Când vina ne desparte de Liane Moriarty

       Când vina ne desparte e ultimul roman tradus al lui Liane Moriarty. Am citit tot ce-a fost tradus, nu puteam să ratez această carte.
      O nouă poveste despre căsnicie, copii, relații de prietenie, despre gândurile oamenilor și despre iubire. Ca de fiecare dată, Moriarty are un talent fenomenal de a descrie gesturile oamenilor, ideile care ne trec prin minte, adevărul nerostit care se află în spatele cuvintelor rostite.
Autoarea cunoaște foarte bine oamenii, îi citește ca pe niște cărți deschise, are o pregătire psihologică incredibilă în a construi personaje memorabile, creionate până-n cele mai mici detalii și curaj de a vorbi direct și spontan despre cele mai întunecate locuri ale minții umane. Acolo unde încercăm să ascundem tot ce ne doare, tot ce vrem să uităm.

Când vina ne desparte pune sub lupă traiul a trei familii obișnuite, aparent fericite. De ce aparent? Pentru că autoarea sapă în viețile acestor familii și scoate la lumina zilei adevărul crunt.
Despre noi toți. Despre cum suntem și cum depunem efort să părem. Despre cât de prietenoși suntem și cât de silă ne este de aceste prietenii, despre cum credem fiecare în ceea ce ne convine să credem.
Într-o duminică după-amiază, în grădină unei familii se întâlnesc cei șase adulți și trei copii la un grătar.
Patru dintre cei șase adulți, prieteni de familie, soțiile - prietene din copilărie, sunt cu gândurile în altă parte, la discuția pe care au purtat-o câteva minute în urmă, în bucătăria Erikăi și a lui Oliver.
Fiecare încearcă să se relaxeze în felul său, dar la un moment dat se întâmplă ceva tragic.
Fiica cea mai mică a lui Sam și Clementine aproape că moare înecată în fântâna arteziană din grădină. Șansa ei la viață a fost Erika și Oliver, care au văzut-o în fântână și au acționat profesional, în urma unor cursuri, în acordarea primului ajutor de urgență.
Din acest moment se schimbă total lucrurile. Se schimbă relațiile dintre prieteni, dintre soți, iar cuvintele nerostite devin mai periculoase decât cele rostite.
Îmi place că Moriarty întotdeauna transpune în poveștile sale lecții despre umanitate, iubire.
       Cumva, suntem toți tentați să credem despre noi că suntem buni, empatici, dar în practică îmbrăcăm haina egoismului. Și ne gândim la oameni din unghiul nostru de nevoi. Nu e corect pentru că fiecare om are motive să acționeze într-un anumit fel. Fiecărui om îi este frică să-și pună pe masă sufletul, vulnerabilitățile, de teamă să nu fie judecat, respins sau luat în batjocură. E fix timpul să fim empatici. Și nu suntem.
Ajungem să înțelegem oamenii atunci când suntem înțeleși noi. Și acceptați. Și iubiți pentru cum suntem. Atunci când facem pace cu noi înșine și nu ne mai este frică să fim slabi. Înțelegem, în sfârșit, că vulnerabilitățile noastre sunt punți spre oameni. Lumină în întuneric. Iubire în loc de ură. Dar e drum lung până acolo...
Știu că citatele nu se pun la sfârșit, dar nu știu dacă pot să închei mai înțelept acest text, așa că fie-mi cu iertare încălcarea în fața gramaticii: "Dar poate într-o zi, am putea, nu să uităm, desigur, ci poate să iertăm. Am putea să ne iertăm pe noi înșine."

Jurnalul unei zâne este și pe Facebook. Putem prieteni și acolo. Țin să-ți mulțumesc pentru vizită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".