O zi din viața unei mame
Dragă mamă,
Ce faci? Ți s-a răcit cafeaua în cană și nici nu-ți pasă. Acum ești fericită să fii alături de copii decât să-ți bei cafeaua fierbinte și să adulmeci aburii ei parfumați.
Ești fericită să-i auzi cum îți spun sincer și din toată inima "mama, te besc" și să înflorești în îmbrățișările gingașe și calde pe care ți le oferă.
Te-ai mai gândit vreodată că ritualul tău zilnic de manichiură va fi înlocuit cu astfel de ședințe pline de iubire? Doamne ferește să fi avut vreo unghie cu oja sărită!
În timpul perioadei romantice, cu mult înainte de copii, ți se părea grea și geanta ta, acum în schimb ai forțe de Schwarzenegger: împingi căruciorul la deal (pe drumurile noastre e un adevărat fapt eroic), vii atent cu el la vale, în mâna stângă duci o pungă cu produse alimentare, muți canapeaua (!) ca să-i dai unuia dintre copii mașina căzută fix acolo (a se citi special aruncată), îi ții pe amândoi în brațe ca să mai eviți și tu cât poți concertele a cappella. Îi culci la amiază, hai că acum cu siguranță îți bei cafeaua. Nu? Într-adevăr, ai haine de întins pe sfoară, ai vase de spălat și praful de șters.
Atâta vreau să te întreb, mai poți?
Bine, nu te mai enervez și eu, văd, văd că nu ai timp!
Deja s-au trezit?
Le pui să mănânce, tu speli vasele, ei pictează pe foi, pe draperii, pe speteaza scaunului. Tragi aer adânc în piept, îți muști buza de jos și le spui delicat și surprinzător de încet: "dragii mei, ne-am înțeles să pictați doar pe foi" și afișezi un zâmbet dulce și minunat, dedicat în totalitate lor.
Îndeși în rucsac niște mere, câțiva biscuiți, două sticle cu apă, optsprezece mașinuțe cu care n-o să se joace nimeni, o carte pe care o iei cu tine de vreo trei săptămâni, dar n-ai citit mai departe de copertă, două hanorace, șervețele și neapărat doi dinozauri. Îi tentezi să iasă afară cu diferite povești interesante despre natură și în mai puțin de două ore (sună mai bine decât după tocmai două ore) închizi ușa pe dinafară, dar o deschizi imediat înapoi că ai uitat mingea (cum ai putut?🙃).
Ajungeți în parc, te așezi pe o bancă și privești cerul, iar seninătatea lui pare să se reverse în tine, verdele din jur pare să te revigoreze și să te umple de viață, soarele pare să-ți trimită, printre crengile copacilor, căldură și energie. Te simți minunat.
Ei aleargă după păpădii, le vânează pe cele uscate și le suflă. Râd, iar lumina și entuziasmul din ochii lor sunt mai energice decât cafeaua nebăută, veselia lor te încarcă pe tine cu viață și simți recunoștință.
Ajungeți acasă și începi să pregătești cina. Pui ceapa la călit și auzi automat plânsul și țipetele lor. Nu pot împărți o mașină. Cauți prin toate cutiile, dulapurile, sub toate paturile, nu e nicăieri mașina. Simți mirosul de ceapă arsă?
Fugi la bucătărie și rostești niște înjurături dulci, de genul "kiki riki" și oftezi adânc. În timp ce tu te gândești dacă să lași ceapa așa sau să prăjești alta, se aud din nou țipete. Mai înjuri de două ori, tot așa dulce, dar deja răbdarea dă pe dinafară, ca aluatul.
De data asta se bruschează, ca doi cocoși, fiecare dintre ei dorindu-și ca celălalt să cedeze primul. Veșnicul și celebrul conflict fratern.
Le reproșezi amândurora să înceteze și să te lase să gătești cina.
După ce i-ai văzut că se predau somnului și moșului Ene, simți cum te cuprinde o stare de vinovăție. Le privești somnul dulce și te gândești că ai fi putut să-i îmbrățișezi atunci când se certau în loc să le reproșezi. Și vina asta probabil se măsoară în kilograme, simți o greutate imensă după cap, pe spate, corpul ți-e încordat, spatele încovoiat.
Mă uit la tine și-mi amintesc cafeaua ta nebăută, parfumul tău nefolosit, rochia ta nepurtată, emoțiile tale negrăite, cartea necitită, lipsa timpului tău liber, lipsa socializării, oboseala ta și-ți șoptesc la ureche: scapă de sentimentul de vinovăție ca de o haină veche, ruptă. Relaxează-te și fii bună cu tine. Ești om, ești un curcubeu de culori și emoții, ești bună și blândă. În fiecare clipă ai făcut tot ce-ai putut mai bun ca să transmiți iubirea, grija și devotamentul tău.
Scapă de sentimentul de vină ca de o haină veche și ruptă!
Concentrează-te pe lucrurile bune care ți se întâmplă, nu-ți consuma timpul și energia pe ceea ce te secătuiește de putere și încredere.
Ești o mamă bună, minunată și frumoasă! ❤️
Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!
