O mamă bună nu înseamnă o mamă perfectă

    Intru în casă, mă descalț și încerc să-mi fac drum printre toate jucăriile aruncate pe podeaua din coridor. Nici nu vreau să-mi închipui ce se petrece în camera lor.
Încă mai sunt însuflețită de dorul lor. Încerc să las la o parte treaba asta cu curățenia și abia aștept să-i strâng la piept, să le simt mirosurile, să le mângâi spatele, părul, mânuțele pufoase.
    Mă strigă să-i caut. Pășesc anevoios printre piese de lego, mașini, roboți, mingi și intru în dormitor cu un zâmbet larg și autentic.
Știu că sunt sub pat, dar mă prefac că nu știu pentru că asta îi amuză tare mult, iar eu sunt dependentă de starea lor de bine. Pentru că e mai ușor.
"Oare unde să fie cei doi ursuleți minunați? Mă duc să văd în baie. Vai, ceva se întâmplă cu canapeaua noastră, a început să râdă. N-am văzut niciodată o canapea vorbitoare. Nu știu ce să fac, s-o iau la fugă sau să vorbesc cu canapeaua?"
Și prind curaj și mă uit sub canapea. Scot de-acolo două bucăți mari de râs și le așez pe genunchii mei.
Se rup din brațele mele și ies în hohote de râs din cameră.

"Prinde-ne!"
Cum m-aș întinde pe canapeaua vorbitoare...,dar mă ridic și pășesc pe podeaua gri fără niciun chef de joacă.
După 5 minute de joacă, încep să se certe. Se împing, se lovesc...ah! simt cum cad pradă disperării. N-ar trebui, dar sunt și eu om! Îi cert pe amândoi și le spun să înceteze să se mai bată ca doi cocoși. Și cad pe canapeaua vorbitoare.
Mi-e dor de liniște și singurătate...
Nu întotdeauna e așa... De cele mai multe ori construim o relație minunată, bazată pe iubire și empatie, dar uneori devin egoistă, rea și cicălitoare.
Pentru că sunt om!
Pentru că uneori mi-e greu să ofer ceea ce nici eu nu primesc. Pentru că uneori mă simt goală pe dinăuntru. Pentru că mi-e dor de mine.
Pentru că zidesc în fața mea un "bine" gros și mare, care nu mă lasă să fiu eu.
Pentru că am și zile când vreau să dorm, să mănânc și să dorm din nou.
Pentru că am obosit. Nu de azi sau de ieri, am obosit cu totul.
Și asta nu înseamnă că sunt o mamă rea.
Asta înseamnă că uit să fiu femeie. Soție.
Și mi-e dor...
      Am lângă mine un ceai savuros din plante, o farfurie plină cu biscuiți cu ciocolată și scriu ce simt. Și nu mă simt vinovată. Pentru că nu vreau să fiu perfectă, vreau doar să fiu bine cu mine pentru că numai așa voi putea fi bună cu ceilalți.

Iar ca să fiu bună cu mine, am nevoie de timp pentru mine. Timp să beau un ceai, să scriu, să citesc, să-mi dau unghiile cu ojă roșie, să calc pe iarba verde și fină, să privesc apusul, să dansez, să râd...
Și seara, când stau culcată pe umărul omului meu, nu-i povestesc doar despre ce s-a întâmplat, îi spun ce-am simțit și cum m-am simțit. Asta eliberează cu adevărat. 
Mă bucur de lucruri mici pentru că ele-mi aduc fericirea. 
Și de fiecare dată pot să fiu mai aproape de ei. Mai aproape sufletește. Iubindu-mă și iubindu-i! Mai pregătită să păstrez zâmbetul pe chip în situațiile care uneori încep cu pașii mei printre jucăriile aruncate.

Sursa foto Pixabay

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Te aștept și acolo. Mulțumesc pentru vizită

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce se întâmplă cu nervii unei mame obosite?

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

O îmbrăţişare pentru fiecare. Impresii după încheierea terapiei de grup.