe ori ĩncerc sã nu mã gândesc la alte aspecte ale vieţii,ĩnvãţ sã fiu prezentã şi asta mã ajutã!!
      Ĩţi mulţumesc💛💛💛

      Ștergere
  4. Eu cred ca esti curajoasa pentru ca ai scris despre asta, cred ca nu a fost usor sa te expui astfel. Se poate si fara palme, orice parinte poate gasi puterea de a face fata tantrumurilor. Eu de exemplu respir. Adanc, inspir pe nas, expir pe gura. Cand tot aerul din lume nu ma mai poate calma, parasesc incaperea. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ĩncerc sã fiu curajoasã pentru mine,sã accept realutatea faptelor pe care le fac!!! Da,existã multe alternative,ĩncerc sã mã ţin de ele!!!
      Ĩţi mulţumesc💙💙💙

      Ștergere
  5. de o vreme experimentez psihologia inversa cu mine insami, invatata insa tot de la copil: cand simt ca mi se ridica parul in cap de nervi, vorbesc incet, foarte incet si foarte calm, ii vorbesc in cuvinte de alint si ii spun de multe ori te rog frumos. sigur, incapatanarea lui nu dispare, dar simt ca se linisteste in mine ceva.
    dar e greu uneori sa te controlezi, sa nu spui ca il pedepsesti, sa nu te superi pe el si sa simti ca nu vrei sa i mai vorbesti. cum pedeapsa la noi nu are nici efect si nici nu o practicam, supararea mea e una din cele mai grele reactii pentru el.
    copiii, prin definitie, vor sa isi vada parintii fericiti. de aceea e asa de greu pentru ei sa ne vada tristi, mai ales sa simta ca ei au declansat tristetea. e complicat si complex :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"

Cele mai importante întâlniri ale vieții