Oricât de banal ar părea, e foarte greu să ne relaxăm

    Dimineață, când a sunat alarma, am hotărât să nu mă duc la yoga. M-am tot învârtit sub plapumă, de pe-o parte pe alta și fix în ultimul moment am sărit din pat. În cincisprezece minute eram ieșită din casă.         În troleibuzul plin, încă foarte somnoroasă, priveam mulțimea de oameni care se grăbea să ajungă la muncă. Un domn înalt, cu o servietă elegantă, i-a oferit locul său unei fetițe. O doamnă, furată de gânduri și griji, își ținea privirea în jos.

În mintea mea se izbeau gândurile unele de altele. De parcă erau grele, simțeam cum îmi apasă starea și partea de sus a spatelui. Gânduri pe care mă încăpățânez să le țin în labirintul psihicului, fără să le transform în idei, soluții sau să le dau delete. Se plimbă apăsat în labirint, menținându-și mândre forma semnelor de exclamație, cu vocea imperativului. Imperativ care maschează frica, neîncrederea, nesiguranța, curajul. 
Am coborât cu pași repezi și mari simțind în continuare o stare de încordare, de nemulțumire.

M-am așezat turcește pe covorașul albastru turcoaz și am început să-mi dezmorțesc mușchii, sperând că mi se va dezmorți și încordarea. Și am înțeles pentru a nu știu câta oară cum mintea mea inhibată și gândurile toxice îmi limitează libertatea fizică, emoțională, psihică și spirituală. Îmi fură identitatea mea și mă îmbracă cu măști și pelerine. 

"Întindeți picioarele și relaxați spatele, gâtul, imaginați-vă că peste voi se revarsă o lumină strălucitoare și vă încarcă cu bunătate, recunoștință, mulțumire. Imaginați-vă că această lumină intră peste tot în voi și apoi transmiteți această lumină oamenilor, naturii. Simțiți recunoștință pentru viață, pentru ce aveți, ce sunteți, le doriți tuturor o zi bună și vă gândiți ce dimineață frumoasă de miercuri, indiferent de vremea de afară. Lumina e în noi".

Simt cum încordarea coboară din omoplați spre brațe, apoi o simt în coaste cum se coboară spre picioare. Rămâne pe genunchi și parcă s-ar ridica înapoi. Lumina ajunge la gândurile mele inhibate și grele și simt cum semnul exclamării se micșorează, păstrându-și totuși forma. Iar încordarea din corp nu pleacă cu totul, dar o controlez eu timp de câteva minute. Exerciții pe care le voi face din ce în ce mai bine până voi putea sa exersez mușchii voinței, relaxării, stării de bine.
      Suntem ceea ce mâncăm? Suntem, într-un fel. Suntem ceea ce facem? Într-un fel.
În totalitate suntem ceea ce gândim! 
Psihicul nostru are o putere infinită asupra noastră. 
Putem stagna sau ne putem dezvolta, putem trăi în limite sau putem păși dincolo de ele, putem opune rezistență sau putem dansa cu viața, putem simți mulțumire sau nemulțumire. Și suntem în strânsă legătură cu psihicul nostru. Suntem un tot întreg, de aceea el nu poate face singur toate astea. Noi însă putem ajunge la el cu ajutorul sportului, meditației, literaturii, zâmbetului, oamenilor care ne înconjoară, iubirii. Totodată, unele lucruri sunt făcute pentru a rămâne neschimbate. Putem doar să ne schimbăm atitudinea față de ele și atunci vom avea impresia că s-a schimbat și situația.
O zi bună și luminoasă vă doresc!

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!

Sursa foto Pixabay