Eu încep Școala Bucuriei!

          Mă gândesc mult la septembrie ca la un început. Poate chiar mai mult decât acel început ianuarie. Probabil că după atâția ani în care dădeam startul școlar în septembrie, a rămas în noi viu acel mecanism de a începe ceva.
Cineva își schimbă culoarea părului, altcineva își revizualizează ideile, prietenii, cheltuielile. Am observat că pe mine septembrie mă face cumva mai responsabilă, față de mine în primul rând, și încep proiecte uitate pe raftul minții și iau cât mai mult din lada cu entuziasm.
          Noua, ca popor, ne lipsește foarte mult cultura Bucuriei. Ei na, avem noi ceva în noi care ne oprește să ne bucurăm.  Pentru noi, pentr-o prietenă, pentr-un vecin, pentr-o soră, pentr-un om care merge spre împlinirea visurilor sale. Nu ne putem bucura și gata.
        Eu vreau să cred că, în esență, fiecare om este bun în adâncul sufletului și vrea să se bucure pentru semenii lui. Deaceea nu vreau să cred că oamenii nu au o cultură a bucuriei din cauza invidiei sau nepăsării.
Ca să avem o cultură a Bucuriei e important să ne bucurăm de propria persoană. Dacă noi o să fim mulțumiți de cine suntem, ce suntem, noi o să împărtășim această bucurie lumii. Printr-un compliment, printr-un zâmbet, printr-o vorbă caldă, printr-o privire blândă. Sufletele noastre ard de dorință să ne bucurăm de noi înșine!

Astfel că, în septembrie, încep și eu Școala Bucuriei. N-o să fiu profesoară, o să fiu eleva dornică să pătrundă pe tărâmul Bucuriei. Vreau să mă pot bucura de mine chiar și atunci când greșesc, pentru că port cu mine o sumedenie de veșmânte ale vinovăției.  Și-n toată această ceață copleșitoare, nu pot să mă bucur de mine. 
Vreau să mă bucur de soare, să mă bucur pentru prietena mea că s-a hotărât să meargă la sală, de exemplu, sau să mă bucur pentru vecina mea că și-a luat permisul de conducere. Să mă bucur de copiii mei că pun sute de întrebări, să mă bucur de mirosul toamnei, de culorile ei, să mă bucur că exist. Să transform fiecare clipă într-o mică bucurie. Strop cu strop se umple inima și începem să emanăm veselia și bucuria vieții.
     Viața noastră este cea mai mare bucurie, ea ne dă atâtea semnale s-o simțim, iar noi în schimb, fugim pe lângă bucurie, spre așteptările noastre.
Eu vreau să învăț să mă bucur de mine și de tot ce este în jurul meu.
Săptămânal, o să public câte un text despre bucurie, despre ce mă face pe mine cu adevărat bucuroasă, despre cum pășesc eu pe acest tărâm fermecat!
Vă invit și pe voi să fiți alături, și aștept să-mi scrieți ce vă face cu adevărat să simțiți bucurie, veselie, fericire. 
La sfârșit de an o să pregătesc un ghid al Bucuriei zi de zi cu toate sugestiile voastre, cu toate încercările noastre în cucerirea Bucuriei!
Tu te înscrii la Școala Bucuriei? Ești gata de un nou an școlar?

Eu te aștept. Îți promit c-o să fie vesel!

Eu mã numesc Mariana şi sunt sufletul acestui blog. Dacã-ţi place ce scriu, cum scriu, mã gãsešti pe pagina de facebook a bloguluiSentimentalista. Eu ĩţi mulţumesc pentru vizitã şi te aştept oricând!












Comentarii

Postări populare de pe acest blog

"Teleneşti, ĩţi ducem faima!" a ajuns ĩn Irlanda. Avem o ediţie femininã. Astãzi ne mândrim cu Ana Chihai!!!

Ne mândrim cu Cristina Dragush!!! Prima ediție din anul 2018 a proiectului "Telenești, îți ducem faima!"este despre talent, muncă, ambiție și curaj!

Interpreta Aurica Cordineanu își deschide sufletul în cadrul proiectului "Telenești, îți ducem faima!"