În lumea digitală e loc și de conexiunea umană
Ne gândim să nu mai pierdem timpul pe Facebook și Instagram și totuși, ne prindem că butonăm telefoanele fără încetare. Cu frica de a nu pierde ceva important din ceea ce se petrece în lumea virtuală. De parcă importanța lumii reale se reduce de la o secundă la alta. La nivel teoretic înțelegem cât de mult afectează aceste ecrane colorate creierele copiilor noștri, care se află în plin stadiu de dezvoltare (nu că nu ne-ar afecta pe noi, doar că asta e altă discuție). Și le facem orar pentru ecrane, orar pe care-l încălcăm deseori pentru că ne simțim din ce în ce mai obosiți și vrem și noi să ne relaxăm. În timp ce butonăm și noi. În timp ce ne distanțăm unii de alții. Ne înstrăinăm de noi înșine, de familiile noastre, de copiii noștri.
________________
Am ajuns în dimineața zilei de joi, pe la 9. Am luat cheia cu cifra 14 pe ea și am deschis ușa albastră. Înăuntru am găsit 4 paturi de o persoană, cu saltele din astea înalte, o copie a celor ortopedice, o perdea galben muștar la fereastră, un frigider care mi-a amintit de vremuri mai vechi și un dulap cu sertar. Pe peretele de un galben vechi era atârnată o oglindă curată, în care mi-am văzut chipul obosit și cele două cute între sprâncene, care se fac din ce în ce mai vizibile.
Dușurile și toaletele erau afară. Recunosc, asta e partea care m-a decepționat la început cel mai mult. Mi-am dat atunci seama cât de mult m-am obișnuit cu confortul. Nu vorbesc de confortul luxos, vorbesc de confortul de a avea propria baie.
Apoi, după ce am parcurs 50 de metri pe un drum cu flori de câmp și măslini sălbatici, în fața mea a apărut marea. Valurile ei fine și liniștite mi-au risipit orice urmă de decepție.
Oricum starea financiară nu ne permitea mai mult. Trebuia să mă împac cu ce am.
Indiferent de banii din portofel, "să mă împac cu ce am" este de fapt o binecuvântare. Printre șoaptele valurilor calme, am mai auzit o șoaptă din capul meu.
"Totul se petrece în mintea noastră!"
Nisipul fin pe care-l săpam cu degetele, apa curată încât vedeam fiecare pietricică, norii albi, jucăuși și pufoși, mângâierea vântului de vară și imensitatea albastră în care se revărsa cerul m-au făcut să realizez că nu confortul fizic generează confortul emoțional, psihic, moral. Sunt lucruri separate, fiecare definite de propriile caracteristici și în același timp un tot întreg.
Lipsiți de wi-fi și televizor, am fost cele 4 zile aproape non-stop împreună. Poate că abia atunci mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat împreună. Fără să fim deranjați de butoane. Silențioase sau vibrante. Și împreună, de altfel, poate fi silențios și vibrant. Dar mai ales special și de neuitat.
Ne trezeam împreună și de mână mergeam toți 4 la chiuveta din capătul aleii. Ne spălăm dinții în timp ce razele matinale ale soarelui păreau să ne zâmbească. Milioane de zâmbete în câteva clipe.
Luam micul dejun la masa de afară, iar cafeaua mea de dimineață se amesteca cu izul umed al mării și era mai delicioasă ca niciodată.
Ne-am îmbrățișat fără motiv, ne-am făcut declarații de dragoste, ne-am conectat unii cu alții în cele mai simple lucruri, în cele mai subtile gânduri, în cele mai mici momente și conectarea noastră a transformat simplitatea în complexitate. Într-o complexitate a iubirii care se revărsa în toate cupele sufletelor noastre.
O nouă șoaptă mi se rotea în cap.
"Fericirea e în lucrurile mici!"
Am fost mirată de conexiunea lor profundă cu marea atunci când mi-au spus "păcat că doar 4 zile", cu toate că nu sunt copiii-pești. Presupun că însăși marea le trezește sentimente frumoase. Și au doar 5 ani! Păcat că noi ignorăm faptul că ei dispun de o sensibilitate profundă a gândurilor, sensibilitate pe care noi tot ne străduim s-o transformăm în intelect timpuriu.
A doua zi, în timpul somnului de la amiază, mi s-a părut minunată experiența noastră. Experiența noastră rurală. E mai mult decât o experiență. E un mod de viață, care are uimitoarea capacitate de a uni. Idei, oameni, amintiri, părinții de copii.
În tot strigătul nostru facebookian și instagramabil că dorim să fim autentici, cu adevărat ne lipsește experiența autenticității. Și nu e vorba doar de o mini vacanță petrecută undeva în Ucraina. E vorba de toate alegerile noastre.
____________
S-au scurs repede cele 4 zile, dar cel mai important e că le-am trăit cu adevărat. Cu puțini bani și cu multă iubire. Și funcționează formula!
