Mommy's Happy Hour - o nouă întâlnire de suflet

      O mamă are nevoie de multă răbdare că să-și crească copiii, iar uneori această răbdare se consumă de tot și atunci încep primele fisuri ale relațiilor cu copiii, cu soțul, cu prietenii, colegii.

     N-avem cum să fim zen tot timpul, pentru că suntem un amestec de emoții, de la cele mai ușoare și plăcute la cele mai grele și foarte neplăcute, pe care ne este foarte greu să le acceptăm, atât în noi cât și în copiii noștri.

De fapt, cred că fix aici stă dezechilibru.

N-avem cum să facem pace cu emoțiile copiilor noștri până nu le acceptăm și validăm pe ale noastre. 

Și iarăși revin la ideea despre creșterea copiilor - cheia este de fapt creșterea spirituală a părinților, nu neapărat mă refer la religie cât la pacea interioară.

O mamă nu poate fi perfectă, dar poate fi mai bună în fiecare zi.

Mă-ntreb de ce are nevoie cel mai mult o mamă și mă gândesc fugitiv: un ruj pe buze, o vacanță pe o insulă tropicală, o rochie nouă, un pahar de șampanie, mai multă afecțiune etc.

Da, e adevărat, sunt multe lucruri care ne împlinesc, dar pe lângă toate acestea, cel mai mult, o mamă are nevoie de timp pentru sine.

Timp în care ea se eliberează de griji și acumulează noi energii.

Timp în care ea devine bună cu sine ca apoi să transmită această bunătate familiei sale.

Timp în care ea pictează rutina în culori noi și vesele.

De aceea mie îmi plac foarte mult întâlnirile din cadrul "Mommy's Happy Hour" organizate de Parents League Moldova.

Am mai scris despre aceste întâlniri aici.

Când fiecare mamă povestește bucăți din viața de zi cu zi înțeleg că nu sunt singura care se simte uneori epuizată, alteori furioasă, deseori nedormită, nu sunt singura care abia-și așteaptă soțul de la muncă, nu sunt singura care plânge așa din senin.

Fiecare mamă are provocările sale care vin la pachet cu un teanc de emoții calde, de neuitat, care invadează corpul și spiritul nostru și aprind luminițe în întuneric.

Întâlnirea din această seară a fost despre noi și pentru noi. Ne-am jucat cu cardurile metaforice OH, am empatizat între noi, am primit cadouri și am dăruit și primit cărți.

Cel mai mult, această întâlnire a fost despre timpul dăruit nouă că noi să putem dărui, la rândul nostru, mai multă afecțiune, înțelegere și seninătate.

În ultimul timp, în timp ce discut cu oamenii, încerc să mă uit în ochii lor. Pentru că mi-a fost întotdeauna frică să privesc oamenii în ochi și-mi fugea mereu privirea pe pereți, acum, cu timiditate și îndărătnicie, încerc să-i privesc.

     În această seară am văzut ochi luminoși, plini de speranță și iubire,  am văzut strălucirea lor atunci când mamele vorbesc despre copiii lor și cred că exact așa trebuie să fie privirea oricarei mame când vorbește despre copiii săi: simplă, caldă, afectuoasă și mândră.

Mulțumesc mult pentru această seară specială.

Eu mă numesc Mariana și sunt vocea acestui blog. Dacă îți place ce scriu și cum scriu, te aștept și pe pagina de facebook a bloguluiJurnalul unei zâne, ca să afli primul despre noile postări! Îți mulțumesc pentru vizită!