Mătușa Julia și condeierul - o iubire ca-n telenovele

              "Mătușa Julia și condeierul" de Mario Vargas Llosa 

 Recenzie

 În fiecare seară în timp ce citeam această carte evadam din dormitorul meu cu lumina slabă în Lima anilor '50. Stam la terasa unei cafenele și urmăream evenimentele din familia tânărului Llosa, pe atunci student la drept, cu o jumătate de normă  editor la radio, la actualități, visând să devină scriitor într-o zi și să locuiască într-o mansardă pariziană. 

Admiram peisajul exotic, cutreieram cafenele pline de fum, asistam la scrierea primelor nuvele, mă uitam la pasiunea dintre îndrăgostiți, la sărutările lor fierbinți în mijlocul zilei,savuram  imaginar cocktailuri cu mentă în miezul zilei, în timp ce în jurul meu se derulau telenovele, care de care mai incitante.

Povestea în sine mi-a amintit de telenovelele atât de urmărite altădată, cu personaje de toate felurile, care de care mai ciudate și naive.

Personajul principal este însuși scriitorul, în vârstă de optsprezece ani, când încă își făcea studiile la drept pentru a le face pe plac părinților. Totuși, acest lucru nu-l oprește să scrie, să lucreze la radio și să viseze să se facă scriitor. Ceea ce îi reușește într-un final. 

"Mai am trei ani până la terminarea studiilor de Drept și o să mă îndoiesc că o să practic vreodată avocatura, fiindcă singurul lucru care îmi place este să scriu."

Într-una din zile, în timpul unui prânz la unchiul și mătușa sa, Mario face cunoștință cu mătușa Julia: "Era sora soției unchiului Lucho și sosise cu o noapte înainte din Bolivia. Divorțată de curând, venise să se odihnească și să se refacă după eșecul matrimonial."

O ieșire la teatru, trei ieșiri la teatru și povestea de iubire începea să prindă contur pasional, în ciuda diferenței de vârstă dintre mătușa Julia și studentul Mario.

Urmează un șir de întâlniri pe furiș între cei doi îndrăgostiți pentru a nu fi deconspirați de rudele lor care și-ar fi aprins paie în cap de la această poveste. 

După cum bine se știe că fiecare taină iese la iveală, la un moment dat și iubirea lor a devenit cunoscută și deloc acceptată. 

"Tu mă faci să mă simt bătrână, fără să fiu, Varguitas. Și asta nu-mi place. Povestea noastră n-are nici o rațiune și cu atât mai puțin vreun viitor."

În ciuda tuturor interzicerilor și discuțiilor cu rudele, cei doi găsesc un primar într-o localitate uitată de civilizație și modernism, și se căsătoresc.

Povestea este reală, din viața autorului Llosa, cei doi au trăit împreună opt ani, în diferite orașe ale Europei și chiar și într-o mansardă pariziană, iar tânărul student a devenit celebru scriitor, iar în anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

Povestea se derulează în plan paralel cu povestea unui scriitor de teatru radiofonic, gen de teatru foarte popular în Peru.

Fiecare al doilea capitol o reprezintă o poveste difuzată la radio. Pedro Camacho, un condeier din Bolivia,  aduce o popularitate și un profit nemaicunoscute până atunci de radio Panamericana, unde activa Mario Vargas Llosa.

Povești care presupun sunt aduse în carte pentru a ne face cunoștință cu spiritul uman al locuitorilor Limei, cu viața pe care mulți dintre ei (dintre noi) o duc sub influența minciunilor pe care și le spun zi de zi. 

Cartea este scrisă cu sinceritate, cu umor și pe alocuri cu ironie. 

Llosa creează un tablou al relațiilor umane, unde fiecare are de câștigat, fie de pierdut, în dependență de alegerile pe care le face și propriile prejudecăți, iar însăși cartea se merită citită pentru gustul savuros pe care-l transmite și pasiunea cu care autorul îmbracă cuvintele.

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!