Sportul ne deschide ochii către potențialul infinit al corpului și minții noastre

Anul trecut în primăvară mi-am cumpărat primul meu abonament la o sală de sport. Am ales să fac fly yoga și pilates. Pentru că mă atrage tot ce este neobișnuit, pentru că cred în echilibrul dintre interior și exterior și în tot întregul pe care-l formează și pentru că aveam niște dureri insuportabile de spate. Și n-am dat greș, m-am îndrăgostit imediat, doar că am frecventat antrenamentele aproximativ trei luni, dar am înțeles atât de multe lucruri încât m-am întrebat de ce lucrurile simple par a fi atât de complicate. Am învățat cât de mult contează să respir/inspir corect. Pare o banalitate, dar respirația are un rol mult mai mare decât cel pe care-l cunoaștem noi. Când instructoarea ne arăta să facem ceva mai complicat, eram panicată că nu-mi iese. Panica îmi îngreuna respirația și corpul meu ceda în primele secunde în fața greului. Când am exersat respirația și inspirația corectă, am depășit acea barieră și am putut să fac față exercițiilor ma...