Sursa foto Pixabay
Ce faci? Ți s-a răcit cafeaua în cană și nici nu-ți pasă. Acum ești fericită să fii alături de copii decât să-ți bei cafeaua fierbinte și să adulmeci aburii ei parfumați.
Ești fericită să-i auzi cum îți spun sincer și din toată inima "mama, te besc" și să înflorești în îmbrățișările gingașe și calde pe care ți le oferă.
Te-ai mai gândit vreodată că ritualul tău zilnic de manichiură va fi înlocuit cu astfel de ședințe pline de iubire? Doamne ferește să fi avut vreo unghie cu oja sărită!
În timpul perioadei romantice, cu mult înainte de copii, ți se părea grea și geanta ta, acum în schimb ai forțe de Schwarzenegger: împingi căruciorul la deal (pe drumurile noastre e un adevărat fapt eroic), vii atent cu el la vale, în mâna stângă duci o pungă cu produse alimentare, muți canapeaua (!) ca să-i dai unuia dintre copii mașina căzută fix acolo (a se citi special aruncată), îi ții pe amândoi în brațe ca să mai eviți și tu cât poți concertele a cappella. Îi culci la amiază, hai că acum cu siguranță îți bei cafeaua. Nu? Într-adevăr, ai haine de întins pe sfoară, ai vase de spălat și praful de șters.
Atâta vreau să te întreb, mai poți?
Bine, nu te mai enervez și eu, văd, văd că nu ai timp!
Deja s-au trezit?
Le pui să mănânce, tu speli vasele, ei pictează pe foi, pe draperii, pe speteaza scaunului. Tragi aer adânc în piept, îți muști buza de jos și le spui delicat și surprinzător de încet: "dragii mei, ne-am înțeles să pictați doar pe foi" și afișezi un zâmbet dulce și minunat, dedicat în totalitate lor.
Îndeși în rucsac niște mere, câțiva biscuiți, două sticle cu apă, optsprezece mașinuțe cu care n-o să se joace nimeni, o carte pe care o iei cu tine de vreo trei săptămâni, dar n-ai citit mai departe de copertă, două hanorace, șervețele și neapărat doi dinozauri. Îi tentezi să iasă afară cu diferite povești interesante despre natură și în mai puțin de două ore (sună mai bine decât după tocmai două ore) închizi ușa pe dinafară, dar o deschizi imediat înapoi că ai uitat mingea (cum ai putut?🙃).
Ajungeți în parc, te așezi pe o bancă și privești cerul, iar seninătatea lui pare să se reverse în tine, verdele din jur pare să te revigoreze și să te umple de viață, soarele pare să-ți trimită, printre crengile copacilor, căldură și energie. Te simți minunat.
Ei aleargă după păpădii, le vânează pe cele uscate și le suflă. Râd, iar lumina și entuziasmul din ochii lor sunt mai energice decât cafeaua nebăută, veselia lor te încarcă pe tine cu viață și simți recunoștință.
Ajungeți acasă și începi să pregătești cina. Pui ceapa la călit și auzi automat plânsul și țipetele lor. Nu pot împărți o mașină. Cauți prin toate cutiile, dulapurile, sub toate paturile, nu e nicăieri mașina. Simți mirosul de ceapă arsă?
Fugi la bucătărie și rostești niște înjurături dulci, de genul "kiki riki" și oftezi adânc. În timp ce tu te gândești dacă să lași ceapa așa sau să prăjești alta, se aud din nou țipete. Mai înjuri de două ori, tot așa dulce, dar deja răbdarea dă pe dinafară, ca aluatul.
De data asta se bruschează, ca doi cocoși, fiecare dintre ei dorindu-și ca celălalt să cedeze primul. Veșnicul și celebrul conflict fratern.
Le reproșezi amândurora să înceteze și să te lase să gătești cina.
După ce i-ai văzut că se predau somnului și moșului Ene, simți cum te cuprinde o stare de vinovăție. Le privești somnul dulce și te gândești că ai fi putut să-i îmbrățișezi atunci când se certau în loc să le reproșezi. Și vina asta probabil se măsoară în kilograme, simți o greutate imensă după cap, pe spate, corpul ți-e încordat, spatele încovoiat.
Mă uit la tine și-mi amintesc cafeaua ta nebăută, parfumul tău nefolosit, rochia ta nepurtată, emoțiile tale negrăite, cartea necitită, lipsa timpului tău liber, lipsa socializării, oboseala ta și-ți șoptesc la ureche: scapă de sentimentul de vinovăție ca de o haină veche, ruptă. Relaxează-te și fii bună cu tine. Ești om, ești un curcubeu de culori și emoții, ești bună și blândă. În fiecare clipă ai făcut tot ce-ai putut mai bun ca să transmiți iubirea, grija și devotamentul tău.
Scapă de sentimentul de vină ca de o haină veche și ruptă!
Concentrează-te pe lucrurile bune care ți se întâmplă, nu-ți consuma timpul și energia pe ceea ce te secătuiește de putere și încredere.
Ești o mamă bună, minunată și frumoasă! ❤️
Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!
Sursa foto Pixabay
Comentarii
Trimiteți un comentariu