Realitatea din spatele ecranului meu

      Mediul online e plin de modele de educație, dezvoltare, cunoaștere, de tipare perfecte de viață. Uneori simt cum mă frustrez că nu am aceleași posibilități pe care le au unii oameni de pe ecrane. Involuntar, mi se creează impresia că aș putea să-mi educ mai bine copiii dacă aș avea mai multe jocuri, jucării sau că m-aș simți mai adesea și femeie, nu doar mamă, dacă aș avea șansa să călătoresc singură, să comand mâncare la pachet acasă, să nu mai stau stresată în fața aragazului, cu șorțul mirosind a pârjoale și borș roșu. Ba uneori chiar mă gândesc că poate nu aș fi atât de țâfnoasă dacă aș citi mai puțin despre cât de mult greșesc în relațiile cu cei dragi și mai mult despre cât sunt de minunată, bună și înțeleasă.
Poate că nu toți au aceste gânduri intime, dar uneori mă simt atât de atrasă de viața perfectă de pe ecrane încât mă irită complet realitatea chiuvetei pline, a gătitului interminabil, realitatea prafului care nu se mai termină, a miilor de firimituri de pe covorul din bucătărie, realitatea copiilor solicitanți și a unei mame obosite, realitatea care stă în spatele articolelor despre cum să fii zen și împlinită pe plan profesional și acasă. Really???? Există așa ceva?

Poate sunt eu neîndemânatică, poate sunt singura care nu poate să lege armonios toate rolurile pe care le are, poate sunt ciudata care nu știe să pună limite sau sunt singura femeie care plânge uneori de neputință, de oboseală, de lipsa spațiului și a liniștii...
...dar sunt femeia conștientă că tot ceea ce simt e despre mine, că nu există vinovați sau acuzatori...
...sunt femeia care se bucură enorm de un apus sau de o floare sau de mirosul ploii...
...sunt femeia care nu încetează să creadă că iubirea e răspunsul la orice întrebare...
...sunt femeia care crede în Moș Crăciun, în Dumnezeu și în povești...


La un moment dat am renunțat să scriu despre relația cu copiii mei pentru că nu eram implicată de-adevăratelea. Alegeam să scriu despre emoțiile frumoase, despre clipele dulci, dar în spatele acestor texte rămâneau multe cuvinte nespuse. Și nu e corect față de mine. Ajungeam să cred că viața mea e numai miere și când simțeam gustul piperului iute mă apuca disperarea. Am luat decizia să fiu sinceră cu mine și tot ce-am scris de-atunci a fost despre intensitatea emoțiilor mele reale. Doar că multe dintre emoții nu se scriu, ele mă construiesc pe mine.

Mediul online e un mediu al prieteniei, al perfecțiunii și al performanțelor. Știți ce-am învățat din toate frustrările mele. Am cunoscut un nou sens al cuvântului libertate. Fiecare om are dreptul la propria sa libertate. Mă pierd uneori printre portrete ideale și caractere desăvârșite, dar nu uit niciodată să pierd legătura cu mine însămi. Să nu pierd timpul cu lamentări, să nu mă compar cu alți oameni, să nu rămân blocată în motive pe care le inventez singură. Mai păcătuiesc uneori, dar învăț în fiecare zi să fac rai din ce am!

Nu e corect față de alți oameni să simt invidie sau ciudă, în primul rând pentru că toate aceste sentimente trec mai întâi prin mine, iar apoi sunt la fel de liberă să creez o lume ideală virtuală. Nu-i așa?!

Și, cel mai important aspect e faptul că nu pot să le cer oamenilor dragi să fie altfel, să-mi convină. Copiii sunt gălăgioși, se ceartă, se bat, se împacă, soțul are parte de o perioadă solicitantă, eu continui să gătesc de câteva ori pe zi, să răbufnesc de furie, să-mi iubesc copiii cu toată ființa mea. Aceasta e viața mea. Încerc să mă completez pe mine, să fiu mai răbdătoare, mai sinceră, mai caldă și să-mi amintesc mereu că sunt fericită datorită familiei mele, oamenilor care mă iubesc și mă susțin în ciuda tuturor supărărilor mele. Ei sunt realitatea mea, iar eu am responsabilitatea să fiu realitatea lor.
Conceptul de familie e același peste tot, dar fiecare și-l construiește pe al său în funcție de condițiile pe care le are, de posibilități, de numărul copiilor, de graficul părinților, de prezența sau absența unei bone și multe multe altele. O să sune ca un clișeu, dar nu trebuie să ne comparăm decât cu noi înșine. Acesta e cel mai corect instrument. E greu, dar suntem mai înțelepți decât credem. Există o putere pe care nimeni nu ne-o poate lua. Puterea inepuizabilă a lăuntricului nostru! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama

Interpretul Andrian Liviţchi este mândria noastrã ĩn cadrul proiectului "Teleneşti,ĩţi ducem faima!".