Povestea unei mame!

         În liniștea nopții, ea intră în baie. Pornește dușul și începe să plângă. Plânge cu sughițuri, plânge cu suspine, plânge de-adevăratelea, după atâta timp în care și-a înecat lacrimile în propriu-i corp.
        E obosită, e tot mai stresată, e cicălitoare cu el, e vinovată față de copil, se urăște și se crede cea mai neputincioasă femeie din lume, cea mai nedemnă mamă. O ucid încet gândurile ei și plânge mai tare. Curg lacrimile șiroaie pe fața ei.

 Își amintește cum altădată se ținea să nu plângă ca să nu-i curgă rimelul. Ce prostie, se gândește, și începe să râdă.
Plânsul o liniștește, o face să se simtă bine, o face să râdă.
E nedreaptă cu el, e nedreaptă cu cel mic, dar e nedreaptă în primul rând cu ea însăși. Îi este silă de momentul acela când este întrebată “ cum e?” și ea zice
 „ bine, mulțumesc!”

Nu e bine, e obosită, ar vrea să-și bea cafeaua caldă, ar vrea să doarmă vreo 3 zile, și-ar dori timp să-și pună pe buze un gram de ruj, să se stropească cu ceva parfum, să încalțe tocuri, să-și pună pe umăr poșeta galbenă și să iasă în lume. Să se simtă dorită de bărbați, să le zâmbească, dar să fie împăcată cu gândul că-l are pe al ei, unicul, incomparabilul, cel mai cel, bărbatul vieții.
Iese din baie, se furișează în pat, lângă el, și-l cuprinde.

El o simte, parfumul ei n-o să-l uite niciodată, ea îl sărută pătimaș și uită de griji, se dăruie nopții, se dăruie lui.
S-a simțit din nou iubită, dorită, protejată, importantă. Asta i-a dat aripi, i-a dat încredere, i-a transmis mesajul că ea e bună și frumoasă.

Acum mai regretă doar toate pasiunea lui, pe care ea o refuza, n-am timp, sunt obosită, dacă se trezește bebe”.
A învățat să poarte zâmbetul pe față, a învățat să poarte soarele în suflet, a început să-și dea timp din timpul ei, a început să se iubească. Dacă privești altfel maternitatea, decât prin prisma lui trebuie și nu am timp sau m-am săturat și nu mai pot, viața se schimbă.
Și ea uneori e la capătul răbdărilor, și nu poate, și e sătulă, dar își dă voie să-și trăiască sentimentele, își dă voie să se simtă obosită, să n-o mai facă pe atotputernica, își dă voie să plângă, își dă voie să plece în oraș, singură sau c-o prietenă, își dă voie să bea un pahar de vin, își dă voie să îmbrace rochia preferată, își dă voie să-i spună lui că e obosită, își dă voie să se trăiască pe sine, își dă voie să înțeleagă că viața nu e despre trebuie sau despre impresii, ea știe că viața ei e despre ea, despre puterea voinței de a se trăi pe sine. 

Nimic nu s-a schimbat în viața ei, tot stă acasă cu cel mic, tot face mâncare, curat, spală, dar s-a schimbat ea însăși, a învățat să se iubească. Acum, nu mai caută să le reușească pe toate, acum se bucură de fiecare clipă, se bucură de timp și este plină de recunoștință!

     Fericirea e în lucrurile mici, neimportante. Acolo se ascunde cea mai mare sursă de energie, de viață. Sub lucrurile mici, fără preț și totuși cele mai valoroase!

Sursa foto: pixabay



Eu mã numesc Mariana şi sunt sufletul acestui blog. Dacã-ţi place ce scriu, cum scriu, mã gãsešti pe pagina de facebook a bloguluiSentimentalista. Eu ĩţi mulţumesc pentru vizitã şi te aştept oricând!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce se întâmplă cu nervii unei mame obosite?

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

O îmbrăţişare pentru fiecare. Impresii după încheierea terapiei de grup.