Fără titlu, doar reflecții
M-am așezat pe o bancă verde în parc. Era o zăpușeală nebună, am băut apa rece din sticlă cu nesaț.
Întind mâna în geantă după telefon. 14.03.
Apoi pun telefonul la loc. Vreau să stau doar cu mine și cu gândurile mele. În ultimul timp tot apelez la intermediarii dintre mine și...mine: telefonul, muzica, cărțile, televizorul.
Mai ales că, de ceva timp încoace, una dintre întrebările care mă chinuie e "de ce trebuie să am întotdeauna dreptate?". Și nu prea mă gândesc de ce. Alung aceste gânduri...
Am început să-mi pun această întrebare câteva luni în urmă când am citit cartea lui Joan Didion/ Anul gândirii magice. După moartea soțului, ea își punea această întrebare. De atunci ea s-a plusat întrebărilor mele. Că și așa aveam puține.
***
De ce trebuie să am întotdeauna dreptate? Și culmea, fix cu oamenii care nu au nevoie de dreptatea mea...ei au nevoie de timpul și iubirea mea. Și nedreptatea mea.
Mă uit la mașinile care trec în fugă pe stradă. Până acum nu le-am auzit zgomotul, de parcă priveam un film mut. Știu că acum am ieșit din gândurile mele. În lumea exterioară.
Prin fața mea trec doi tineri. Unul dintre ei are un tricou alb și o cămașă roz, descheiată la nasturi. Pe tricou scrie cu litere negre "coincidență".
În cazul de față nu e vorba de nicio coincidență. Fix în acest moment, acel cuvânt înseamnă doar niște litere și atât.
***
Îmi doresc să-mi impun dreptatea din frica de a nu greși. Poate că uneori ceea ce ne lipsește încercăm să cerem de la alții. Doar că nu așa vine schimbarea, ea vine din propriul interior și se revarsă în exterior, ca apa unui mal rupt.
Să nu greșesc, să nu greșesc, să nu greșesc. Teste, poezii, dictări, interviuri, bărbați, educație...
De ce-o fi prizoniera acestor frici?
Mă gândesc la curaj. Sunt curajoasă să-mi văd fricile aranjate pe etajeră. Neprăfuite. Sunt curajoasă că mă gândesc la ele.
Sunt curajoasă să cred că, în ciuda tuturor acestor frici, nevoia de a avea dreptate e în capul meu. N-aș putea scăpa de frici și nici n-aș vrea, de fapt. Noaptea aduce ziua. Apusul aduce răsăritul. Frica aduce curaj. Frica aduce schimbarea.
Întind mâna în geantă după telefon. 14.03.
Apoi pun telefonul la loc. Vreau să stau doar cu mine și cu gândurile mele. În ultimul timp tot apelez la intermediarii dintre mine și...mine: telefonul, muzica, cărțile, televizorul.
Mai ales că, de ceva timp încoace, una dintre întrebările care mă chinuie e "de ce trebuie să am întotdeauna dreptate?". Și nu prea mă gândesc de ce. Alung aceste gânduri...
Am început să-mi pun această întrebare câteva luni în urmă când am citit cartea lui Joan Didion/ Anul gândirii magice. După moartea soțului, ea își punea această întrebare. De atunci ea s-a plusat întrebărilor mele. Că și așa aveam puține.
***
De ce trebuie să am întotdeauna dreptate? Și culmea, fix cu oamenii care nu au nevoie de dreptatea mea...ei au nevoie de timpul și iubirea mea. Și nedreptatea mea.
Mă uit la mașinile care trec în fugă pe stradă. Până acum nu le-am auzit zgomotul, de parcă priveam un film mut. Știu că acum am ieșit din gândurile mele. În lumea exterioară.
Prin fața mea trec doi tineri. Unul dintre ei are un tricou alb și o cămașă roz, descheiată la nasturi. Pe tricou scrie cu litere negre "coincidență".
În cazul de față nu e vorba de nicio coincidență. Fix în acest moment, acel cuvânt înseamnă doar niște litere și atât.
***
Îmi doresc să-mi impun dreptatea din frica de a nu greși. Poate că uneori ceea ce ne lipsește încercăm să cerem de la alții. Doar că nu așa vine schimbarea, ea vine din propriul interior și se revarsă în exterior, ca apa unui mal rupt.
Să nu greșesc, să nu greșesc, să nu greșesc. Teste, poezii, dictări, interviuri, bărbați, educație...
De ce-o fi prizoniera acestor frici?
Mă gândesc la curaj. Sunt curajoasă să-mi văd fricile aranjate pe etajeră. Neprăfuite. Sunt curajoasă că mă gândesc la ele.
Sunt curajoasă să cred că, în ciuda tuturor acestor frici, nevoia de a avea dreptate e în capul meu. N-aș putea scăpa de frici și nici n-aș vrea, de fapt. Noaptea aduce ziua. Apusul aduce răsăritul. Frica aduce curaj. Frica aduce schimbarea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu