"Ce se întâmplă în iubire" de Alain de Botton

- Tu niciodată nu eşti alături atunci când am nevoie de tine!
- Iar tu întotdeauna mă faci să mă simt ultimul laş de pe faţa pământului...
- Vreau doar să fiu corect înţeleasă, vreau să mă îmbrăţişezi şi atunci când intru în rolul de victimă, să-mi spui că totul va fi bine.
- Vreau să ştii că tot timpul mă gândesc la voi!

         Aceasta este o parte a unei discuţii calme şi plină de explicaţii adevărate dintre mine şi soţul meu. Pentru că de cele mai multe ori nu ne auzim şi nu înţelegem ce spune fiecare din noi.
 De parcă am vorbi limbi diferite, tot timpul ni se pare că celălalt are pică pe noi şi încearcă înadins să fie ursuz.
...iar cândva, la începutul relaţiei, ne vorbeam doar din priviri şi înţelegeam fiecare gest al celuilalt. 
...şi totul părea să ţină o veşnicie.

Şi nu ştiam că iubirea e să menţii ce-ai construit, credeam că e de-ajuns un strop de parfum, o îmbrăţişare tandră şi magicile cuvinte " te iubesc"!
Nu e de ajuns, e doar prima luminiţă a iubirii, e doar cimentul a ceea ce urmează să construim, e doar preludiul poveştii de iubire.
Atunci când pare că vorbim limbi diferite, ar trebui să ne amintim că între noi doi există o limbă care ne face înţeleşi - graiul iubirii.
Şi râd cu poftă fix acum, pentru că eu şi soţul meu chiar vorbim două limbi diferite)))

O să vă povestesc pe scurt despre romanul " Ce se întâmplă în iubire" de Alain de Botton.
Eroii principali ai poveştii sunt Rabih şi Kirsten. 
El este arhitect, ea este administratorul proiectului de arhitectură pe care urmează să-l facă biroul de arhitectură în care activează Rabih. Este un bărbat de 31 de ani, care trăieşte singur de câţiva ani, în căutarea, de fapt mai mult în aşteptarea, marii iubiri.
Într-o dimineaţă o întâlneşte pe Kirsten şi este fascinat de modul ei organizatoric şi atitudinea ei amuzată şi netulburată de a reacţiona.
Simte până-n străfundurile inimii că Kirsten, această femeie puternică, feminină şi originală, este femeia vieţii lui.

Kirsten se îndrăgosteşte şi ea de întunericul din el care dansează un vals armonios cu lumina ei, de frica lui care se pliază perfect cu curajul ei, de modul lui de a se ruşina care este echilibrul îndrăznelii sale.
"Rabih o cere în căsătorie fiindcă vrea să păstreze, să "îngheţe" , ceea ce el şi Kirsten simt unul pentru celălalt. Şi speră că prin actul căsătoriei să perpetueze o senzaţie extatică."

În prima perioadă a iubirii, perioada romantismului sau a şoaptelor de iubire, ne încăpăţânăm să credem, cu toate celulele noastre, că restul vieţii îl vom petrece în acea euforie, vom fi veşnic acompaniaţi de clinchetul clopoţeilor iubirii şi vom călca doar pe petale de trandafir, fie tunete, uragane sau tsunami.
Atât de multe speranţe ne punem în această perioadă, în omul care ne aduce zâmbetul în ochi, încât uneori căderea e a naibii de dureroasă.
Şi culmea culmilor e că nu e vorba de nicio cădere, e pur şi simplu o altă formă a iubirii, pe care n-o acceptăm şi pe care o transformăm cu uşurinţă în furie.

"Norii se plimbă la orizont fără să se oprească pentru a-şi cerceta sentimentele mândriei rănite."

În viaţa tinerilor căsătoriţi, apare foarte mult interes pentru lucruri de nimic, pentru flecuşteţe de genul " aaa, mi-ai făcut cafea ín cana verde, ai uitat că mie îmi place cea roşie", încep primele "dezmierdări": " m-am însurat cu o nebună" etc.
Mi-am analizat cei 5 ani de căsnicie, de cele mai multe ori, mărul discordiei au fost acele flecuşteţe nesemnificative, cărora le-am dat şi eu şi soţul meu importanţă, timp, energie şi orgoliu.
" Ar fi ideal să putem râde în continuare, în cel mai blând fel cu putinţă, când suntem transformaţi în ţinta principală a furiei unui îmbufnat. Am recunoaşte un paradox emoţionant. Chiar dacă are peste un metru optzeci şi un loc de muncă stabil, mesajul lui adevărat e tulburător de regresiv: " în străfunduri, rămân un copil mic, iar în clipa asta am nevoie să-mi fii părinte."

În viaţa lui Rabih şi a lui Kirsten apar copiii, iar odată cu ei, relaţia dintre soţi devine mai tensionată de la o zi la alta.
Această tensiune şi neînţelegere reciprocă distruge ceea ce au construit cu atâta zâmbete, iubire şi jurăminte "până la adânci bătrâneţi".
Cel mai dureros aspect pe care-l simţim în aceste momente e distanţarea, asta ne face mai nebuni de-a dreptul şi îngheaţă în noi sentimentele frumoase şi empatia.

Ce ne lipseşte cu adevărat în iubire? Comunicare, deschisă, sinceră şi certitudinea că vom fi acceptaţi şi înţeleşi şi hrăniţi în continuare de sursa iubirii noastre.

Ca părinţi, Rabih şi Kirsten se descurcă minunat, doar că îşi ascund durerea în spatele timpului şi nevoilor copiilor. Durere care se naşte în noi şi ne macină pe dinăuntru, durere pe care o transformă în " tu niciodată" , " tu întotdeauna", " cu cine m-am căsătorit" .
Definim greşit iubirea, în loc s-o căutăm în obişnuinţă, o implorăm, o refuzăm, o facem mută şi oarbă.
Kirsten şi Rabih ajung să meargă la un psihoterapeut, care le deschide adevăratul conţinut al durerilor lor, le defineşte sincer şi iute de dureros, nevoile fiecăruia şi felul autentic de a fi al fiecăruia.
Există şi o infidelitate la un moment dat, dar nu vă spun din partea cui,vă las pe voi să descoperiţi, pentru că citind această carte o să vă regăsiţi în primul rând pe voi, iar apoi o să fiţi pregătiţi să înţelegeţi şi să acceptaţi partenerii voştri.
Evident, asta nu înseamnă că tensiunea o să-şi ia tălpăşiţa din relaţiile noastre, asta înseamnă că ne vom asculta mai mult, ne vom auzi, ne vom înţelege şi vom continua să ne iubim în continuare " până la adânci bătrâneţe".
Căsătoria nu este apogeul iubirii şi garanţia că iubirea va fi la fel 100 de ani, căsătoria e asumarea faptului că înţelegi o altă persoană care te completează pe tine, că este diferită şi continui s-o iubeşti pentru asta.
        E uşor să facem declaraţii de iubire atunci când primum flori, suntem duşi în braţe şi simţim fluturi în stomac, dar iubirea adevărată este atunci când apar primele fisuri într-o relaţie,  atunci când împreună înţelegem asta şi nu căutăm vinovatul, dar soarele, nu săpăm prăpastii, dar poduri, aprindem o lumânare în întunericul dureros, care frânge mii de inimi, lumânare cu focul iubirii.
Eu vă recomand din tot sufletul această carte, răspunde la multe întrebări, dar mai bine de-atât ne dă mult de gândit.

Sursa foto: pixabay

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"