Femeia în fața oglinzii de Eric-Emmanuel Schmitt

  În fiecare zi ne trezim, ne bem cafeaua, ne aranjăm în fața oglinzii, schimbăm ținute, verificăm telefoanele, ne pierdem și ne regăsim de zeci de ori în agitația din timpul zilei. Agitație, care uneori pare să fie rodul gândirii noastre sau scut de apărare de apropierea de noi înșine...
...și nu știu dacă chiar ne regăsim cu adevărat...
...s-ar putea să ne regăsim nu când căutăm, ci când simțim și privim în oglinda sufletelor noastre.

    Când am început să citesc această carte, subiectul  mi s-a părut banal, iar povestea cam naivă pentru ca apoi, după vreo cincizeci de pagini să mă fascineze complet acest roman. Povestea metamorfozării feminine!
E povestea a trei femei, din diferite epoci, din diferite orașe și totodată pare să fie povestea unei singure femei.

Cartea începe cu povestea Annei, care fuge în ziua nunții pentru că nu vrea să trăiască un destin pe care nu și-l dorește.
Povestea ei de transformare, de regăsire a propriei ființe este prin intermediul naturii, de frumusețea căreia se simte copleșită și de credința în Dumnezeu. Credință, care nu se limitează la cuvinte și scriptură, cât la felul de a simți această credință. De a-l simți pe Dumnezeu înlăuntrul nostru. De a accepta și îmbrățișa viața cu toate pe care le are.
"Sufletul nu e capabil să vadă frumusețea decât dacă este el însuși frumos. Se cuvine să fii divin ca să ți se dezvăluie divinul."

Povestea Hannei m-a impresionat datorită detaliilor despre psihanaliza lui Freud. Hanna e prinsă într-o căsnicie în care nu se simte fericită, cu toate că ar părea să nu aibă motive de nemulțumire. Căsătorită cu un conte, alintată și răsfățată de soț și ceilalți oameni din jurul ei, Hanna se simte diferită. După o sarcină închipuită și o colecție imensă de sulfide, Hanna începe să facă ședințe de psihanaliză,  și acum începe procesul ei de metamorfozare interioară.

"Ți-ar demonstra că sulfidele tale  nu sunt doar niște sulfide, că reflectă altceva, ceva atât de stânjenitor încât nici nu vrei să devii conștientă. Asta a făcut cu orologiile femeii ăleia.
- A, da? Ce simbolizau orologiile?
- Ei, e-o poveste complicată. Tic-tacul însemna ciclul menstrual. Femeia aia se temea atât de mult de menopauză, încât credea că-și prelungește fertilitatea înmulțind aparatele de măsurat orele. Paradoxal, colecționa ceasuri ca să lupte cu timpul."

Anny e actriță celebră la Hollywood, fiind pe scenă încă de la o vârstă fragedă. Viața lui Anny înseamnă droguri, alcool, sex și pierderea identității personale. De fapt ar fi trebuit să încep cu pierderea identității, pentru că ea ar crea confuzii și conflicte interioare care ar duce la consumul de alcool și droguri.
"Ai grijă de tine, Anny. Înghiți tot soiul de otrăvuri ca să mergi mai departe, ca să-ți ignori problemele, ca să depășești ziua de azi. Oprește-te puțin. Gândește-te. Vezi unde te afli "
Procesul de transformare al lui Any a fost foarte anevoios, dar a învins până la urmă.

Atunci când aceste trei femei s-au privit în oglinda sufletului, s-au văzut pe sine, cele adevărate și, cu siguranță, viața avea să le pună în fața multor provocări, dar sentimentul că fiecare dintre ele își aparțin lor e măreț. E un sentiment care doare deopotrivă, dar care e atât de plăcut pentru că indiscutabil cunoașterea de sine este ceva de ce avem cu adevărat nevoie. Ca să fim cine suntem, ca să înțelegem sursa emoțiilor noastre, ca să pricepem de ce acționăm cum acționăm, e oglinda dependențelor noastre, ale fricilor și vulnerabilităților. Doare pentru că pierdem roluri în care atât de bine am intrat, cad măști care de-atâtea ori ne-au salvat și se destramă, asemenea unei țesături, poveștile pe care ni le spunem.