Despre puterea conectării cu sine💙
Am parcurs multe distanţe în viaţă. Unele kilometrice, altele emoţionale, dar n-am ştiut să merg spre mine.
Am adorat bărbaţi, am invidiat femei, dar am uitat să-mi spun şi mie că sunt bună, frumoasă, că merit iubire.
Am tăcut şi i-am lăsat pe alţii să vorbească cu gura mea, cu trupul meu, cu sufletul meu, în timp ce vocea mea se sufoca în prăpastia tăcerii şi a uitării de sine.
Acum învăţ să mă iubesc şi simt cum mi se deschid uşile sufletului meu şi mă bucur că ma-ntâmpină lumina. E ca o speranţă frumoasă care-mi spune că sunt bună, frumoasă şi merit iubire.
Sunt tare neîndemânatică în acest drum şi în toată această neîndemânare plânge de emoţia atenţiei o fetiţă mică, slăbuţă şi tare speriată.
O văd cum i se îndreaptă spatele, cum i se ridică privirea spre cer...
Undeva, nu din ochii mei de pe faţă, curg lacrimi, dulci şi duioase...
Fetiţei i s-a spus că este minunată, mi-am spus mie şi m-am ţinut în braţe minute-n şir...
P.S. puterea conectării cu sine e miraculoasă şi chiar dacă aduce multă durere şi necunoaştere, e, poate, cel mai important drum din viaţă.
Şi-n timp ce stăteam cu capul în jos şi cu picioarele în sus şi zburam în hamac, vedeam în depărtare clădirile din faţă.
Privirea mea a fost furată de o clădire din depărtare, mai exact de 3 ferestre fără geamurile din sticlă. Când m-am uitat la ele, m-am uitat în mine.
Ferestrele fără sticlă erau locurile neprotejate din mine : feminitatea, senzualitatea şi sălbăticul natural, locuri pe care -mi doresc să le reîntorc fiinţei mele.
Aceasta este despre puterea conectării cu sine💚💚💚
Sursa foto : pixabay
Am adorat bărbaţi, am invidiat femei, dar am uitat să-mi spun şi mie că sunt bună, frumoasă, că merit iubire.
Am tăcut şi i-am lăsat pe alţii să vorbească cu gura mea, cu trupul meu, cu sufletul meu, în timp ce vocea mea se sufoca în prăpastia tăcerii şi a uitării de sine.
Acum învăţ să mă iubesc şi simt cum mi se deschid uşile sufletului meu şi mă bucur că ma-ntâmpină lumina. E ca o speranţă frumoasă care-mi spune că sunt bună, frumoasă şi merit iubire.
Sunt tare neîndemânatică în acest drum şi în toată această neîndemânare plânge de emoţia atenţiei o fetiţă mică, slăbuţă şi tare speriată.
O văd cum i se îndreaptă spatele, cum i se ridică privirea spre cer...
Undeva, nu din ochii mei de pe faţă, curg lacrimi, dulci şi duioase...
Fetiţei i s-a spus că este minunată, mi-am spus mie şi m-am ţinut în braţe minute-n şir...
P.S. puterea conectării cu sine e miraculoasă şi chiar dacă aduce multă durere şi necunoaştere, e, poate, cel mai important drum din viaţă.
Şi-n timp ce stăteam cu capul în jos şi cu picioarele în sus şi zburam în hamac, vedeam în depărtare clădirile din faţă.
Privirea mea a fost furată de o clădire din depărtare, mai exact de 3 ferestre fără geamurile din sticlă. Când m-am uitat la ele, m-am uitat în mine.
Ferestrele fără sticlă erau locurile neprotejate din mine : feminitatea, senzualitatea şi sălbăticul natural, locuri pe care -mi doresc să le reîntorc fiinţei mele.
Aceasta este despre puterea conectării cu sine💚💚💚
Comentarii
Trimiteți un comentariu