Am revenit din nou la ale noastre. La desene animate și la butoanele senzoriale. Adevărul e că oricum civilizația noastră progresează, se dezvoltă ultra rapid și nu avem cum să ne limităm copiii de ecranele telefoanelor deștepte. Cu atât mai mult că, în mare parte, depindem și noi de ele. Mai ales că au și ele importanță lor, beneficiile lor și asta nu putem nega nicicum. Poate că cel mai important nu este să renunțăm la gadgeturi, ci să ținem minte că ele ne înstrăinează de adevărata realitate. Să trăim mai mult în prezent și mai puțin virtual e la fel un mușchi, care exersat, oferă rezultate foarte bune, iar copiilor noștri le oferă experiența realității, care, în aceste circumstanțe, va prevala mai mereu lumii virtuale. Pentru că puterea exemplului este uimitoare!
________________
Am ajuns în dimineața zilei de joi, pe la 9. Am luat cheia cu cifra 14 pe ea și am deschis ușa albastră. Înăuntru am găsit 4 paturi de o persoană, cu saltele din astea înalte, o copie a celor ortopedice, o perdea galben muștar la fereastră, un frigider care mi-a amintit de vremuri mai vechi și un dulap cu sertar. Pe peretele de un galben vechi era atârnată o oglindă curată, în care mi-am văzut chipul obosit și cele două cute între sprâncene, care se fac din ce în ce mai vizibile.
Dușurile și toaletele erau afară. Recunosc, asta e partea care m-a decepționat la început cel mai mult. Mi-am dat atunci seama cât de mult m-am obișnuit cu confortul. Nu vorbesc de confortul luxos, vorbesc de confortul de a avea propria baie.
Apoi, după ce am parcurs 50 de metri pe un drum cu flori de câmp și măslini sălbatici, în fața mea a apărut marea. Valurile ei fine și liniștite mi-au risipit orice urmă de decepție.
Oricum starea financiară nu ne permitea mai mult. Trebuia să mă împac cu ce am.
Indiferent de banii din portofel, "să mă împac cu ce am" este de fapt o binecuvântare. Printre șoaptele valurilor calme, am mai auzit o șoaptă din capul meu.
"Totul se petrece în mintea noastră!"
Nisipul fin pe care-l săpam cu degetele, apa curată încât vedeam fiecare pietricică, norii albi, jucăuși și pufoși, mângâierea vântului de vară și imensitatea albastră în care se revărsa cerul m-au făcut să realizez că nu confortul fizic generează confortul emoțional, psihic, moral. Sunt lucruri separate, fiecare definite de propriile caracteristici și în același timp un tot întreg.
Lipsiți de wi-fi și televizor, am fost cele 4 zile aproape non-stop împreună. Poate că abia atunci mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat împreună. Fără să fim deranjați de butoane. Silențioase sau vibrante. Și împreună, de altfel, poate fi silențios și vibrant. Dar mai ales special și de neuitat.
Ne trezeam împreună și de mână mergeam toți 4 la chiuveta din capătul aleii. Ne spălăm dinții în timp ce razele matinale ale soarelui păreau să ne zâmbească. Milioane de zâmbete în câteva clipe.
Luam micul dejun la masa de afară, iar cafeaua mea de dimineață se amesteca cu izul umed al mării și era mai delicioasă ca niciodată.
Ne-am îmbrățișat fără motiv, ne-am făcut declarații de dragoste, ne-am conectat unii cu alții în cele mai simple lucruri, în cele mai subtile gânduri, în cele mai mici momente și conectarea noastră a transformat simplitatea în complexitate. Într-o complexitate a iubirii care se revărsa în toate cupele sufletelor noastre.
O nouă șoaptă mi se rotea în cap.
"Fericirea e în lucrurile mici!"
Am fost mirată de conexiunea lor profundă cu marea atunci când mi-au spus "păcat că doar 4 zile", cu toate că nu sunt copiii-pești. Presupun că însăși marea le trezește sentimente frumoase. Și au doar 5 ani! Păcat că noi ignorăm faptul că ei dispun de o sensibilitate profundă a gândurilor, sensibilitate pe care noi tot ne străduim s-o transformăm în intelect timpuriu.
A doua zi, în timpul somnului de la amiază, mi s-a părut minunată experiența noastră. Experiența noastră rurală. E mai mult decât o experiență. E un mod de viață, care are uimitoarea capacitate de a uni. Idei, oameni, amintiri, părinții de copii.
În tot strigătul nostru facebookian și instagramabil că dorim să fim autentici, cu adevărat ne lipsește experiența autenticității. Și nu e vorba doar de o mini vacanță petrecută undeva în Ucraina. E vorba de toate alegerile noastre.
____________
S-au scurs repede cele 4 zile, dar cel mai important e că le-am trăit cu adevărat. Cu puțini bani și cu multă iubire. Și funcționează formula!
Am revenit din nou la ale noastre. La desene animate și la butoanele senzoriale. Adevărul e că oricum civilizația noastră progresează, se dezvoltă ultra rapid și nu avem cum să ne limităm copiii de ecranele telefoanelor deștepte. Cu atât mai mult că, în mare parte, depindem și noi de ele. Mai ales că au și ele importanță lor, beneficiile lor și asta nu putem nega nicicum. Poate că cel mai important nu este să renunțăm la gadgeturi, ci să ținem minte că ele ne înstrăinează de adevărata realitate. Să trăim mai mult în prezent și mai puțin virtual e la fel un mușchi, care exersat, oferă rezultate foarte bune, iar copiilor noștri le oferă experiența realității, care, în aceste circumstanțe, va prevala mai mereu lumii virtuale. Pentru că puterea exemplului este uimitoare!
Comentarii
Trimiteți un comentariu